Orașul din România „revendicat” de berze, cu trai sărăcăcios, de care toată lumea fuge: „Comunismul în floare încremenit în ruină”
Pe marginea Dunării, într-un colț uitat de lume, berzele și-au revendicat un tărâm de poveste. De la Turnu Măgurele, oraș prăfuit din Teleorman, până la Nebuna – sat cu nume de legendă din Dolj – călătoria te poartă printr-o Românie paralelă, unde timpul a rămas încremenit în ruinele comunismului, iar viața pulsează tăcut în ciocurile lungi ale berzelor, scriu cei de la hotnews.ro.
Traseu printre ruine și rapiță, cu berze la orizont
Peisajul e un amestec tulburător de trecut distrus și natură renăscută. Silozuri abandonate, hale industriale mâncate de rugină, blocuri-fantomă ce poartă semnele unui vis colectiv prăbușit. Turnu Măgurele e o mărturie vie a prăbușirii: un oraș cândva industrializat, astăzi o fantomă, cu o catedrală disproporționat de mare și străzi pe care viața abia mai curge.
Și totuși, natura nu a așteptat omul. Verdele sălbatic a crescut peste dărâmături, pe maluri, pe câmpurile cândva arate cu grijă. Rapița – în floare galbenă ca o păcăleală a speranței – colorează monotonia griului postcomunist. Caragiale ar râde, poate, de recolta ce nu salvează nimic. Omul e pierdut, dar barza e aici.
Pe cer, dansul berzelor. Cuiburile lor împânzesc stâlpii, hornurile, casele părăsite. La Nebuna – ironic, poetic, perfect – berzele au propria lor republică. Aici nu mai contează oamenii, drumurile sau economia. Aici stă „ea” în cuib, „el” aduce mâncare. Aici se zboară, se clămpănește, se respiră cer. Un spectacol în zeci de ipostaze – mame, tați, pui, zboruri, aterizări, picioare subțiri și ciocuri care prind viața în zbor.
Nebuna – un colț de lume în care timpul se oprește
La Nebuna (cunoscută și ca Pisculeț), timpul are altă viteză. Aici, electrificarea a venit târziu, iar oamenii trăiesc în ritmul berzelor. Te privesc ciudat când vii cu aparatul foto și dorul de natură. “Ce vrei, dom’le? Berze?!” îți spun zâmbind ironic, de parcă ești tu nebunul. Dar aici e regatul lor – și dacă stai destul, începi să înțelegi.
Drumul Dunării nu e pentru turiștii de weekend cu grătarul la purtător. E pentru cei care caută sens în pustiu, frumusețe în decădere, viață într-o ruină. Este o experiență aproape spirituală – între capitalismul agrar de dinainte de 1945 și comunismul ruinat de după – în care barza devine simbolul supraviețuirii.
Când te întorci acasă, poate că nu vei fi schimbat. Dar te vei trezi cu gâtul întins și picioarele rigide – ca o barză. Și, în minte, ți se va roti imaginea Nebunei: un colț de lume unde natura a învins omul. Și l-a făcut să tacă.
