”Pentru mine la cămin este acasă”. Prin ce drame au trecut bătrânii nimănui
”Mai am iubire încă în mine, mai am un vis de împlinit”, cântă Raul în timp ce Barbu dansează cu Ana iar Liviu bate ritmul și se uită pe furiș la Sanda. Nu este o noapte la club, este dimineață și la cel mai mare cămin de bătrâni din România este sărbătoare. Reporterii Click au fost de față și au vorbit cu mai mulți pensionari pentru care, de ani de zile, Căminul Nicolae Cajal din București înseamnă acasă
”Poftiți pîine și sare și luați o gură de must”, ne întâmpină ceremonios Barbu Rotaru. Lângă el, prietena lui Ana Giurgiu este toată un zâmbet. Este petrecere mare la cămin, vin oaspeți de seamă și mai ales Raul, cântărețul. Barbu este veteranul casei și pare de când lumea aici. A fost om mare la viața lui și a văzut lucruri pe care alții le zăresc în cărțile cu poze. Stă singur în cameră, are 80 de ani și a lucrat în Ministerul de Externe timp de 25 de ani.
”Am fost muncitor la turnătorie, apoi am intrat la Politehnică și urmam cursurile Facultărții de Material Rulant. Au venit și m-au racolat să intru în Ministerul de Externe. Am lucrat la Biroul Documente Secrete și apoi detașat 11 ani la diferite ambasade ale României, unde mă ocupam de corespondența dintre ambasador și țară. Mai multe nu pot să spun, sunt lucruri care nu trebuie știute”, trece repede peste carieră bătrânul. A fost în Egipt, în Belgia, în Liban și în Vietnam. Acum este aici la cămin. Are doi copii, o fată și un băiat, dar a ajuns la cămin.”Stăteam la Cristina fiica-mea dar nu prea mai era loc, pentru că era și soția mea, era nevoie de spațiu pentru nepoți, făcusem un atac cerebral și aveam nevoie de liniște și tratament. Am plecat, îmi este mai bine aici. Ei cu viața lor, eu cu a mea. Acum aici este familia mea”, spune emoționat Barbu.
Melodiile lui Raul strâng repede pensionarii, fiecare uită pentru câteva minute de nevoile și gândurile lui. Dansează, se bucură, nu mai sunt vârstnici, au întinerit, bărbați și femei care se distrează. Apoi gata. Fiecare revine la camera lui și își vede de bătrânețe: medicamente, mâncare, mai bate la o ușă, mai face o vizită. La club a rămas doar Liviu Giurcă. Are 86 de ani și a fost muncitor la Combinatul de Mobilă, apoi a lucrat la turnătorie la Uzina 23 August.
”Am ajuns la cămin pentru că nu mai am unde să stau. Am avut un apartament dar băiatul meu m-a convins să îl vând ca să îl ajut pentur că făcuse mai multe credite cu buletinul și nu le-a mai putut plăti. Și eu și el ne-am vândut apartamentele , apoi am luat împreună o casă în Pantelimon. Am plecat și de acolo pentru că mă certam cu nora și am zis să scap de tot și toate. Am vrut să dau pagina și am venit aici”, povestește Liviu, parcă imagini din altă lume.
Durerea este contagioasă iar amintirile lui ne scurtcircuitează. Mult mai veselă este Ana Giurgiu care se consideră o norocoasă. ”Am pierdut casa pentru că am pus-o gaj pentur cineva. Nu contează unde și cum. Am un băiat, dar este divorțat, are probleme și nu am vrut să îi fiu o povară. Așa că, pentru că nu puteam să mă întrețin, am decis să mă duc la Căminul pentru persoane abandonate al Primăriei Capitalei. Acolo, un român din Anglia, a aflat de mine, a zis că plătește el și m-a adus aici. Nu l-am cunoscut deși stau de mai multe luni aici. O să vină zilele astea să mă cunoască”, ne spune tehniciana din cinematografie cum viața a doborât-o, ca apoi să o ridice la cer.
La Căminul Nicolae Cajal al Primăriei Capitalei sunt camere de un pat, două sau trei paturi. Unitatea asigură cazare, trei mese, tratament și consultații medicale. Totul costă 1400 de lei.
