Legea pe care românii care stau la case trebuie să o știe! Riscă să ajungă în fața instanței de judecată

Cei dintre noi care au norocul de a locui la propria curte cu siguranță că nu ar renunța niciodată la această experiență în favoarea unui apartament la bloc. Însă, există și nenumărate detalii legale la care trebuie să avem grijă, atunci când stăm la curte. Iar un astfel de detaliu extrem de important este distanța la care trebuie să construim casele una de cealaltă.

Ce trebuie să știe românii care stau la case / foto: stock.adobe.com
Ce trebuie să știe românii care stau la case / foto: stock.adobe.com

Există nenumărate avantaje pe care le are o casă pe pământ, însă aceasta vine la pachet și cu nenumărate detalii legislative, care ne impun anumite obligații pe care mulți români nici nu le cunosc. Astfel, dacă avem un teren și vrem să ne construim o casă, trebuie să cunoaștem aceste obligații, altfel riscăm să luăm amenzi serioase din partea autorităților.

Iar una dintre aceste obligații ne cere să nu construim la o anumită distanță de proprietatea vecinului! Deși nu foarte mulți români știu acest detaliu, este important să știm că, potrivit legii, nu avem voie să efecutăm o cosntrucție, o plantare, sau o lucrare, la o distanță de mai puțin de 60 de centimetri de proprietatea vecină.

Ce trebuie să știe românii care locuiesc la curte

Românii care au efectuat o construcție la o distanță mai mică de 60 de centimetri, potrivit Codului Civil, vecinii au dreptul de a solicita demolarea acesteia în instanță. Mai mult decât atât, tot Codul Civil, în articolul 615, precizează faptul că trebuie să existe o distanță de minim 2 metri între o propretate vecină și elemente ce permit vizionarea directă, cum ar fi balconul, sau ferestrele.

Iar în cazul în care aceste elemente nu sunt paralele cu granița terenului, există posibilitatea ca această distanță minimă să fie redus la numai un singur metru.

Românii care riscă amenzi usturătoare din partea autorităților

O altă obligație pe care o au românii care locuiesc la curte este de a se asigura că șanțurile și rigolele de pe marginea drumurilor sunt curate, în dreptul casei lor.

În caz contrar, proprietarii care ignoră această cerință a legii riscă să se aleagă cu amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei. Legea cere acest lucru pentru ca drumul să fie protejat de eventuale daune și pentru ca apele pluviale să fie bine gestionate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net