RECORD! „Vom vedea peste 50.000 de cazuri pe zi, de săptămâna viitoare”

#Coronavirus
Ultima actualizare:

Miercuri am avut peste 34.000 de îmbolnăviri, joi sunt anunțate alte 31.683 și în continuare suntem pe val ascendent. Până la sfârșitul săptămânii viitoare, „vom vedea probabil peste 50.000 de cazuri în doar 24 de ore”, estimează Octavian Jurma. Acest număr imens de infectări ar bloca România din multe punct de vedere.

image

„Avem o creștere reală, fulminantă, care va atinge un platou la un moment dat, însă suntem abia în a cincea săptămână a pandemiei. Niciunde nu s-a ajuns mai repede de șase săptămâni la un vârf, nici în Africa de Sud, nici în Marea Britanie. Astfel, mai avem cu certitudine o perioadă de creștere săptămâna viitoare, când vom vedea probabil încă o dublare a numărului de cazuri, vom vedea probabil peste 50.000 de cazuri pe zi până la sfârșitul săptămânii viitoare și abia peste două săptămâni ne putem aștepta la acel vârf”, a declarat medicul și cercetătorul Octavian Jurma, la B1 TV.

Creșterea o confirmă și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: „Am estimat o astfel de evoluție generată de tulpina Omicron, cu o transmisibilitate mult mai mare decât tulpinile precedente. Din punctul meu de vedere, creșterea va continua, dar nu zilele următoare, va continua probabil săptămâna viitoare, după un nou ciclu. Nu există în momentul de față motive de panică, important este ca fiecare dintre noi să respectăm regulile, să încurajăm vaccinarea”, a declarat el la Europa FM.

Valul de internări va veni ca tsunami după un cutremur

Jurma avertizează, însă, că acest număr imens de infectări se va vedea și în spitale, dar un pic mai târziu. „Ne infectăm mult mai repede, dar boala evoluează la fel de încet. Prin urmare, valul internărilor va fi mult în urma infectărilor, dar totuși crește la fel de repede ca în Delta. În cazul copiilor, crește mult mai repede decât în Delta. Este ca tunetul care ajunge în urma fulgerului, ca un tsunami care ajunge în urma cutremurului. Omicron produce un cutremur social mult mai repede decât în valurile precedente. Acest tsunami de îmbolnăviri nu va lovi doar spitalele, ci poate produce un lock-down impus de pandemie în primul rând în școli și spitale, dar nu numai”, a detaliat medicul pe pagina sa de Facebook.

Dr. Octavian Jurma
Dr. Octavian Jurma

Multe activități, în colaps

În acest moment, avem peste 8.000 de bolnavi în spitale. Alți peste 138.000 de români confirmați pozitiv sunt în izolare, la care se adaugă aproape 88.000 de oameni blocați acasă, în carantină. Toți aceștia lipsesc de la serviciu, iar riscul semnalat recent de Raed Arafat se întâmplă deja: sectoare de activitate importante, care oricum se confruntă cu lipsă de personal, ajung în colaps. „Unul din lucrurile grave ale acestei variante nu este numai un eventual impact pe sistemul sanitar, este impactul ei pe sectorul economic, care deja se vede în mai multe ţări. Se închid activităţi economice prin îmbolnăvirea în masă a personalului şi trimiterea lor la izolare la domiciliu”, spunea șeful DSU.

Medicul Beatrice Mahler se gândea cu groază ce ar însemna ca personalul dintr-un spital COVID să se îmbolnăvească pe capete. „Aceasta este o mare temere în cazul României, care are oricum un deficit de personal în sectorul sanitar, în toate secțiile. Îmi este foarte teamă că numărul mare de îmbolnăviri va duce la o imposibilitate a noastră de a fi acolo unde pacientul are nevoie de noi, adică în spital. Este un risc extrem de mare la care suntem expuși cu toții, pentru că știm că marea majoritate a cazurilor de infectare în rândul cadrelor medicale provin tot din comunitate”, declara în urmă cu două săptămâni managerul Institutului „Marius Nasta” din București.

image

Situație alarmantă la Iași: focar de COVID în spital

Temerea sa a devenit realitate. Sunt nouă focare în spitalele bucureștene, iar la Iași, situația este de-a dreptul alarmantă: circa 200 de cadre medicale de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Spiridon” sunt plasate în izoare sau în carantină. „Pe de o parte este avalanşa de pacienţi şi pe de altă parte scăderea capacităţii noastre de reacţie şi efortul suplimentar al celor care muncesc pentru a suplini activitatea colegilor care sunt acasă în izolare”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU/SMURD Iaşi, pentru Ziarul de Iași. „Incidenţa personalului medical infectat este destul de mare. De precizat însă e faptul că, majoritatea s-a infectat în comunitate şi nu în unitatea medicală, cel mai frecvent fiind după contactul cu propriii copii de vârstă şcolară”, a adăugat dr. Vasile Cepoi, director DSP Iaşi.

Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
ochi albastri jpg
moneda jpeg
calatori tren cfr gara de nord frig foto shutterstock 2229976057 jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net