Operele lui Brâncuși, refuzate de statul român în 1951, în cea mai rușinoasă ședință din istoria Academiei
Astăzi, 19 februarie, se împlinesc 144 de ani de la nașterea românului de geniu, probabil cel mai cunoscut și apreciat creator român, în plan mondial, din toate timpurile, sculptorul Constantin Brâncuși. Mai puțină lume știe că, în 1951, Academia Română a respins oferta de primire în patrimoniul cultural românesc a operelor „Sfântului din Montparnasse”, cum a fost supranumit țăranul genial născut la Hobița.
În 1951, Constantin Brâncuși era deja o legendă a artei mondiale. Avea 75 de ani, iar operele sale constituiau de multă vreme o valoare imensă, Brâncuși fiind considerat părintele sculpturii moderne. Se gândește să doneze țării sale natale lucrările aflate în atelierul lui din Paris. 230 de sculpturi, 41 de desene, 1.600 de fotografii şi o serie de piese de mobilier. Nu face, nici nu semnează vreun act oficial de donație, dar dorința sa este transmisă autorităților comuniste de la București. O delegație de „experți” s-a deplasat în Franța să vadă lucrările. Personaje ridicole, dar cu „funcții”, precum Constanța Crăciun, fostă țesătoare, ajunsă ministru al Culturii și Teohari Georgescu, necruțătorul ministru de Interne își dau cu părerea: „Operele lui Brâncuşi sunt nişte opere pe care le-ar putea face orice ţăran neinstruit.” Iar rezoluţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul comuniștilor și al țării, e necruțătoare în ignoranța ei: „Operele lui Brâncuşi nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în România. Refuzăm!”. Regomul se gândește, totuși, să dea și o formă mai oficială, mai elevată, refuzului, astfel că în 7 martie 1951 sunt convocați membrii Secţiei de Limbă, Literatură şi Arte a Academiei Române, într-o ședință prezidată de Mihail Sadoveanu.
Ședința prezidată de Mihail Sadoveanu a respins primirea a 230 de sculpturi brâncușiene
Autorul „Fraților jderi”, al „Neamului Șoimăreștilor” sau al „Baltagului” n-avusese nicio problemă în adaptarea la „noile condiții” politico-sociale, beneficiind, în schimb, de toate privilegiile regimului. A urmat una dintre cele mai rușinoase pagini din istoria Academiei și a culturii române. Mai ales prin anvergura, totuși, personalitășilor prezente la ședință și care l-au „înfierat” cu adevărată mânie proletară pe Brâncuși și opera lui. La şedinţă au mai participat: Iorgu Iordan, G. Oprescu, Ion Jalea, G. Călinescu, V. Eftimiu, Alexandru Graur, K. Zambaccian, Camil Petrescu, Alexandru Rosetti, Jean Steriadi, Geo Bogza, Perpessicius. Unii au fost categoric împotriva acceptării donaţiei, alţii au avut poziţii mai nuanţate. Dar „sentința” era deja cunoscută. Procesul-verbal al acelei ședințe vorbește de la sine despre ideile vehiculate de intelectuali, totuși, de marcă ai țării. Reproducem aici o parte din document, așa cum a fost el publicat în Adevărul.
„Tov. Prof. Jalea (marele scultor Ion Jalea – nr) dă citire unei note de completare a comunicării d-sale asupra sculptorului C. Brâncuşi, prezentând şi numeroase planşe şi publicaţii cu reproduceri din Brâncuşi. Rezumând ideile din comunicarea D-sale anterioară asupra cărţii lui Sobolev “Teoria leninistă a reflectării şi artă” în care se pune problema formalismului în artă, tov. Jalea aminteşte că citase pe Paciurea şi Brâncuşi ca exemple de formalism în sculptură la noi. Fiind cazul tipic al unui artist de talent care oscilează între realism şi formalismul extreme, cazul Brâncuşi trebue să fie discutat pentru că ridică probleme importante.
Tov. Acad. Călinescu criticul literar George Călinescu – nr), ia notă asupra comunicării tov. Prof. Jalea, constată că Brâncuşi nu poate fi considerat un creator în sculptură fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esenţiale şi caracteristice acestei arte. D-sa clarifică noţiunea de realism, în sensul vederilor creatorilor de artă sovietici, ca o transpunere pe plan superior a realităţii şi nu ca o reproducere fotografică a ei, aşa cum o înţeleg în mod stângist. D-sa încheie arătând inutilitatea continuării discuţiilor asupra lui Brâncuşi. Tov. Acad. Oprescu (istoricul și criticul de artă George Oprescu – nr) spune că nota tov. Călinescu a lămurit o serie de chestiuni importante. D-sa arată că datele şi faptele citate de D-sa cu privire la Brâncuşi, o figură mai puţin cunoscută, arată lipsa lui de sinceritate, şi îl ilustrează ca pe un om de talent şi de mari speranţe în prima parte a activităţii sale, dar care, sub influenţa unor sculptori la modă la Paris, care cultivau indefinitul şi a cubismului, a devenit formalist, chiar când foloseşte elemente din arta populară, speculând prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze.
Tov. Acad. V. Eftimiu (scriitorul Victor Eftimiu – nr), precizează că tov. Jalea a intenţionat prin comunicarea D-sale să reabiliteze operele valabile ale lui Brâncuşi. Tov. Prof. Graur (criticul literar Alexandru Graur – nr) este împotriva acceptării în Muzeul de Artă al R.P.R. a operelor sculptorului Brâncuşi, în jurul căruia se grupează antidemocraţii în artă. D-sa cere ca în secţiune să se discute pe viitor probleme rezolvate şi publicate de autorul comunicării şi propuse spre discutare Secţiunii. Tov. K. Zambaccian (criticul de artă și marele colecționar Krikor Zambaccian – nr) şi Acad. Victor Eftimiu revenind la sculptorul Paciurea (sculptorul Dimitrie Paciurea, autorul, printre altele, al unei serii de lucrări intitulată „Himere” – nr) arată că “himerele” acestuia au fost un protest împotriva realităţilor de atunci şi că Paciurea a terminat ca realist cu busturile printre care se numără cel al lui Tolstoi. Tov. Acad. Camil Petrescu (marele scriitor Camil Petrescu, autorul „Patului lui Procust”, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” etc – nr) relevă meritul comunicării tov. Jalea de a fi prilejuit discuţii interesante şi de a fi deschis probleme de o semnificaţie deosebită. D-sa anunţă că, în şedinţa viitoare îşi propune să precizeze câteva nuanţe asupra formalismului în artă. Şedinţa se ridică la orele 19.”
Brâncuși și-a donat atelierul și lucrările statului francez, renunțând și la cetățenia română
Astfel a căzut cortina – una rușinoasă – peste ședința academicienilor în care s-a decis, de fapt, ceea ce liderii politici comuniști hotărâseră deja: refuzarea operelor lui Brâncuși. După ce acesta află răspunsul, este atât de mâhnit, încât decide să renunţe la cetăţenia română, pe data de 1 august a celui an, și cere cetăţenia franceză, pe care o obține în 1952. Constantin Brâncuşi își retrage oferta făcută statului român şi donează Franţei toate operele din atelierul său de la Paris. Cinci ani mai târziu, în 1957, moare neconsolat, la Paris, spovedindu-se Arhiepiscopului Teofil, preot la biserica ortodoxă din capitala Franței, pe patul de moarte: ”Mor cu sufletul neîmpăcat că voi putrezi în pământ străin, departe de ființa cea mai dragă, mama mea”. Se stinge la 16 martie 1957. Însă doar pentru a intra în nemurire. Pe când românii au rămas și vor rămâne mai săraci, prin „bunăvoința” statului român care nici în 1951, nici acum, nu știu să primească – fie și contra unui preț - darul făcut poporului român de țăranul genial din Hobița.
