PSD și PNL, contre pe aplicarea certificatului COVID. Ce s-a discutat la Guvern

Coaliţia de guvernare a discutat, joi, la Guvern, despre proiectul de lege pentru introducerea certificatului verde. PNL şi PSD nu au reuşit însă să ajungă la un acord, astfel că şansele ca acesta să mai fie implementat până la finalul acestui an, cum îşi dorea Executivul, sunt foarte mici. 

Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu

Potrivit unor surse politice, citate de News.ro, partidele nu se înţeleg în privinţa prevederilor din proiect referitoare la sancţiuni şi la obligativitatea certificatului verde la locul de muncă.

PSD a ieşit, joi, prin vocea preşedintelui partidului, Marcel Ciolacu, cu anunţul că prevederea privind condiţionarea accesului la locul de muncă de certificatul verde este neconstituţională, arătând că au fost consultaţi specialişti în acest sens. 

PSD nu este de acord nici ca aleşii, indiferent că vorbim de parlamentari sau primari, să fie incluşi în acest proiect şi să fie obligaţi să prezinte certificatul verde. 

O discuţie pe acest subiect a avut loc, miercuri seara, şi cu preşedintele Klaus Iohannis, potrivit surselor. Pentru că nu s-a ajuns la un consens, Guvernul ar putea renunţa la a trimite proiectul de lege, de urgenţă, la Parlament, săptămâna viitoare.

Iniţial, Executivul era pregătit ca vineri să treacă acest proiect prin şedinţa de Guvern, iar parlamentarii erau pregătiţi să revină, săptămâna viitoare, la muncă pentru a-l adopta în cele două Camere ale Parlamentului.  Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţa recent că este dispus să demisioneze dacă nu se va ajunge la un acord pentru aprobarea legii certificatului COVID. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirma, astăzi, la Parlament, că este ferm convins că  Alexandru Rafila ”va fi de acord să nu fie încălcată Constituţia”

Certificatul ELECTRONIC COVID-19 se emite:

  • pentru persoanele vaccinate cu cel puțin o doză, cu valabilitate pe perioada stabilită pentru efectuarea schemei complete de vaccinare.
  • pentru persoanele vaccinate cu schemă completă de vaccinare, cu valabilitate pe perioada stabilită pentru schema completă de vaccinare
  • pentru persoanele infectate cu SARS-CoV 2, cu valabilitate de 180 de zile de la data primului rezultat pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2, înregistrat în platforma informatică "Corona-forms";
  • pentru persoanele testate cu test antigen rapid înregistrat în platforma informatică "Corona-forms", cu rezultat negativ, cu valabilitate de 48 de ore de la efectuarea testului;
  • pentru persoanele testate cu test RT-PCR, înregistrat în platforma informatică "Corona-forms", cu rezultat negativ, cu valabilitate de 72 de ore de la efectuarea testului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net