Mesaj tulburător pentru Iuliana Gătej: «Redacţia te-a minţit!»
Unul dintre cele mai emoţionante mesaje pentru jurnalista care a murit în Ajunul Crăciunului vine de la un fost coleg de breaslă. Alex Hrincă, fost editor la jurnalul de seară de la Digi 24, a publicat câteva rânduri care i-au trezit pe toţi jurnaliştii la cruda realitate. El a făcut referire la moartea fulgerătoare a Iulianei Gătej, prinsă în capcana meseriei pentru care ar fi fost dispusă să petreacă ore-n şir la redacţie.
Devotată carierei, jurnalista Iuliana Gătej a murit într-un accident rutier. Înainte de impact, tânăra vorbea la telefon cu un operator din Antenă, căruia probabil că îi explica probleme de serviciu. Un fost jurnalist a publicat un mesaj tulburător în care subliniază că în această meserie în goana după exclusivităţi ziariştii uită să mai mănânce sau să vorbească cu cei dragi. Redem mai jos mesajul lui Alex Hrincă.
"Suntem cu zecile, ba nu, cu sutele. Ne ştim bine între noi. Adunaţi de prin te miri ce coturi de ţară, strânşi, nici noi nu ştium cum, în tot soiul de redacţii. Băi şi ce ne place. Ce ne mai place. Păi cum să nu-ţi placă? Eşti un mucos cu degetele încă murdare de cretă, dar privindu-te pe ecranul televizorului te vezi ideolog, creator de opinii, schimbător de ideologii, reformator de mentalităţi. Şi te sună ai tăi. N-aţi mai vorbit de-o săptămâna. N-ai timp. Scrii ceva important şi respingi apelul. «Ce faci, copile? Eşti bine? Ai mâncat?». Îţi scriu imediat într-un mesaj. N-ai timp să le răspunzi. Îţi promiţi că-i suni când termini, dar n-o mai faci. Timpul trece. Te încăpăţânezi. Vrei mai mult. Vrei să arăţi că vrei, că ştii, că poţi. Stai peste program. Program? Ce-i ăla program? Ştirile n-au program. Citeşti, documentezi, filmezi, scrii, relatezi. Şi te sună ai tăi.«- Ce faci, copile?- Uite, scriu despre X. L-am prins că a furat cu sacu’. Mâine-l dau la televizor. L-am prins, mama. E exclusivitate!- Bravo, mama. Ai mâncat azi?» Şi ţi se pune nodul ăla în gât. Nu vrei să minţi, însă ştii că adevărul doare. «Da, mama, am mâncat o pizza»", îşi începe fostul jurnalist mesajul.
"Acum eşti un şef mai mic"
"Te întorci la ale tale. Te îngropi în hârtii. Tragi tare. Vrei să arăţi că vrei, că ştii, că poţi. Mult, tot mai mult. Vrei să le arăţi, să le demonstrezi, dar mai ales vrei să o faci pentru tine. Ăla venit de la dracu’ din praznic. Ăla vrea, dar mai ales ăla poate. Şi zilele se fac săptămâni, săptămânile se fac luni, lunile ani. Ajungi recunoscut, respectat. Nu mai ai cretă pe degete. Acum eşti editor, sau producător, sau şef de secţie. Eşti, vorba aia, un şef mai mic. Şi crezi că ai reuşit, că ai răzbătut, că ai dovedit. Că pragul de netrecut a fost trecut. Dar ce nu ştii e că altul şi mai mare se arată. Acum alţii depind de tine. Iar asta te împovărează. Te cerţi tot mai des. EOD-ul nu vrea, reporterul nu înţelege, sursa se dă la fund. Şi acum nu e doar despre tine, acum ai «copiii tăi». Tragi pentru ei mai ceva că pentru tine. Şi oboseşti. Vrei să te opreşti, să-ţi tragi sufletul măcar o secundă, dar nu poţi. Şi te sună ai tăi.
«- Ce faci, copile?- Ce să fac, mama, mă chinui cu o campanie. Caut să strâng bani pentru nişte copii sărmani. Nu ştiu ce e ăla Crăciun, mama, n-au avut niciodată Crăciun. Dacă nu-i dau la televizor nici n-o să ştie vreodată.- Bravo, mama, dar ia zi-mi, ai mâncat?» Şi iar ai nodul în gât. Deja răspunsul vine din reflex. «Da, mama, numai ce am mâncat… nişte pui.» Înghiţi în sec şi te doare. E minciună care trebuie, răul necesar, masca zâmbitoare a clovnului care plânge. Nu i-ai mai văzut de atât de multă vreme. Ei, însă, te-au văzut. Eşti zilnic la televizor, însă ei vor să te vadă aşa cum te ştiu ei. Ei vor să te vadă ciufulit, tocmai trezit din somn, la masă lor. Bogată, sărăcăcioasă, dar a lor. Masă la care ai crescut, la care ţi-ai făcut temele şi la care aţi stat an de an până să pleci să muţi munţii mai aproape de Bucureşti.
"Vrei la bradul tău, vrei în patul copilăriei tale"
Acum e iar Crăciun. Deja nu mai eşti copil, ai riduri de la atâtea live-uri, atâtea ştiri, atâtea jurnale, atâtea şedinţe, atâtea nopţi nedormite. Îţi spui că poate nu meriţi, dar ai tăi sigur merită să fii la masa aia. N-ai timp, a două zi trebuie să fii în redacţie, dar asta nu te mai sperie deja. Nopţile nu mai sunt de multă vreme pentru somn. Tu poţi, tu faci, tu eşti de fier. Doar ai făcut atâtea, ai schimbat atâtea. Tu! Şi te sună ei. Ai tăi.«- Ce faci, copile?- Uite, cu treaba…» Nu vrei să le strici surpriza, îi şi vezi deja în pragul casei, parcă mai îmbătrâniţi decât ţi-i aminteai, dar nespus de fericiţi, iar asta te face mai fericit că orice exclusivitate. Zâmbeşti.«- Mai lasă treaba, mama, mai las-o pentru alţii. Ia zi-mi, ai mâncat?- N-am mâncat, mama. N-am apucat, încă, dar o să mănânc diseară, îţi promit!- Bine, mama, să ai grijă de tine!»Şi-o iei din loc. Îţi iei vrafu' de hărtii şi pleci spre ei. Maşina îţi devine redacţie mobilă. Dar asta nu e nou. Tu şi când pleci dintre pereţii aia tot în redacţie eşti. Tot cu capul la ştiri, tot cu telefonul în mâna, tot cu ochii pe legi, articole, documente. Suni, te cerţi, pregăteşti, plănuieşti jurnale, ştiri, reportaje, campanii. Şi te grăbeşti. Vrei la ai tăi. Vrei la masa aia. Vrei la bradul tău, vrei în patul copilăriei tale, vrei în liniştea anilor ăia. Şi te grăbeşti. Sunt mulţi kilometri, dar tu vrei, tu ştii, tu poţi. Tu eşti de fier. Ştii deja asta. Redacţia te-a învăţat că aşa e. Dar nu e aşa. Eşti doar un om. Eşti din carne. Din carne şi oase. Şi suflet. Redacţia te-a minţit. Redacţia n-a ştiut dacă ai mâncat sau nu. Redacţia a ştiut că la fix intri în live. Atât. Doar atât", a scris tânărul explicând o realitate crudă. Alex hrincă s-a retras din lumea presei şi abia acum îşi dă seama cât de ancorat era şi el pe când fpcea această meserie. "Poate că nu sunt cel mai îndreptăţit să vorbesc despre asta dat fiind că nu mai sunt în hora asta de ceva vreme. Sau poate că fix asta mă îndreptăţeşte să o fac. Dragilor, există viaţă după televiziune. Există viaţă după Antena 1, există şi după Realitatea sau Digi. Chiar şi după Pro. Ne dăm noi seama prea rar şi parcă prea târziu, dar viaţa e fix ce e dincolo de uşile redacţiilor. Viaţa e alături de ai tăi. Viaţa e în fiecare masă de Crăciun în familie, în fiecare sărbătoare alături de ei, în fiecare zi pe care o plănuieşti doar pentru ţine şi ei. Ai tăi.Rămas bun, Gătej. Puteam fi oricare dintre noi în locul tău, dar clişeul ăla cu «pleacă cei mai buni dintre noi» parcă merită pus pe burtieră acum…", şi-a încheiat Alex Hrincă mesajul care i-a pus pe mulţi pe gânduri.
