Octavian Jurma: Statul român se luptă cu un inamic imaginar și l-a uitat pe cel real

Ultima actualizare:

În loc să se lupte cu inamicul real, care ucide zilnic zeci de români, Ministerul Sănătății a început lupta cu un inamic imaginar: radiațiile din Ucraina. „Ne temem de drobul de sare”, spune medicul Octavian Jurma, care atrage atenția asupra adevăratului pericol din jurul nostru: coronavirusul.

Octavian Jurma, medic și cercetător
Octavian Jurma, medic și cercetător

Oficial, am depășit pragul de 65.000 de români morți de COVID. În realitate, sunt peste 130.000 de oameni care și-au pierdut viața din cauza acestui virus. Și în continuare se infectează mii de oameni zilnic. Cu toate acestea, statul român a abandonat total măsurile de protecție și pare că a uitat de acest inamic real. În schimb, se concentrează acum pe unul imaginar – un posibil accident nuclear în Ucraina. Octavian Jurma, medic și cercetător din Timișoara, e stupefiat de amplele conferințe de presă pe care le face statul român pe tema „radiației imaginare” din Ucraina, în timp ce despre campania de vaccinare nu mai scoate niciun cuvânt.

Încă se moare de COVID, chiar dacă am cam uitat de el!
Încă se moare de COVID, chiar dacă am cam uitat de el!

„Ample detalii despre campania de iodizare care ne va proteja de un pericol imaginar și îndepărtat, dar niciun cuvânt la conferința de presă a Ministerului Sănătății despre campania de vaccinare care ne protejează de un pericol real și imediat. Este aproape insuportabil să vezi cum niște oameni care au abandonat orice măsură de sănătate publică legată de pandemia care există, dar o neagă, pretind că le pasă de populație în privința unei amenințări care nu există, dar pe care o promovează. Radiația de la Cernobîl nu este un pericol real, ci unul potențial. Nu insist pe diferență, dar e ca și cum am începe să ne vaccinăm pentru MERS-CoV pentru că există un risc potențial să sufere o mutație care să producă o pandemie”, scrie Octavian Jurma pe pagina sa de Facebook.

„Drobul de sare” care sperie românii

Atrage atenția că discuțiile la nivel înalt despre radiații și pastile cu iod nu fac altceva decât să inducă panică în populație, să producă dezinformare, ba chiar să se ajungă la tragedii, pentru că pastilele cu iod ajunse la oameni insuficient informați, care le-ar lua după ureche, sunt extrem de periculoase. „Riscăm astfel să transformăm o problemă imaginară de sănătate publică, produsă de un drob de sare radioactiv, într-o problemă reală de sănătate publică, produsă de ingestia a milioane de pastile de iodură de potasiu”. Da, este normal ca un guvern responsabil să se asigure că are un stoc suficient de iodură de potasiu și să liniștească populația că e pregătit în cazul unei urgențe radioactive. Dar nu e normal „să bage aiurea, oficial, panica în populație, pentru a veni apoi ca salvator într-o problemă care nu există”.

Pastilele cu iod urmează să fie împărțite către populație. Nu se știe încă de către cine
Pastilele cu iod urmează să fie împărțite către populație. Nu se știe încă de către cine

Alte măsuri ar fi mult mai importante decât pastilele cu iod

Oricum, în cazul unui eventual incident nuclear, nu iodul este „salvarea supremă”. Sunt alte măsuri mult mai importante, precum izolarea corectă și la timp în case, spălarea mâinilor, purtarea măștii. „Dacă se declanșează un război atomic, iodura de potasiu va fi ultimul lucru la care o să te mai gândești. În schimb, este cazul să îți faci griji pentru COVID, care ucide zilnic zeci de români. Așadar, dacă tot mergi la medic de frica radiațiilor, ca să iei pastila cu iod, fă-ți și vaccinul!”, recomandă Octavian Jurma.

Medicii de familie refuză să distribuie pastilele cu iod

Medicii de familie au rămas fermi pe poziție și refuză să preia sarcina distribuirii către populație a pastilelor cu iod. Spun că astfel s-ar bloca activitatea în cabinete, care și așa sunt în perioada aceasta asaltate de pacienți cu viroze, gripă sau COVID. În plus, avertizează că iodura de potasiu „nu e o pastilă inofensivă”. „Și în pandemie unii oameni, din cauza porcăriilor pe care le-au înghiţit şi le-au cumpărat, şi-au pierdut vieţile. La fel se va întâmpla şi cu această pastilă pentru că asta nu e o pastilă inofensivă”, spune dr. Irina Franciuc, medic de familie în Suceava.

Aveți un pont sau mai multe informații pe subiect? Scrieți-ne pe adresa pont@click.ro.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net