Noul indice pentru credite a mărit ratele, în loc să le scadă

Ultima actualizare:

Guvernul a promis măsuri pentru ca ratele românilor să scadă la jumătate, dar a reuşit exact opusul: unele rate sunt acum mai mari. Click! îţi dă câteva sfaturi ca să nu-ţi iei ţeapă atunci când contractezi un credit.

Începând cu data de 2 mai, ratele la creditele noi acordate în lei, atât de consum, cât şi ipotecare, se calculează în funcţie de indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC). Ratele la creditele în derulare se calculează în continuare în funcţie de ROBOR, în cazul în care împrumutaţii nu solicită o refinanţare. În ciuda faptului că guvernanţii au promis că românii vor plăti rate la jumătate, până la finalul acestui an, iată că ratele la unele credite sunt mai mari, în condiţiile în care noul IRCC este mai mic cu aproximativ un punct procentual decât ROBOR (2,36% faţă de 3,2%). Dar, ca să compenseze pierderile, majoritatea băncilor au luat decizia să majoreze marjele fixe ale creditelor astfel încât rata plătită de români să fie apropiată de cea în funcţie de vechea dobândă. Prima societate bancară care a operat modificări, chiar înainte de Paşte, a fost ING Bank, care a decis să majoreze marja fixă cu până la 0,60 puncte procentuale. Majorări importante a făcut şi Banca Transilvania, care a decis să majoreze marjele cu până la 0,80 puncte procentuale, însă a scăzut marja la Creditul de nevoi personale cu asigurare cu 0,75%. Doar două bănci au menţinut marjele la acelaşi nivel: Raiffeisen Bank şi CEC Bank. 

Platforma financiară FinZoom.ro a făcut o simulare de calcul pentru un împrumut ipotecar de 250.000 de lei, pe 30 de ani şi a rezultat că două bănci au rate mai mari, şi anume Alpha Bank şi First Bank. În cazul Alpha Bank, rata lunară ar fi fost de 1.585 lei, dacă luam în calcul ROBOR din aprilie. În funcţie de noul IRCC, rata lunară se ridică acum la 1.598 lei, deci este cu 13 lei mai scumpă. Aceeaşi situaţie este şi în cazul First Bank. La acelaşi credit de 250.000 lei pe 30 de ani, rata lunară ar fi fost în funcţie de ROBOR 1.449 lei, la un împrumut cu dobândă fixă, în timp ce în funcţie de IRCC rata creşte la 1.545 lei. Rata este, aşadar, cu 96 lei mai scumpă. Este important însă de precizat că, în cazul unei dobânzi variabile, rata scade cu 70 lei.

Există o bancă la care costul împrumutului rămâne acelaşi. Este vorba despre UniCredit Bank, la care rata lunară este de 2.002 lei, atât în funcţie de ROBOR, cât şi de IRCC, la o dobândă fixă. La dobândă variabilă, rata scade cu 63 lei. Cea mai mare ieftinire a creditului o regăsim la Banca Transilvania, unde rata scade de la 1.675 lei, în funcţie de ROBOR, la 1.557 lei, în funcţie de IRCC. Rata se diminuează, astfel, lunar, cu 118 lei. O ieftinire similară o găsim şi la Patria Bank, unde rata scade cu 112 lei, de la 1.591 lei, în funcţie de ROBOR, la 1.479 lei, în funcţie de IRCC. Scăderi notabile de rată putem vedea şi la BCR, unde rata la creditul cu dobândă variabilă scade cu 98 lei, în timp ce la dobândă fixă scade cu numai 33 lei. La BRD rata scade cu 44 lei, de la 1.692 lei la 1.648 lei. Cu aceeaşi sumă scade şi la ING Bank, de la 1.544 lei la 1.500 lei. 

Cum alegi cel mai bun credit

  • Compară toate ofertele de pe piaţă, pentru a putea alege cel mai bun credit. Poţi folosi comparatorul FinZoom.ro, unde găseşti comparate toate ofertele băncilor.
  • Alege un scadenţar cu rate descrescătoare (nu cu rate egale). De exemplu, pentru un credit de 200.000 lei pe 30 ani, pe scadenţarul cu rate fixe se plătesc băncii cu 42.850 lei mai mult decât pe un scadenţar cu rate descrescătoare.
  • De câte ori poţi, plăteşte în avans! Oricând ai o sumă de bani economisită, în ziua scadenţei ratei soliciţi să plăteşti în avans şi ceri rambursarea anticipată cu reducerea perioadei creditului (NU cu reducerea ratei), iar banca va emite un nou scadenţar. De exemplu, la un credit Prima Casă de 225.000 lei pe 30 ani (360 luni) rata lunară e 1.250 lei. Dacă se plătesc două rate la scadenţă, în loc de o rată, se reduce perioada creditului cu aproximativ 5 luni, sau dacă se plătesc patru rate în loc de una, se reduce perioada de creditare cu un an şi două luni.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cat jpg
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net