Postul negru, numai cu apă, noua modă printre vedete! Daniela Nane: „După a cincea zi, nu-ți mai trebuie mâncare!” Avertismentul dur al medicilor
Artiștii Mihai Onilă, Damian Drăghici și Lena Miclăuș au slăbit împreună în jur de 30 de kilograme, după ce au ținut o lungă perioadă de timp post negru, fără pic de mâncare, trăind numai cu apă. Recent, și actrița Daniela Nane a vorbit despre o astfel de experiență, pe care, în cazul ei, o consideră benefică. În exclusivitate pentru Click!, nutriționista Codruța Pantelimon trage însă un semnal de alarmă. Nu oricine poate renunța în totalitate la alimente, riscându-și grav sănătatea, chiar și viața. Fără acordul medicului este contraindicat.
Daniela Nane, după 17 zile de post negru: „Ai o claritate mentală”
Recent, și actrița Daniela Nane (52 de ani) a făcut dezvăluiri, în acest sens. Ea a vorbit însă numai despre avantajele postului negru:
„După a patru sau a cincea zi, nu-ți mai trebuie mâncare. Dormi foarte bine, ai o claritate mentală extraordinară. Am perioade de post doar cu apă, depinde, de 1 zi, 3, de 5 zile, cea mai lungă a fost de 17 zile.
Se descompun, mai întâi, toate toxinele, toate gunoaiele din corp. Sunt consumate și le elimini, dacă bei apă. Nu am băut ceai, decât apă, ca să scap de senzația de foame”, a dezvăluit artista, la podcastul „E vremea mea”, fără a preciza însă și cât a slăbit în acest timp, media fiind de 7-8 kilograme.
Mihai Onilă de la AXXA a scăpat de 18 kg, după 40 de zile
Mihai Onilă (54 de ani), solistul trupei AXXA, a rezistat însă cel mai mult, fix 40 de zile, timp în care a băut numai apă. A slăbit 18 kilograme, ajungând la 68,3 kg. Artistul a povestit despre perioada de 40 de zile, fără mâncare, pe contul de Facebook:
„Acum, am să explic cum a fost posibil să nu mănânc mâncare fizică 40 de zile, și probabil încă minimum 3-5 zile, în care trupul nu îmi va permite să mă întorc la mâncare fizică, decât lichide din legume sau fructe!
Am spus deja că sunt Terapeut! Ce înseamnă asta? Înseamnă că eu am învățat tehnici de redresare și de reabilitare energetică a omului, astfel încât să pot să mă redresez și să mă recalibrez singur, ori de câte ori a fost nevoie și, vă spun din proprie experiență, că a fost nevoie de multe ori!
„Pentru mine a fost posibil!”
Cu acest post, omul pierde părți din suflet, i se descentrează centrii energetici, își pierde voința și multe alte lucruri pe care cu certitudine le voi descrie într-o carte! Iar eu cunoscând cum și unde să lucrez am schimbat, am înlocuit în mine părțile pe care le pierdeam!”.
Damian Drăghici a dat jos 5 kg, în 7 zile
În ceea ce îl privește pe artistul Damian Drăghici (54 de ani), el a încheiat postul negru după 7 zile. L-a ajutat să slăbească 5 kilograme:
„A șasea zi de post negru… doar cu apă! M-am trezit dimineața, la 07.30, pentru că am avut o grămadă de lucruri de făcut. Undeva, pe la ora 13.00, am avut o cădere de energie, dar cumva am stat, m-am odihnit puțin și mi-am revenit.
Deci, în continuare, beau apă, am luat și puțină sare celtică cu apă pentru sărurile de care are nevoie corpul. În rest, sunt foarte bine. M-am și tras puțin, după cum vedeți. Dar nu am făcut-o numai pentru dietă sau pentru slăbit. Am făcut-o și pentru partea emoțională. Și pentru cea spirituală”, menționa Damian Drăghici, pe conturile sociale.
Solista Lena Miclăuș a slăbit 7 kg în 17 zile
Solista de muzică populară Lena Miclăuș (37 de ani) s-a subțiat cu 7 kilograme, în cele 17 zile de post negru. Regretă că n-a putut rezista mai mult:
„Am vrut să țin post, când eram însărcinată cu băiatul meu, pentru sufletul meu drept mulțumire și nu am reușit decât 3 săptămâni și am fost foarte supărată că nu am putut. Voiam să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru câte mi-a dat. Așa am simțit eu să fac un sacrificiu. Și știam că dacă țin post este un sacrificiu.
La începutul pandemiei, am citit cartea „40 de zile de post” și am ajuns la concluzia că trebuie să țin postul cu apă. Am ținut o zi, apoi s-a prelungit la 3, apoi 5, apoi 10 și am ajuns până la 17 zile, în care nu am băut decât apă. Preotul din sat mi-a spus că e mare lucru, dar atât de bine și de curată cum m-am simțit în acele 17 zile nu m-am simțit niciodată și nu știu dacă mă voi mai simți vreodată.
„A doua zi mă durea capul”
Eram alt om, eram eu, nu mă deranja nimic, deși sunt fire vulcanică, a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Și îmi pare rău că nu am ținut mai mult, pentru că medical vorbind dacă țineam 20 de zile mi se schimba și sângele. Oricum am văzut pe mine schimbări, aveam ochii mai limpezi. Prima zi mi-a fost ok, a doua zi mă durea capul, a treia zi mi-am revenit, nu mai simțeam foame”, a mai precizat cântăreața de muzică populară, conform Antena 3.
Codruța Pantelimon, nutriționistă: „Scapi de deșeuri”
Am cerut însă și părerea nutriționistei Codruța Pantelimon. Ea ne-a vorbit despre avantajele, dar și despre dezavantajele acestui post negru, care poate pune viața în pericol, mai ales pe cea a copiilor, bătrânilor și bolnavilor. Iată care ar fi beneficiile:
„Când scapi de deșeuri și sufletul îl simți mai ușor. Nici grijile nu te mai apasă. Eu nu recomand postul decât cu înduhovnicirea în fața preotului. Când organismul intră pe modul fight or flight, glandele simt pericolul așa zis și încep să ardă grăsimile ca să nu iasă din zona de confort.
Deși ne vine greu să credem, în secolul tehnologiei moderne, avansate, postul cu apă rămâne o provocare a omului modern, dar nu o noutate. Încă din cele mai vechi timpuri, și nu eu o spun, ci știința confirmă acum, postul cu apă este o mană cerească pentru regenerarea celulară.
„Organismul creează celule noi”
De ce? Se întreabă unii. Pentru că atunci când nu îi mai dai organismului alimente, începe un mare complex de regenerare celulară. Organismul creează celule noi și sănătoase, în timp ce celelalte, obișnuite să primească „de toate”, dispar în lupta pentru așa-zisa supraviețuire”.
„Apă, însă nu de capul vostru!”
Și culmea, în ciuda aparențelor că leșină de foame, nu e decât o regenerare celulară, adică sistemul imunitar devine din ce în ce mai puternic. Prin însăși pildele biblice, că tot ne aflăm în Postul Crăciunului, am fost creați să putem să nu mâncam o perioadă lungă de timp. Suntem ceea ce mâncam. „Mâncați” apă, însă nu de capul vostru! Apa este cea mai bună mâncare”, spune ea, exclusiv pentru Click!
La ce pericole vă puteți expune?
Nutriționista Codruța Pantelimon trage însă, în același timp, și un semnal de alarmă:
„În timpurile de acum, nu toate persoanele pot ține astfel de post și recomand celor cu afecțiuni tiroidiene și diabet să își păstreze echilibrul între dorință și putință și să consulte medicul specialist în această direcție.
Da, adică eu nu recomand, la oraș, când ești înconjurat de tentații. Pentru că se produce un așa-zis atac când ai impresia că leșini de foame, dar nu e real. E numai ce creierul tău a înmagazinat înainte”.
Monica Pop, medic: „După 40 de zile fără mâncare ești la limita morții”
Medicul Monica Pop a vorbit, la România TV, despre marele pericol pe care îl poate prezenta postul negru, pe termen lung, pe care chiar și ea l-a încercat:
„Am învățat la facultate și știe orice fel de medic lucrul acesta. După 40 de zile fără mâncare ești la limita morții. Este extrem de periculos și nu este cazul ca oameni care nu provin dintr-un mediu medical să promoveze aceste diete”.
Experiențele internauților: „Tremuram”
Numeroși internauții au postat, în dreptul filmării cu Daniela Nane, mesaje pro și contra, în care dezvăluie ce au trăit:
„Aşa şi eu mai înainte dacă nu mâncam ziua întreagă spre seară aveam dureri foarte mari de cap și tremuram. Mi se fãcea foarte rău, dar m-am încăpățânat şi nu mâncam, dar beam apă sau ceai din ierburi”.
„Postul negru trebuie început progresiv, prima saptamână 12-14 ore (o zi pe săptămână) și sigur veți reuși. Postul nu se ține brusc. Începi cu 6 ore, apoi cu 8 ore, cu 10 ore. E exercițiu. Îți trebuie electroliți, magneziu, potasiu și sodiu. Dacă ești sănătos, poți să ții, altfel nu ai cum”.
Altcineva a adăugat:
„Da, după o zi de post, am picat în genunchi. Tremuram din toate oasele. Unele persoane chiar nu pot ține acest post. Când nu am mâncat o săptămână începusem să am halucinații”.