Povestea vieții lui Solomon Marcus: „Fericirea este inaccesibilă”
Academicianul Solomon Marcus s-a stins din viață, joi (17 martie), la vârsta de 91 de ani. Savantul era internat la spitalul Fundeni din București, unde fusese adus de câteva zile de la Spitalul Elias. S-a născut la Bacău, pe 1 martie 1925. Matematician ca formare și autor al multor cercetări în semiotică, filosofie, lingvistică și istoria științei, Solomon Marcus este un academicioan recunoscut peste hotare.
Solomon Marcus are o poveste de viață impresionantă. Celebritatea nu i-a știrbit curiozitatea și vorbea adesea cu mare drag despre anii care l-au format. Venea dintr-o familie modestă, iar prima parte a vieții și-a petrecut-o în orașul natal, Bacău. A avut o adolescență marcată de neajunsuri, dar nu s-a lăsat doborât. Într-un interviu acordat pentru formula-as.ro, în anul 2012, matematicianul a povestit despre copilăria sa.
„Mi-am trăit copilăria şi adolescenţa la Bacău, în anii '30, '40. Tatăl meu era un croitor foarte priceput, la care venea toată protipendada oraşului. Iniţial, avusese o oarecare stare, cumpărase o casă pentru familia noastră, dar, în urma crizei din anii '30, a sărăcit rapid. Încă elev în ultimele clase, a trebuit să mă gândesc, împreună cu fraţii mei mai mari, cum să îi ajutăm pe părinţi. Aşa am început să dau meditaţii elevilor mai mici. De multe ori, eram plătit în natură. Copiii unui fabricant de mezeluri îmi aduceau câte un pachet de produse ale fabricii, de care eram foarte bucuros. Era război şi trăiam sub imperiul unei incertitudini majore, în care viitorul se reducea la ziua de mâine”, declara Solomon Marcus la acea vreme.
Solomon Marcus a fost repetent
A avut începuturi timide. Tatăl lui voia ca el să moștenească meseria de croitor, însă Solomon Marcus avea alte înclinații. Nesiguranța vremurilor l-ar fi putut face să-și rateze menirea, mai ales că la școală nu excela, și nu pentru că nu era un elev studios, ci pentru că îl îngrozeau orele de lucru manual, muzică și materiile la care trebuia să tocească.
„S-ar fi putut uşor întâmpla să ajung un pierde-vară. Tatăl meu, care ţinea foarte mult să fi moştenit în meseria lui, văzând că a eşuat cu toţi fraţii mai mari, şi-a pus ultima nădejde în mine. După o şedinţă de o oră, în care a încercat să mă înveţe lucrul fundamental al croitoriei, să mânuiesc foarfeca, a ajuns la concluzia că nici de atâta nu sunt capabil. M-a catalogat la rebuturi, drept pentru care am riscat să nu mai fiu dat la şcoală, noroc că m-a înscris un frate al meu. Nici mai târziu n-am avut un parcurs exemplar. Mă îngrozeau orele de lucru manual, fiindcă n-aveam nici o îndemânare. Mă îngrozeau orele de muzică, fiindcă n-aveam voce, dar profesorul era convins că mă prefac. Mă îngrozeau toate materiile la care trebuia să memorez mult. Şi totuşi, din toată această şcolaritate spălăcită (într-un an am rămas chiar repetent), la Bacalaureat m-am clasat primul din vreo 160 de candidaţi”, a povestit Solomon Marcus, pentru sursa citată.
„Acasă” a fost matematica
Matematica a fost pentru el o descoperire târzie: „Am fost, de mic, bolnav de mirare. Mă miram tot timpul de ce se întâmplă. Țin minte că-l citisem pe Wat Whitman, cel care spunea că fiecare centimetru pătrat e acoperit de o minune. Ei bine, eu trăiam această stare, iar lucrul ăsta era mai puternic. (...) Eram apoi obsedat de lucrurile care urmează, de lucrurile care se află dincolo de locul unde mă aflam. Curios să aflu ce e dincolo de colbul străzii mele din Bacău, la 3-4 ani m-am rătăcit pe străzi şi am fost recuperat de nişte cetăţeni. Mă întrebam mereu: „Dar dincolo de asta ce mai este?”. O întrebare care prefigura studiul limitelor şi al infinitului”.
Fără doar și poate. Marcus Solomon se simțea „acasă” în matematică: „M-am perindat prin tot felul de domenii, dar toate lucrurile pe care le-am întâlnit le-am citit cu ochelarii matematicii şi le-am gândit şi trăit cu modul matematic de gândire. Matematica a fost paşaportul meu spre universalitate. E un punct de plecare de unde poţi să ajungi oriunde: spre lingvistică, informatică, literatură, semiotică, poetică, antropologie, filosofie, religie etc. Am colindat toate aceste domenii, nu numai ca amator, ci şi ca cercetător recunoscut şi acreditat”.
„Ca individ, omul moare....”
Ca mulți oameni ajunși la vârsta maturității, Solomon Marcus a simțit nevoia să se sprijine de ideea divinității și de speranța că omul se poate salva, într-un anumit fel, în fața morții.
„Ca individ, omul moare, dar se poate salva prin acest ansamblu al Omenescului, care este esenţial altceva şi mai mult decât fiecare fiinţă umană în parte. Este ca o orchestră care execută o partitură ce se scrie chiar în timp ce se execută, iar orchestra în cauză este propriul ei dirijor. În splendoarea acestei unităţi a cunoaşterii şi a creaţiei umane şi a acestei solidarităţi între generaţii succesive, care rezistă peste milenii, îmi găsesc sprijinul la care vă referiţi; dacă vreţi, această orchestră este pentru mine metafora Divinităţii”, a povestit Solomon Marcus, pentru formula-as.ro.
A fost căsătorit câteva decenii cu Paula Diaconescu, o profesoară la Facultatea de Litere, unde a predat Istoria Limbii Române Literare. Soția lui a murit la vârsta de 76 de ani: „N-aş putea spune exact ce m-a făcut să mă îndrăgostesc de ea. Fapt e că ne-am apropiat greu unul de altul. Noi ne-am căsătorit mult înainte ca fiecare dintre noi să aibă o nevoie organică de celălalt. E o enigmă cum ne-am descoperit unul pe altul, după ce de nu ştiu câte ori am trecut prin ezitări. Cert este că după o vreme am ajuns la o comunicare atât de bună, încât reuşeam să ne completăm cuvintele. Cred că a contat foarte mult şi faptul că amândoi eram pasionaţi de cunoaştere. Ea mi-a stârnit interesul pentru lingvistică şi mi-a procurat o bună parte din cărţile de care aveam nevoie. Discutam foarte mult. Problemele pe care le cerceta ea deveneau şi pasiunea mea”.
„Viața fără internet nu mai e posibilă”
Chiar și la o vârstă înaintată, Solomon Marcus era un om actual, fiind la curent cu toate mișcările momentului. Despre internet, matematicianul spunea că: „Nu e doar un instrument de lucru, e mult mai mult. După ce îl valorifici cum trebuie, devine o a doua natură, îți schimbă viața. Multă lume are această prejudecată că duşmanul culturii e calculatorul, că tineretul de azi nu mai citeşte.”
Solomon Marcus era și un om foarte încrezător în tineretul zilelor noastre, în pofida cinicilor care spuneau despre „generația Facebook” că nu are niciun viitor: „Am participat la tabere şcolare şi am descoperit elevi din ultimele clase de liceu care nu citiseră mai nimic, dar care au demonstrat o capacitate extraordinară de a construi un discurs şi care au organizat dezbateri extrem de interesante pe teme de ei alese. Una dintre ele întreba dacă Facebook-ul atentează sau nu la viaţa noastră personală. I-am văzut discutând şi m-au impresionat plăcut. Erau inteligenţi, şi nu din cărţi, era evident că s-au format pe o cale alternativă, în care internetul a avut un rol fundamental. Ideea că toată cultura e în cărţi ar trebui revizuită”.
Ultimii ani din viață și i-a petrecut hrănindu-și curiozitatea. S-a ținut departe de rutină și de vicii și a încercat să rămână o fire creativă. Găsea ceva bun în lucrurile cotidiene, precum zâmbetul unui copil sau alte lucruri pe care unii oameni le treceau drept banalități. Considera că are suficientă energie pentru a putea învăța ceva nou în fiecare zi: „Trăiesc în bucurie, deși știu că fericirea ne este inaccesibilă. Existența umană este fundamental tragică”.
