Primul test COVID produs în România: îți spune nu doar dacă ai boala, ci și în ce stadiu este

Ultima actualizare:

    O echipă de cercetători din Iași a creat un kit care depistează nu doar infecția cu SARS-CoV-2, ci și încărcătura virală a bolnavului Foto: DDS Diagnostic
O echipă de cercetători din Iași a creat un kit care depistează nu doar infecția cu SARS-CoV-2, ci și încărcătura virală a bolnavului Foto: DDS Diagnostic

În curând, spitalele și laboratoarele din țară vor putea folosi un test COVID 100% românesc, mult mai eficient decât cele din import. Pe lângă depistarea rapidă a infecției, testul poate să indice cu precizie și încărcătura virală a pacientului. Astfel, medicii vor ști în ce stadiu de boală e și ce tratament îi e necesar.

O echipă formată din cercetători de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva”, Spitalul Clinic de Pneumoftziologie Iași, DDS Diagnostic și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie a lansat primul test anti-COVID făcut în România.

Identifică toate variantele de virus

„Kitul multiplex RT-PCR marca DDS Diagnostic, dezvoltat, testat și produs de compania românească, este special conceput pentru detecția calitativă și/sau cantitativă a virusului SARS-COV-2. El identifică toate variantele de virus, permite calcularea cantității de virus din organism și urmărirea evoluției bolii, ceea ce favorizează ajustarea personalizată a schemelor de tratament”, anunță cercetătorii ieșeni.

Conform specialiștilor, testul este mai rapid decât cele existente pe piață. Poate da rezultatul într-o oră și jumătate, cu 30 de minute mai devreme decât cele folosite în prezent. „Noul test determină cu o precizie foarte bună chiar şi începutul sau finalul infecţiei, când cantităţile virale sunt foarte mici”, a explicat Gianina Dodi, cercetător al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi.


    Specialiștii au lucrat 8 luni la acest test COVID
Specialiștii au lucrat 8 luni la acest test COVID

„Identifică nu doar prezenţa sau lipsa virusului, ci şi cantitatea de virus”

„Noi avem şi o serie de calibratori şi nu arată doar prezenţa sau lipsa virusului, ci şi cantitatea de virus, iar asta ajută foarte mult medicii pentru că pot monitoriza evoluţia stadiului infecţios al pacientului”, completează Dana Stan, coordonatorul echipei de cercetare, conform Adevărul.

Proiectul a fost finanțat de Ministerul Cercetării, a durat 8 luni și a costat 2 milioane de lei. Preţul unui kit cu 50 de teste porneşte de la 300 de euro. Până acum, în Europa, astfel de teste au mai dezvoltat Franţa, Germania şi Finlanda.

Cât sunt de eficiente testele pe bază de salivă?

Eduard Egri, un medic de familie din Sibiu, a prezentat pe pagina sa de Facebook un test pe bază de salivă cu rezultat negativ, făcut unui copil de 4 ani. Copil care, de fapt, are COVID și prezintă simptome ușoare, fiind confirmat pozitiv de testul PCR. „Din păcate, este chiar al doilea test salivar efectuat în zile diferite. Acum stau și mă întreb care este sensibilitatea mult prea lăudatelor și așteptatelor teste de salivă, în jurul cărora s-a făcut atât tam-tam. Dacă au o sensibilitate mică, există riscul ca elevul să meargă liniștit la școală, bolnav fiind, cu test negativ în buzunar”, a declarat medicul, într-o postare pe Facebook. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net