Protestul transportatorilor și fermierilor, ziua 8. Traficul rutier este restricţionat în două judeţe

Și astăzi continuă protestele transportatorilor și fermierilor în mai multe părți ale țării. Traficul este restricţionat în două judeţe. În continuare sunt maşini şi utilaje parcate pe DN 2, în judeţul Ilfov, la Afumaţi, dar şi la Vama Siret. Fermierii și transportatorii protestează în ciuda acordurilor semnate de asociațiile mari de fermieri și de federațiile importante de transportatori cu reprezentanții Guvernului.

Transportatorii protestează pentru a 8-a zi Foto: Inquam Photos Casian Mitu
Transportatorii protestează pentru a 8-a zi Foto: Inquam Photos Casian Mitu

Trafic restricționat din cauza protestelor

Centrul Infotrafic a anunţat, miercuri dimineaţă, că traficul este restricţionat în două judeţe, urmare a protestului transportatorilor şi fermierilor. În continuare sunt maşini şi utilaje parcate pe DN 2, în judeţul Ilfov, la Afumaţi, dar şi la Vama Siret.

Marți, protestele s-au prelungit până târziu în noapte. Lângă București, pe DN2, în zona localității Afumați, s-a circulat din nou cu dificultate. Oamenii au ieșit în stradă și și-au spus zgomotos nemulțumirile. Cu steaguri tricolore agățate de cabine și în zgomot de claxoane, transportatorii au continuat protestul până târziu în noapte.

Florin Cocu, transportator: „Sunt un mic transportator cu câteva camioane. Am vorbit cu transportatorii polonezi, cehi, ei au subvenție de la stat, motorina, le dă accizele înapoi pe motorină, noi... nu ne dă nimic”, scrie stirileprotv.ro. 

Ce a declarat ministrul Agriculturii 

Marţi, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, le-a cerut fermierilor care protestează „să meargă acasă” și a adăugat că cei care protestează la Afumaţi nu sunt fermieri, ci „instigatori şi protestatari”.

De asemenea, Ministerul Transporturilor a anunțat marți, 16 ianuarie, după aproximativ trei ore de discuții, că este deschis „pentru identificarea unor soluții constructive” care să rezolve problemele transportatorilor, dar numai anumite cereri pot fi rezolvate imediat, pentru restul fiind fixate termene.

Care sunt nemulțumirile protestatarilor 

„Principala nemulţumire a transportatorilor este preţul RCA foarte mare în comparaţie cu statele din vestul Europei şi acciza la motorină. Ca şi ordin de mărime, o medie a poliţei RCA la noi este undeva la 3.000 de euro pe an, la un autovehicul cap tractor şi la un stat din vestul Europei este de până în 1.000 de euro, iar preţul accizei a crescut de la 1 ianuarie cu 30 de bani pe litru. 

Ţinând cont de faptul că am trecut o perioadă foarte grea din punct de vedere a inflaţiei orice cost pentru activitatea noastră a însemnat foarte mult. La un camion care consumă aproximativ 3.500 litri de motorină pe lună, 10 bani contează. Sunt diferenţe mari şi clar nu mai putem fi competitivi în piaţă", a declarat, pentru AGERPRES, unul dintre transportatori, Alexandru Perţea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
image
actualitate.net
image
actualitate.net