O categorie de români îndatorați la bănci va plăti rate crescute, de anul următor

Ultima actualizare:

Atunci când ratele românilor au explodat, sumele fiind influențate de evoluția ROBOR, au existat români, care nu erau atât de afectați de majorarări. Ei obținuseră credite IRCC, acestea beneficiind de o majorare întârziată. „Perioada de grație” s-a încheiat, însă, și pentru această categorie, finalul de an fiind momentul când majorările îi prind din urmă pe cei îndatorați prin acest sistem de creditare.

Ratele pentru împrumuturile IRCC vor fi majorate mai mult, din 2023
Ratele pentru împrumuturile IRCC vor fi majorate mai mult, din 2023

În vara anului 2022, dobânzile pentru creditele IRCC erau la valoarea aproximativă de 5,16%, urmând, conform unor estimări, indicate de Economica.net, să ajungă la 8,45% sau chiar 9%. Creșterea spectaculoasă ajunge la acest procent, astfel, în mai puțin de șase luni.

Conform sursei citate, după majorările de aproximativ 200 sau 250 de lei, ratele vor mai crește, din ianuarie 2023, cu valori cuprinse în aceași marjă, de 200-250 de lei! Practic, evoluția IRCC a dus la o scumpire a creditelor ipotecare cu 35%, în nici jumătate de an.

Economica.net a realizat o serie de simulări, ținând cont de dobânzile medii publicate de BNR și de calculele unor bănci comerciale. De exemplu, pentru un credit de 250.000 de lei, încheiat pe 25 de ani, cu dobândă variabilă IRCC, la 5,7%, plus marja băncii, de 2,75%, fără să fie luate în considerare alte comisioane, rezultă o rată lunară de 2.004,65 de lei, începând cu data de 2 ianuarie 2023. În prezent, în același scenariu, rata ajunge la suma de 1.741, 46 de lei.

Pentru un credit de 200.000 de lei, încheiat pe o perioadă de trei decenii, cu rata dobânzii constând în IRCC și marja fixă de 2%, valoarea ratei lunare va crește de la 1.810 lei la 2.141 de lei, diferența fiind de 331 de lei. La 1 iulie, când IRCC era la 2,41 de lei, rata din acest scenariu ajungea la 1.484,87 de lei.

Majorările nu ocolesc nici alte tipuri de credite. Astfel, pentru un credit de nevoi personale de 20.000 de lei, încheiat pe o perioadă de cinci ani, după aplicarea noii valori a IRCC, rata va crește cu circa 30 de lei, de la 420 de lei, la 450 de lei.

Conform sursei citate, în toamna anului 2022, BNR transmitea faptul că în sistemul bancar erau înregistrate 450.000 de persoane fizice cu credite influențate de IRCC, și nu de ROBOR. IRCC este un indice care indică media tranzacțiilor efective desfășurate pe piața interbancară. Din 2019, acest indice este luat în considerare, în stabilirea ratei dobânzii creditelor destinate persoanelor fizice.

ROBOR este alt indice care dă tonul evoluției valorilor ratelor bancare. „Romanian Interbank Offer Rate”, pe numele său complet, sau „Rata de ofertă interbancară românească” este rata la care o bancă este dispusă să împrumute altă băncă. Pentru că ROBOR asta înseamnă, prețul pe care îl plătesc băncile pentru a se împrumuta între ele.

Cei care au de gând să aplice pentru noi credite trebuie să evalueze foarte bine această decizie. Mai exact, ar trebui să analizeze cât de urgentă este nevoia care impune creditul. În cazul în care nu se poate aștepta, cei care aplică pentru un credit ar trebui să țină cont de anumite opțiuni.

Creditul, așa cum a sugerat și Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în vara acestui an, ar fi bine să fie încheiat în moneda în care solicitantul primește salariul. De asemenea, un credit cu dobândă fixă poate fi performant pentru clientul băncii, în condițiile actuale.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Starship shutterstock jpg
centrala jpeg
churches lalibela  jpg
manastirea Ghighiu  jpeg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
stat bloc romania jpg
centrala termica de apartament instalator shutterstock 2373202799 jpg
vant puternic distrugeri jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net