Poliţiştii cercetează 42 de posibile infracţiuni la alegerile prezidențiale 2019

Ultima actualizare:

    Ministerul Afacerilor Interne: 210 sesizări de posibile incidente electorale, cu aproape 30% mai puţin decât în 2014
Ministerul Afacerilor Interne: 210 sesizări de posibile incidente electorale, cu aproape 30% mai puţin decât în 2014

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog, în total, în cursul zilei de duminică , au fost la datorie peste 37.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi angajaţi de la alte structuri operative ale MAI.

”Conform centralizării realizate la nivelul Centrului Naţional de Conducere Integrată al MAI, de la deschiderea secţiilor de votare şi până la finalizarea operaţiunilor de vot, au fost înregistrate 210 sesizări de posibile incidente electorale, cu aproape 30% mai puţine faţă de primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014.  Din totalul sesizărilor înregistrate ieri, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit deja că 102 evenimente nu se confirmă. Cele mai multe posibile incidente au fost sesizate în Bucureşti şi în judeţul Dolj, respectiv câte 22”, a declarat Dajbog.

Aceasta a precizat câteva exemple de sisezări:

În judeţul Argeş, un observator a sesizat Inspectoratul Judeţean de Poliţie cu privire la faptul că într-o localitate oamenii sunt transportaţi la secţiile de votare cu un microbuz. Din primele cercetări a rezultat că Primăria din localitate a încheiat un contract cu o societate, în vederea punerii la dispoziţie a două curse de transport special, destinate cetăţenilor care doresc să-şi exercite dreptul de vot şi locuiesc la o distanţă de circa 4 km de locul în care este amplasată secţia de votare. În cauza s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupere a alegatorilor, iar cercetările continuă în vederea stabilirii situaţiei de fapt.

În judeţul Brăila, poliţiştii au fost sesizaţi prin intermediul Sistemului informatic de monitorizare a prezentei la vot si de prevenire a votului ilegal cu privire la faptul că o persoană care nu avea dreptul să voteze s-a prezentat la o secţie din oraş pentru a îşi exprima opţiunea electorală. A fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de tentativă de fraudă la vot.

În judeţul Constanţa, lucrătorii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie s-au sesizat din oficiu după ce în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora o persoană ar fi oferit bani preşedintelui unei secţii de votare. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupere a alegătorilor.

Tot în Constanţa, poliţiştii au fost sesizaţi prin Sistemul informatic de monitorizare a prezentei la vot si de prevenire a votului ilegal că o persoană, aflată într-o secţie de votare, încearcă să îşi exprime opţiunea electorală pentru a doua oară.

Poliţiştii au constatat că respectiva persoană deţinea două cărţi de identitate şi a folosit prima carte la o secţie de votare după care a încercat să voteze cu cea de-a doua la o altă secţie. S-a întocmit dosar penal pentru fraudă la vot.În judeţul Dolj, un reprezentant al unui partid a depus o sesizare la un post de poliţie cu privire la faptul că preşedintele şi locţiitorul unei secţii de votare au permis mai multor persoane să intre în cabina de vot, violând în acest fel secretul votului.

Au fost efectuate verificări şi a rezultat faptul că niciun membru al comisiei de votare nu a intrat în interiorul cabinelor cu alegatorii, iar cei care au solicitat sa fie însoţiţi, din diferite motive în interiorul cabinelor de vot, au fost însoţiţi de alţi alegători pe care i-au ales personal fără sa le fie indicată vreo persoană anume.

În judeţul Vaslui o persoană încarcerată în Penitenciarul din localitate a votat prin intermediul urnei mobile, fără a avea acest drept.  S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot.

Din totalul sesizărilor de fapte contravenţionale, cele mai multe au făcut referire la:

• sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, respectiv 14 sesizări;• comercializarea şi consumul de băuturi alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiilor de votare – 13 sesizări;• nerespectarea dispoziţiilor legale privind prezenţa altor persoane în cabina de vot - 9 sesizări;• continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia - 8 sesizări;• refuzul de a se conforma dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi - 4 sesizări. 

”Până la acest moment, poliţiştii au aplicat 14 avertismente scrise şi 16 amenzi în valoare de 17.200 lei, cu 30% mai puţine sancţiuni contravenţionale faţă de 2014. Poliţiştii efectuează verificări cu privire la 42 de posibile infracţiuni”, a mai transmis Dajbog.

Potrivit acesteia, este vorba despre 12 cazuri în care alegătorii au votat fără a avea acest drept în Galaţi, Giurgiu, Caraş - Severin, Maramureş, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Vaslui, 9 infracţiuni de corupere a alegătorilor în Argeş, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Ialomiţa, Prahova, 4 infracţiuni de vot multiplu  în Argeş, Constanţa, Giurgiu şi Olt, 1 infracţiune de fraudă la votul electronic în Braşov; 6 infracţiuni de violare a confidenţialităţii votului în Bacău, Constanţa, Dolj şi Galaţi şi câte o infracţiune în judeţele Sibiu,Vaslui şi Giurgiu.

”Alte posibile 7 infracţiuni circumscrise contextului electoral sunt în cercetare în Bucureşti, Brăila Botoşani, Braşov, Ialomiţa. Numărul de posibile infracţiuni, înregistrat ieri este cu aproximativ 40% mai mic faţă de primul tur al alegerilor din 2014”, a mai transmis Dajbog.

Purtătorul de cuvânt al MAI a anunţat că efectivele vor fi pregătite şi în 24 noiembrie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net