O asistentă de farmacie din Suceava spune că s-a simțit rău după ce ar fi fost vaccinată anti-COVID cu ser dintr-un lot expirat

Femeia s-ar fi vaccinat duminică după-amiază la centrul deschis în incinta Iulius Mall, iar luni la amiază au început să apară reacțiile adverse. ”Duminică am făcut rapelul cu Pfizer, iar a doua zi am început să am frisoane, dureri de cap și dureri musculare. Am sunat medicul de familie care m-a îndrumat să sun la DSP și să semnalez această problemă. Sper să nu apară și alte complicații”, a mărturisit femeia, potrivit Monitorul de Suceava.

Vaccin anti-COVID FOTO: Unsplash.com
Vaccin anti-COVID FOTO: Unsplash.com

Suspiciuni similare au existat și în urmă cu mai bine de două luni, când, de asemenea, au fost semnalate vaccinări cu seruri care aveau data de expirare ieșită din termen, mai arată sursa amintită.

De ce a fost prelungită valabilitatea vaccinurilor

Comitetul Național pentru Vaccinare a transmis, la finalul lunii septembrie, că, ”în urma analizării datelor noi de stabilitate, Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a extins de la 6 luni la 9 luni perioada de valabilitate pentru vaccinul Comirnaty produs de compania Pfizer/BioNTech. Această decizie se aplică și loturilor fabricate și eliberate anterior datei de 10 septembrie, depozitate în centrele naționale la temperaturi cuprinse între -90 grade Celsius și -60 grade Celsius”.

Pentru punerea în aplicare a acestei măsuri, stabilită la nivelul Ministerului Sănătății și Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR),  Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a emis instrucțiunea care să reglementeze gestionarea cu eficiență a managementului dozelor de vaccin administrate populației, astfel încât procesul de vaccinare să se desfășoare în cele mai bune condiții, într-un mediu favorabil și sigur.

În urma acestei decizii, dozele de vaccin Comirnaty aflate pe lanțul de temperatura ultra joasă (intre -90 grade Celsius și -60 grade Celsius) în depozitele naționale au un termen de valabilitate extins, cu 3 luni, până cel mai devreme la finalul acestui an.

Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de EMA, cel mai important for decizional, care reunește experți la nivel european, au transmis autoritățile.

CNCAV asigură populația de transparență completă și responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informațiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil și sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net