Povestea de film a unei românce! A supraviețuit avortului: „Eu respiram, eram vie”

O româncă și-a expus în urmă cu ceva timp povestea de viață, una demnă de filmele de la Hollywood. Mama ei a aflat că este însărcinată în perioada comunistă, pe când avorturile erau interzise prin lege. Pentru că încă nu era căsătorită, a hotărât, împreună cu viitorul soț, să apeleze la o metodă ilegală prin care să renunțe la sarcină.

bebelus prematur jpeg

Mirabela, căci așa o cheamă, a aflat abia la 25 de ani că în anii ’80 mama ei a încercat să o avorteze, însă ea a supraviețuit. Părinții au trecut prin numeroase etape după ce au hotărât că nu își doresc copilul, iar mama ei s-a pus în pericol atunci când a decis să meargă la ginecolog pe ascuns și să ceară întreruperea sarcinii. Medicii i-au introdus soluție salină în sacul amniotic, cu scopul de a opri sarcina din evoluție.

S-ar putea să te intereseze:  Revoltă în SUA! Legea care interzice avortul a generat un val de proteste

Cinci zile mai târziu au început contracțiile, iar femeia a eliminat sarcina în propria-i baie, în cadă mai exact, singura persoană care a asistat-o fiind mama ei. Apoi a apărut pe lume Mirabela, care respira, supraviețuise încercării mamei sale. La prima vedere, lăuza a decis că acesta este un semn și a hotărât să meargă la spital de urență cu nou-născutul, care a primit o nouă șansă la viață.

Născută în zodia tragediei. Mirabela a supraviețuit unui avort și apoi a intrat în comă de două ori

Șase luni a stat într-un incubator, așa s-au desfășurat primele luni din viața româncei. Și-a primit numele de la „miracol”, motiv pentru care mama ei o alinta mereu „Mira”, deși ei îi displăcea. Niciodată nu a înțeles de ce făcea asta și a aflat abia la 25 de ani care este povestea sa de viață, de fapt.

„Mama mea mi-a povestit ce s-a întâmplat în acele zile pe când aveam 25 de ani. Nu a avut curajul să îmi spună adevărul de teamă să nu o judec sau să nu îmi creeze traume, dacă-mi spune la o vârstă la care nu pot înțelege astfel de decizii. 25 de ani eu nu am știut de ce mama mea a ales, de fapt, să îmi spună Mirabela și mă striga mereu Mira, deși eu nu suportam deloc când îmi prescurta numele așa.

Ți-am mai pregătit și: Loredana Chivu, de urgență la spital, după un avort spontan: «Am vrut să mă sinucid, am luat toate pastilele»

Îmi spunea mereu că sunt bebelușul ei miracol, și că de aici mi-a spus Mirabela. Dar nu am știut că eu chiar eram un miracol. Când mi-a povestit a plâns tot timpul. Mi-a spus că decizia aceea, de atunci, a urmărit-o toată viața, și că va intra în mormânt cu vinovăția și chinul acelor luni. Nu a mai avut alți copii, pentru că, având deja probleme de fertilitate, avortul acela a înrăutățit totul”, a mărturisit Mirabela, potrivit qbebe.ro.

Viața i s-a schimbat radical odată ce a aflat adevărul

Românca povestește că a avut o copilărie neobișnuită și că părinții săi au fost mereu foarte protectivi. Abia după ce i s-a spus că nu a fost un copil dorit inițial a înțeles de ce părinții săi au luat anumite decizii și au fost atât de stricți. Nu a simțit nici o secundă faptul că nu a fost iubită de familie, ba din contră.

„Și mă bântuie câteodată gândul că nu am fost dorită, că ar fi trebuit să fiu moartă. Apoi îl îndepărtez rapid și îmi amintesc câtă iubire am simțit din partea părinților mei. Și că Dumnezeu a decis că trebuie să trăiesc. Iar eu am decis că trebuie să trăiesc pentru familia mea, pentru copiii mei, doriți, iubiți, super-independenți și plini de viață și energie.

 Și, de la 25 de ani, de când mama mi-a spus adevărul, din acea clipă, am hotărât că fiecare clipă a vieții mele trebuie trăită la intensitate maximă, cu bucurie și recunoștință”, a mai declarat Mirabela, pentru sursa citată anterior.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton Printul Louis Printesa Charlotte foto getty images jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
dating online reusit jpeg
Lac culori  jpg
FotoJet jpg
Nicuşor Dan fB jpg
image png
Marte jpg
Cele mai hazlii scrisori din tolba lui Mos Craciun  Sursa imagine shutterstock 745825033 jpg
stefan cel mare GettyImages 878490466 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net