«Noaptea Muzeelor» dominată de proteste. În Capitală, mai puţini vizitatori ca anul trecut

Unii îşi freacă mâinile mulţumiţi, alţii declară război Guvernului Ciolacu, câţiva au chiar pagube. Aceasta era atmosfera în rândul salariaţilor din ­instituţiile culturale din România după „Noaptea Muzeelor” din 18 mai. În timp ce multe dintre vedetele domeniului au boicotat acţiunea, au avut de câştigat muzee mai mici, care altădată nu aveau succes. La „Antipa”, la adăpostul nopţii, un nemulţumit a spart geamul de la intrare cu o piatră.

Salariaţii din instituţiile expoziţionale vedetă au boicotat „Noaptea Muzeelor 2024”
Salariaţii din instituţiile expoziţionale vedetă au boicotat „Noaptea Muzeelor 2024”

Doar 55 de instituţii muzeale din România din 250 înregistrate oficial au participat sâmbătă, 18 mai, la cea mai controversată ediţie a programului „Noaptea Muzeelor”. Motivul? Un protest de mare amploare prin care se cere creşterea salariilor în domeniu cu 20 la sută. Reprezentanţii celui mai mare sindicat din instituţiile muzeale, afiliat la Cartel Alfa au anunţat că protestul continuă cu şi mai mare forţă şi în zilele următoare.

Foto: Primăria Capitalei
Foto: Primăria Capitalei

În Capitală, de exemplu, au fost închise Muzeul Naţional de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” sau Muzeul Municipiului Bucureşti. În ciuda absenţei „vedetelor”, instituţiile participante din toată România au oferit publicului tururi interactive, expoziţii, proiecţii, prezentări, instalaţii urbane, spectacole, ateliere ori animaţii stradale.

În Capitală, mai puţini vizitatori ca anul trecut

După ce în anii trecuţi la „Muzeul Antipa” se înregistrau recorduri după recorduri de vizitatori, acum uşile au fost închise, iar salariaţii erau în Piaţa Victoriei alături de mai mulţi colegi din ţară, protestând. „Copiii aşteptau să vadă şi ei. Păcat, ţinem cu protestatarii, dar ne pare rău”, a spus dezamăgit Nicu, tatăl unui copil de-o şchioapă. Mai nervos, un vizitator nemulţumit de uşile închise de la „Antipa” a spart un geam. Dimineaţă, câţiva salariaţi făceau curat şi puneau paguba pe seama „curentului”. Cozi au fost la Ateneu, la Muzeul Fotbalului, la Muzeul Copiilor sau la Primăria Capitalei, unde au venit mulţi curioşi de toate vârstele. Ei au cerut mai ales să vadă biroul primarului general. Am văzut „coadă foarte mare” la Muzeul Copiilor şi la Casa Experimentelor, ambele din Capitală.

Entuziasmul nu a lipsit nici în ţară. „În 30 de minute, la Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, s-au înregistrat 750 de vizitatori, ca şi la Muzeul Astra din Sibiu, căruia i-au trecut pragul 15.000 de iubitori ai culturii şi artei”, a declarat, pentru Agerpres, Dragoş Neamu reprezentant al Reţelei Naţionale a Muzeelor din România.

Unde a fost deschis s-au format cozi, dar nu ca în anii trecuţi
Unde a fost deschis s-au format cozi, dar nu ca în anii trecuţi

Directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, Ioan Cristescu, a declarat că la această ediţie „a fost mai bine decât anul trecut”. „Până la ora actuală, în Creţulescu (sediul MNLR din strada Nicolae Creţulescu – n.r.) au fost peste 1.300 de oameni, iar la casele memoriale, care s-au închis la ora 10,00, trecuseră pragul 1.200 de vizitatori. Toate categoriile, foarte mulţi tineri, dar şi turişti. S-au auzit multe limbi străine, în Creţulescu, unde am fost eu”, a spus Cristescu, sâmbătă, după ora 23,00 pentru agenţia citată.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român a înregistrat un număr mai scăzut de vizitatori decât la ediţia precedentă, aproximativ 3.000 de persoane, potrivit managerului instituţiei, Virgil Niţulescu. Şi la Ateneul Român, aproximativ 600 de persoane au participat la activităţile instituţiei (tur ghidat şi recital), dar aici explicaţia este că s-au făcut rezervări, după ce în 2023, Ateneul a fost practic luat cu asalt.

Foto: Mediafax
Foto: Mediafax

La Muzeul Naţional Cotroceni, prezenţa publicului a fost similară cu aceea înregistrată anul trecut, peste 3.000 de vizitatori fiind alături de echipa instituţiei muzeale. La Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” în schimb au fost aproape 4.300 vizitatori, aproximativ ca în 2023, potrivit reprezentanţilor muzeului.

Dezamăgire în ţară la muzeele închise

În „capitala” Moldovei, la Iaşi, oamenii au fost dezamăgiţi că Palatul Culturii s-a închis la ora 17.00. Şi la Cluj, opţiunile pentru „Noaptea Muzeelor” au fost puţine pentru că de exemplu, vedeta locală în domeniu, Muzeul de Istorie al Transilvaniei a fost închis.

O variantă a fost Turnul Croitorilor, unde a avut loc un moment artistic. La Timişoara, s-a produs şi o noutate, Filarmonica Banatul participând pentru prima dată la „Noaptea Muzeelor”.

Cel mai mare succes a fost la Sibiu, la Palatul Brukenthal, unde lumea a stat la coadă cu o oră înainte de deschiderea Galeriei de Artă Europeană şi a expoziţiei „Puterea Leului-Istoria banilor în România”. Aproximativ 16.500 de vizitatori au trecut pragul Palatului Brukenthal din Piaţa Mare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cea mai scunda femeie cea mai inalta femeie guinness world records jpg
prison puzzle jpg
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net