Părintele Visarion Alexa era prieten de doi ani cu femeia care îl acuză de agresiune sexuală

Ultima actualizare:

Enoriașii creștin-ortodocși au fost luați prin surprindere la aflarea veștii că unul dintre cei mai cunoscuți prelați din București, părintele Visarion Alexa, este implicat într-un scandal care implică o presupusă agresiune sexuală.

Preotul Visarion Alexa a fost plasat sub control judiciar, sâmbătă, 17 septembrie, de Judecătoria Sectorului 6. în dosarul în care este acuzat de agresiune sexuală, transmite Adevărul.

Presupusa agresiune, petrecută la spovedanie

Plângerea a fost depusă de o femeie în vârstă de 37 de ani, iar autoritățile au demarat o anchetă. Enoriașa a declarat că presupusa agresiune ar fi avut loc în timpul spovedaniei.

Vezi și: Părintele Visarion Alexa, acuzat de agresiune sexuală. Reacția Patriarhiei nu a întârziat

Avocata părintelui, Mariana Mihai, a făcut o serie de declarații, în momentul în care instanța delibera propunerea de arestare preventivă, în acest weekend.

A existat o relație de prietenie de aproximativ 2 ani, deci relația de duhovnic a fost dublată de o relație de prietenie. Partea vătămată recunoaște acest lucru. Dânsa comunica aproape non-stop, noaptea, ziua, cu părintele și în această, să zic așa, relație, pe fondul acelei prietenii și abordări personale, a intervenit și acest incident din aprilie 2022.

Nu a existat o relație foarte profundă. Dar v-am spus, aceste aspecte vor fi analizate de procurori și de organe de anchetă”, a declarat avocata preotului Visarion Alexa, citată de Antena 3.

Data la care a fost depusă plângerea stârnește suspiciuni

Avocata preotului Visarion Alexa e de părere că momentul la care presupusa victimă a depus plângere ridică anumite semne e întrebare. Astfel, conform acesteia, între duhovnic și enoriașă ar fi existat o discuție de la care ar fi plecat acuzația, în aprilie 2022. Plângerea ar fi fost depusă pe 20 iulie, mai precis, în ultima zi în care se putea formula reclamația.

Citește și: Cel mai iute ardei din lume crește la Buzău! Soiul românesc, invenția unui preot

Preotul Visarion Alexa este paroh al bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din București. El a fost reținut de polițiști și apoi plasat sub control judiciar. Prima măsură luată de conducerea Bisericii Ortodoxe Române, până la confirmarea presupusei culpe a lui Visarion Alexa, este „suspendarea de la slujirea preoțească” a acestuia, conform reprezentantul Patriarhiei.

Părintele Visarion Alexa este originar din Bacău, fiind parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh”, din cartierul bucureștean Militari. Este un preot foarte cunoscut și admirat, fiind prezent la nenumărate dezbateri, în emisiuni televizate și nu numai.

Vezi și: Gigi Becali, cartier de blocuri cu biserică mare cât o catedrală, în Pipera

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
image
actualitate.net
image
actualitate.net