«Mani Pulite», scandalul care a decapitat clasa politică din Italia
În urmă cu 22 de ani, în Italia, a fost declanşată una dintre cele mai vaste operaţiuni împotriva corupţiei.
Peste 5.000 de suspecţi au fost citaţi în anchete, mai mult de 400 de demnitari şi-au pierdut funcţiile şi costul estimat al şpăgilor plătite de companii pentru obţinerea de contracte s-a ridicat la 4 miliarde de dolari. Un grup de 5 procurori din Milano a deschis anchetele judiciare numite “Mani Pulite” (Mâini curate), menite să dea în vileag afacerile necurate ale politicienilor. Aceste anchete au scos la iveală corupţia care domnea în rândul clasei politice şi finanţarea ilicită a partidelor. Au fost implicaţi miniştri, deputaţi şi senatori şi au dus chiar la dispariţia unor partide istorice. 17 februarie 1992 a schimbat istoria Italiei, decapitând clasa politică.
Totul a început cu arestarea lui Mario Chiesa, lider al Partidului Socialist care era directorul sanatoriului “Pio Albergo Trivulzio” şi voia să fie primarul oraşului Milano. Pentru a semna contracte cu diferite firme ce furnizau servicii sanatoriului, Chiesa cerea o taxă de 10% din valoarea contractului. Procurorul Antonio di Pietro, care se ocupă de dosarul Mani Pulite, devine erou naţional, după ce cheamă la audieri 5.000 de suspecţi, mulţi politicieni, membri ai Gărzii Financiare, şi 400 de consilieri locali. În detenţie, Chiesa le dezvăluie anchetatorilor despre sistemul bazat pe şpagă, numit Tangentopoli (Oraşul şpăgii). Beneficiarii provin din toate partidele politice şi sunt acuzaţi de luare de mită, acordare de favoruri şi contracte publice contra cost. Urmează un val de sinucideri ale celor implicaţi în scandal, între care se numără şi Gabriele Cagliari, fost preşedinte al companiei energetice publice Eni. Fostul premier Bettino Craxi (între 1983-1987) fuge în Tunisia în mai 1994, pentru a scăpa de închisoare.
Proteste de stradă când s-a propus iertarea corupţilor
În anchete sunt implicate nume sonore: Claudio Martelli, ministru de Justiţie, Arnaldo Forlani, fost premier (între 1980-1981), Gianni De Michelis (ministru de Externe), Carlo Vizzini, Renato Altissimo, Giorgio La Malfa şi Umberto Bossi. În martie 1993, guvernul Giuliano Amato şi ministrul său de Justiţie, Luigi Conso, vor să dea o lege de amnistie generală. Însă preşedintele Oscar Luigi Scalfaro a refuzat să o promulge. Şi Berlusconi a încercat, în 1994, să adopte o lege pentru ca acuzaţii de corupţie să scape de puşcărie, dar a fost retrasă în urma protestelor.
