Povestea fascinantă și tulburătoare a celui mai mare oraș minier din țara noastră
În 2024, Petroșani a marcat centenarul său ca oraș, purtând cu el o poveste fascinantă și adesea tulburătoare, care arată ascensiunea și declinul celei mai importante regiuni miniere din România.
Un sat ascuns între munți
La mijlocul secolului al XIX-lea, Petroșaniul era un sat mic, pitoresc, cu doar 600 de locuitori, izolat între Munții Retezat, Parâng și Vâlcan. Locuitorii săi, în mare parte păstori și pădurari, erau români veniți din Țara Hațegului și Oltenia, cunoscuți ulterior sub denumirea de „momârlani”.
Transformarea dramatică a regiunii a început odată cu deschiderea primelor mine de cărbune, atrăgând coloniști din toate colțurile României și din Austro-Ungaria. În 1870, construcția căii ferate Simeria–Petroșani a transformat satul într-un orășel minier.
Geologul David Ansted descria în 1860 frumusețea naturală și simplitatea locului, în contrast cu agitația care avea să vină odată cu industrializarea. În 1906, istoricul Nicolae Iorga compara Petroșaniul cu un orășel nord-american, locul unde munca grea întâlnea oportunitățile economice rapide.
Epoca de aur a mineritului
Petroșani a fost declarat oraș în 1924, iar populația sa a crescut rapid, depășind 15.000 de locuitori până la sfârșitul anilor 1920. După cel de-Al Doilea Război Mondial, planurile comuniste de industrializare au adus schimbări majore. Orașul s-a transformat într-un centru urban plin de viață, cu cartiere muncitorești, uzine și o populație de peste 40.000 de locuitori în anii 1980.
În această perioadă, minele Dâlja și Livezeni, uzinele de utilaj minier și rețeaua feroviară au susținut economia orașului. Gara Petroșani devenise un nod crucial pentru transportul a peste zece milioane de tone de cărbune anual.
Pe lângă minerit, Petroșani a devenit și un punct de plecare pentru turiștii atrași de stațiunea montană Parâng și frumusețile naturale ale Defileului Jiului, Munților Retezat și Vâlcan.
Declanșarea declinului
Începând cu anii 1990, odată cu prăbușirea regimului comunist, industria cărbunelui a intrat în declin. Închiderea minelor a dus la scăderea populației și la dispariția locurilor de muncă. Orașul Petroșani, odată un simbol al industrializării, a devenit tot mai liniștit, cu clădiri și monumente istorice cufundate în tăcere.
Astăzi, Petroșani păstrează urmele unei epoci glorioase, de la coloniile minerești și clădirile istorice, până la fostul nod feroviar și stadionul Jiul. Doar stațiunea Parâng mai atrage turiști, insuflând viață unei localități care își găsește tot mai greu identitatea într-o eră post-industrială.
