Refugiaţii din Ucraina, batjocoriţi de voluntarii de la Romexpo: «Niciodată nu m-am simțit atât de umilită». Ce spun autorităţile
Au fugit din calea războiului nemilos şi au găsit sprijin la vecinii români, care i-au primit în case şi le-au pus pe masă tot ce au avut. Dar pădure fără uscăciuni nu există şi iată că unii dintre cei puşi să dea o mână de ajutor nu ne fac deloc cinste. În ultimele zile, au apărut mai multe reclamaţii referitoare la comportamentul volunatrilor din cel mai mare centru pentru ajutorare înfiinţat la Complexul Romexpo din Bucureşti. Pentru a vedea ce se întâmplă, reporterii Click! au vizitat centrul.
Ospitalitatea românilor faţă de refugiaţii ucraineni a fost umbrită zilele acestea de câteva comentarii care nu ne fac cinste deloc. Mai multe mame care au fugit din calea războiului au povestit îndurerate pe reţelele de socializare cât de urât au fost tratate de voluntarii români de la centrul de ajutorare de la Romexpo.
„Am fost astăzi la Pavlioul A de la Romexpo unde sunt voluntarii asociaţiei „Ajutor pentru Ukraina”. A fost o experienţă teribilă. Niciodată nu m-am simţit atât de umilită şi de nerespectată. Stafful se comportă urât de parcă am fura de la ei”, îşi începe o ucraineancă povestea tristă şi continuă apoi toată experienţa urâtă prin care a trecut ea şi copiii ei.
Altă bucureşteancă Marie Anne, care a luat în gazdă o familie de refugianţi, povesteşte şocată: ”Familia de 4 membri (mamă şi 3 copii minori) pe care o găzduiesc a fost astăzi la Romexpo. Au venit acasă tare întorşi. Li s-a vorbit de sus, o doamnă a întrebat dacă ei chiar nu ştiu să citească. Fata cea mică a văzut nişte pachete de croasante şi a întins mâna după unul, i s-a spus că nu, doar prima dată au voie să ia ce vor ei, acum li s-au dat două cutii de lapte, o punga de făină, una de zahar şi un litru de ulei. Repet, patru oameni”, este una dintre postările critice de pe grupul de facebook Ajutor de Bucureşti.
Reporterii Click! au vizitat joi centrul de ajutorare a refugiaţilor de la Romexpo, cel mai mare din România. Aici, am găsit sute de cetăţeni din Ucraina care îşi făceau aprovizionarea. Centrul este administrat de Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Capitalei împreună cu voluntari de la mai multe ONG-uri.
”Am fost sesizaţi şi noi despre mai multe nemulţumiri dar le punem pe faptul că nu se cunosc regulile de aici. Ajutoare constând în obiecte de igienă, mâncare, jucării şi haine se dau o dată la 10 zile. Există o evidenţă clară şi strictă a ceea ce pot lua în funcţie de numărul de persoane. Nu mai este ca la început, când produsele stăteau în rafturi şi era cu autoservire, nu erau limite la nimic. Acum avem personal pe standuri cu produse şi fiecare refugiat primeşte cât trebuie”, ne-a explicat Cosmina Simiean, şefa Direcţiei Asistenţă Socială din cadrul municipalităţii.
«Donaţiile au scăzut cu 40% faţă de începutul războiului»
Am luat la pas centrul şi am urmărit şi noi cum stau lucrurile. Situat la parterul pavilionului central de la Romexpo, centrul pare foarte bine organizat. ”La intrare, pe bază de paşaport, refugiatul este înregistrat, primeşte un cupon cu care merge la toate raioanele de unde poate lua produse. Pe bileţel scrie clar câţi adulţi şi câţi copii există în familie şi în funcţie de acest criteriu se face aprovizionarea”, ne explică Simiean.
Există un stand de igienă copii, apoi unul de igienă adulţi, urmează raionul alimente şi dulciuri, iar vizavi sunt hainele, pe categorii de vârstă. Există un centru de joacă şi un restaurant cu mâncare gratuită, asigurată de un ONG. Joi, în ziua vizitei noastre, la casolete de plastic se servea orez, salată, carne de pui sau tofu.
”Donaţiile au scăzut cu 40 la sută faţă de începutul războiului din Ucraina dar problema este alta: o treime din jucării sau haine nu pot fi folosite sunt practic de aruncat”, ne spune Cristina Davidescu, ghidul nostru prin centrul de ajutoare.
Iana de 36 de ani şi băieţelul Vladislav de 6 ani tocmai s-au înregistrat şi acum au luat la rând ”raioanele” magazinului cu ajutoare de la Romexpo.
”Mulţumim români. Să vă ajute Dumnezeu! Sănătate!”, ne spune la ieşirea din centru Natalia de 44 de ani din Odessa.
Mai bucuros este Dmitri din Harkov. ”Când eşti în nevoie te simţi bine să ştii că te poţi biziui pe români. Suntem mulţumiţi cu ce primim, ştim că şi vouă vă este greu şi daţi din puţinul vostru”, spune bărbatul emoţionat.
Nu contează ce au în sacoşe, afară nu îi aşteaptă bombele, sunt vii, au unde dormi, chiar dacă sunt casele lor temporare. ”Suntem vii, asta contează, cei de acasă o duc mult mai greu”, spune cu lacrimi în ochi Vera, o ucraineancă de 36 de ani.
