Ei sunt salvatorii din munţi

Ultima actualizare:

    De la stânga la dreapta (Gheorghe Giurgiu, Gheorghe Trif, Argentin Todea)
De la stânga la dreapta (Gheorghe Giurgiu, Gheorghe Trif, Argentin Todea)

Zvonul prăbuşirii unui avion în Munţii Apuseni a căzut ca un trăsnet asupra locuitorilor din comuna Horea, luni, după amiază, puţin după ora 16.00. Oamenii au aflat de la televizor că, undeva, în zonă, a avut loc o catastrofă. Toată comuna s-a mobilizat, zeci de localnici plecând în căutarea supravieţuitorilor.

După o mobilizare exemplară în seara şi noaptea de luni, localnicii au continuat în acelaşi ton şi a doua zi, marţi. Oameni de toate vârstele şi-au abandonat pentru câteva ore treburile gospodăreşti obişnuite şi au venit în centrul comunei să vadă care este situaţia şi cum pot da o mână de ajutor. Atmosfera era apăsătoare. Toţi erau cu gândul la cei doi oameni care au murit în accident.

Discuţiile erau acelaşi, atât pe marginea drumului cât şi la cârciuma din sat. Toţi ochii erau îndreptaţi admirativ spre cei trei eroi, care au ajuns primii la epava avionului şi care au contribuit decisiv la salvarea răniţilor.

Sunt personajele principale ale acţiunii de salvare organizate de localnicii din comuna Horea. Gheorghe Trif, Gheorghe Giurgiu şi Argentin Todea sunt primii salvatori care au ajuns la locul unde s-a prăbuşit aeronava. Au făcut tot ce au putut pentru a salva răniţii şi au reuşit, astfel, să evite o tragedie şi mai mare. Nici unul dintre ei nu se consideră erou.

Au, totuşi, şi un regret: că nu au ajuns mai repede, poate îi salvau şi pe Adrian Iovan şi pe Aurelia Ion. Toţi trei sunt oameni simpli, din familii obişnuite care trăiesc din creşterea animalelor şi exploatarea lemnului, ocupaţii principale pentru locuitorii Apusenilor. Cunosc muntele „ca-n palmă", pentru că aici s-au născut şi aici au crescut. Pe feţele lor se vedea oboseala efortului depus în ziua precedentă, dar şi mulţumirea că au făcut o faptă bună. Nu aşteaptă recompense şi vor, doar, să îşi continue traiul liniştit pe munte. În cursul zilei au fost audiaţi de procurori, care începuseră ancheta pe munte.

Plecarea în acţiunea de salvare a fost ideea lui Gheorghe Trif (40 ani). Toată acţiunea a durat puţin peste o oră. Autorităţile se chinuiau de mai bine de patru ore să localizeze avionul.

simeon stalpnicul png

„Eram plecat şi când am venit acasă la ora 19.00 soţia mi-a zis că este un avion prăbuşit în zona Munţilor Apuseni, la cabana Ursoaia. Am hotărât să sun la 112 şi să plec în căutare. Prin telefon mi-au făcut legătura cu domnul doctor Zamfir, care mi-a spus că sunt într-o zonă de pădure cu zăpadă de 25-30 de centimetri. Am sunat pe un vecin şi am plecat cu maşina pe deal până unde am putut merge. Ne făcuserăm deja o imagine a locului unde putea fi", a spus Gheorghe Trif. Cei trei săteni au mers apoi cam trei kilometri pe jos.

„Dumnezeu ne-o îndreptat spre ei. Am ţinut legătura cu şeful de post de la Albac. Şeful de post ne-a îndrumat, în sensul că cineva ar fi auzit o bubuitură în acea direcţie. Când am ajuns, am dat ochii cu o catastrofă. Era ceva de nedescris. Curgea sânge din ei şi cereau ajutor. Strigau să nu plecăm, să nu îi lăsăm acolo", a completat salvatorul. Localnicii şi-au dat hainele jos de pe ei pentru a-i încălzi pe răniţi şi au acordat primul ajutor.

Am ajutat la resuscitarea domnişoarei. Nu cred că mai trăia. Avea lacrimile îngheţate pe obraji, iar hainele erau bocnă. Domnul doctor Zamfir ne-a spus să o luăm şi să o coborâm prima. Am luat-o pe o pătură şi am dus-o până la maşini. În vale au sosit şi alţi localnici, care ne-au ajutat. După aceea, ne-am întors să îi ducem şi pe ceilalţi. Mă bucur că am ajuns de i-am găsit şi nu i-am pierdut, dar sunt trist că nu i-am putut salva şi pe ceilalţi doi", a mai spus Trif.

Cel mai tânăr dintre salvatori e Gheorghe Giur­giu. Are 33 de ani şi este cel care a rămas să îi îngrijească pe răniţi după ce consătenii lui au plecat cu rezidenta spre maşină.

„Era foarte greu pe drum. Era o ceaţă de nu puteai să vezi la doi metri. Ştiam însă unde să mergem, pentru că vara mergem acolo sus cu vitele. De acasă ne sunau să ne întoarcem, pentru că la televizor se dădeau ştiri că i-au găsit. Nu am renunţat, pentru că nu am avut încredere. Am mers mai departe şi din fericire i-am găsit. Mi-am dat jos geaca şi am pus-o sub copilot, care avea picioarele rupte. Mi-am dat jos maieul şi am făcut un foc ca să se încălzească. Nouă nu ne era frig, pentru că ne încălzisem pe drum", a afirmat Giurgiu.

Până s-au întors co­legii acestuia, bărbatul a fă­cut un foc şi a improvizat o targă din lemn de brad. Cu excepţia medicului Zamfir, care a coborât pe picioarele lui, ceilalţi au fost ­transportaţi pe tărgi improvizate şi chiar în spinare", a spus ­salvatorul.

Argentin Todea (43 de ani) spune că a strigat ca să fie auzit de victime. „Ne-au auzit şi au strigat după ajutor. Eram cam la 500 de metri de locul prăbuşirii. Era mare durere acolo când am ajuns. Mulţi răniţi şi mult sânge. I-am făcut respiraţie gură la gură domnişoarei, dar era moartă deja. Strigau să nu îi lăsăm acolo, să îi ajutăm. Problema a fost că nu a ştiut unde să vină SMURD-ul.

S-a întârziat foarte mult pentru că nu ştiau zona. Când am coborât cu prima victimă erau acolo localnici, care au plecat cu ea spre centrul comunei. Dacă ne dădeau detalii în ce zonă era epava, o găseam în jumătate de oră. Cunoaştem muntele pentru că aici locuim, mergem cu animalele toată vara acolo sus. Aici m-o făcut mama pe un câmp, ştiu aproape fiecare brad unde este", ne-a destăinuit şi cel mai în vârstă dintre salvatori.

Sfâşietor! Declaraţia fratelui studentei decedate în accidentul aviatic: «Nu mai am lacrimi»

Prima explicaţie oficială! De ce a durat şase ore pentru a localiza avionul în care se afla Adrian Iovan

OFICIAL ŞI INTEGRAL: Raportul accidentului aviatic în care au murit doi oameni

Trupul lui Adrian Iovan, ridicat din Alba de fiica pilotului! Cât de afectată e de moartea tatălui

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
image
actualitate.net
image
actualitate.net