Noul usturoi Benone, gata să intre în pieţe. Cum diferă soiul botezat după celebrulul cântăreţ de muzică populară

Ultima actualizare:

    Agricultorul Valentin Jecu,  mândru de recolta saFotografii: Iulian Bunilă
Agricultorul Valentin Jecu, mândru de recolta saFotografii: Iulian Bunilă

Un fermier buzoian va introduce în pieţe şi supermarketuri un nou soi de usturoi, botezat după numele celebrului interpret de muzică populară Benone Sinulescu. Acest soi e mai dulceag, mai aromat şi mai iute decât cel din import. Usturoiul Benone se află deocamdată la uscat, etapă în care leguma capătă rezistenţă, astfel încât să o putem păstra până la iarnă.

Pentru a relansa tradiţia de a cultiva usturoi în apropiere de Râmnicu Sărat, Valentin Jecu a decis, cu cinci ani în urmă, să ceară ajutorul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare în Legumicultură (SCDL) Buzău. La solicitarea sa, cercetătorii au reuşit să preia soiurile locale, pe cale de dispariţie, şi să dezvolte altele noi, mai rezistente la boli şi la stres termic. Dintre acestea, usturoiul Benone a fost deja omologat, iar peste puţin timp va apărea în pieţe şi în supermarketuri. ”Este primul lui an sub denumirea de usturoi Benone. Până acum, l-am vândut sub denumirea de usturoi de Râmnicelu. Din acest an poartă denumirea cunoscutului rapsod buzoian”, explică fermierul din Râmnicelu.


    Usturoiul Benone  se află acum la uscat
Usturoiul Benone se află acum la uscat

Usturoiul recoltat de producătorul de lângă Râmnicu Sărat se află deocamdată la uscat, etapă în care leguma capătă rezistenţă, astfel încât să putem păstra până la iarnă gustul iute şi dulceag. ”Are foarte multe straturi de protecţie, ceea ce îi dă o rezistenţă foarte mare pe timpul iernii. Acest usturoi se păstrează în condiţii perfecte fără a avea probleme cu încolţirea, astfel că nu e necesară tratarea cu inhibatori de germinaţie”, spune agricultorul pentru adevarul.ro.


    Benone Sinulescu
Benone Sinulescu

La raft va costa  15 lei kilogramul

Valentin Jecu a produs anul acesta 50 de tone de usturoi, pe o suprafaţă de peste 15 hectare de teren din Râmnicelu. De altfel, comuna  este vestită pentru usturoiul gustos. Pământul bun şi priceperea generaţiilor de cultivatori au făcut ca acest soi să capete multe calităţi.


    Căpăţâna îşi păstrează  calităţile pe timpul iernii
Căpăţâna îşi păstrează calităţile pe timpul iernii

”Usturoiul are cerinţe speciale faţă de sol şi de climă. Nu se obţin rezultate bune pe tot teritoriul ţării, ci doar în zonele pretabile usturoiului, în luncile râului, în zone cu teren uşor nisipos şi cu drenaj bun. Judeţul Buzău oferă condiţii bune”, afirmă Costel Vânătoru, cercetător la SCDL Buzău.

Căpăţânile de usturoi de Râmnicelu, cunoscut şi ca usturoi călugăresc, nu arată la fel de bine ca usturoiul din Spania sau din China, însă detronează produsele de import prin gust şi iuţime.

Un kilogram de usturoi de Râmnicu Sărat va costa la raft 15 lei. În 2021, nu mai puţin de 146 de legumicultori din judeţul Buzău, mulţi din Râmnicelu, au ales să cultive usturoi. Fermierii din zonă urmează să primească peste 21 la sută din subvenţiile alocate programului la nivel naţional.

Spanacul urcător ajunge la 10 metri înălţime

Cercetătorii buzoieni au în studiu şi alte legume care vor fi mai rezistente la secetă. În categoria plantelor pregătite pentru viitor intră şi spanacul de Malabar (Basella rubra), o specie care se dezvoltă pe înălţime. Faţă de spanacul tradiţional, varianta în formă de liană are un potenţial de producţie mai mare. Provine din zona Asiei şi este o plantă suculentă, cu tulpina netedă şi cu mulţi lăstari, lungi de câţiva metri.


    „E o plantă benefică  pentru sănătate,  arată cercetătorul  Costel Vânătoru
„E o plantă benefică pentru sănătate, arată cercetătorul Costel Vânătoru

Are gust mai intens decât spanacul obişnuit şi frunze mai cărnoase. Spanacul urcător este rodul a peste zece ani de muncă de aclimatizare a specialiştilor de la SCDL. ”Spanacul urcător poate fi cultivat la temperaturi ridicate şi se poate duce la zece metri înălţime. Are gust bun şi aromă. Conţine vitamina A, vitamina C, calciu, fier şi potasiu, deci e o plantă benefică pentru sănătate”, susţine cercetătorul Costel Vânătoru.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net