REPORTAJ «Din 1999 nu am văzut aşa secetă» Fermierii din Ialomița au culturile compromise

Ultima actualizare:

    Dacă sapi doi metri în pământ și tot  nu dai de apă Fotografii: Mihai Ionescu
Dacă sapi doi metri în pământ și tot nu dai de apă Fotografii: Mihai Ionescu

Silviu Ganea este unul dintre fermierii din Ialomiţa care s-a declarat calamitat de secetă. Are sute de hectare cu grâu şi rapiţă care au fost distruse în proporţie de 80 la sută de lipsa apei.

În Maia de Ialomiţa, la doi paşi de Fierbinţii făcuţi celebri de Pro tv, toată lumea îl ştie pe Silviu Ganea fermierul. Are 120 de hectare dintre care 82 cu grâu şi 40 cu rapiţă. L-am găsit pe câmp, privind cu jind spre cer, doar doar o vedea norii aducători de ploaie izbăvitoare.


    Silviu Ganea spune că n-a văzut  așa secetă din 1999
Silviu Ganea spune că n-a văzut așa secetă din 1999

”Din 1999 nu am văzut aşa secetă pe ciclul toamnă-iarnă-primăvară. Ar fi trebuit acum să fie cam 150 l/mp apă în sol şi cred că dacă avem 10 l/mp. Dacă sapi şi la doi metri sub pământ acesta este tot uscat”, ne povesteşte supărat omul. S-a interesat şi toţi afaceriştii din domeniul lui spun la fel: majoritatea culturilor sunt compromise de seceta devastatoare. 


    Rapița trebuia să aibă acum  peste un metru înălțime
Rapița trebuia să aibă acum peste un metru înălțime

Pentru a se rezolva deficitul de apă din sol, estimează că ar trebui să plouă neîntrerupt trei zile torenţial. Sistemele de irigaţii sunt pentru el un vis frumos. ”Am luat credit la începutul anului pentru a cumpăra instalaţii de udat şi mă chinui cu ele. Nu înţeleg de ce aici, la noi, deşi suntem între două râuri, Prahova şi Ialomiţa, nu s-a reuşit crearea unui sistem de irigaţii. A fost înainte de Revoluţie într-adevăr, dar după aia s-a furat tot şi nimeni nu a mai pus la loc”, se plânge fermierul.

La rapiță situația e şi mai gravă decât la grâu


    Oamenii continuă lucrările agricole, deși știu că recolte vor fi infime
Oamenii continuă lucrările agricole, deși știu că recolte vor fi infime

”Agricultura acum nu este pe 0 este -1. Am dat înştiinţare de secetă la primărie şi acum aştept evaluarea pagubelor. Vrem să întoarcem cultura şi să semănăm altceva să mai salvăm ce se poate. Poate reuşim să punem porumb, floarea-soarelui”, ne spune îngândurat fermierul. Anul trecut a avut la  grâu recoltă de 8.000 kg la hectar, iar acum dacă va reuşi să scoată 1.500 de kg la hectar este bine. La rapiţă, este şi mai rău.”Acum aşteptăm despăgubirile. Să vedem ce primim şi cât. Dacă ne-ar da ceva că suntem sătui de promisiuni”, zice resemnat Silviu. 


    Fermierul a luat credit  ca să facă un sistem de irigații
Fermierul a luat credit ca să facă un sistem de irigații

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a recunoscut deja că seceta este fără precedent şi a distrus 3 milioane de hectare din culturile însămânţate în toamnă. Dar până acum, în afară de promisiuni fermierii nu au primit nimic. Nu s-a găsit încă soluţia să pui în pământ promisiuni şi să iasă recoltă”, face haz de necaz fermierul nostru din Maia de Ialomiţa.

Şi Dumnezeu pare că i-a ascultat pe agricultori


    Galaţi. Sate inundate după  ploaia torenţială  de sâmbătă seară
Galaţi. Sate inundate după ploaia torenţială de sâmbătă seară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două informări meteo de instabilitate atmosferică, ploi şi vijelii valabile de sâmbătă, 2 mai, şi până luni noapte. Vor fi perioade în care se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15-25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp. Într-adevăr, o rupere de nori s-a produs sâmbătă seara în estul județului Galați, grav afectat de secetă, cantitatea de precipitații căzută în câteva zeci de minute fiind de peste 50 de litri pe metrul pătrat. Vijelia de la Galați a fost puternică, în unele localități producându-se căderi de grindină de mari dimensiuni. Dar aceste ploi de primăvară nu vor rezolva seceta gravă din estul țării, spun specialiștii.

Avertizare de la meteorologi 

simeon stalpnicul png

Administraţia Naţională pentru Meteorologie (ANM) a confirmat deja că a clasat Moldova, Bărăganul şi Dobrogea la categoria „secetă pedologică extremă” pe profilul 0-100 cm de sol. Adică, mai pe înţelesul tuturor, în pământ nu mai există apă pentru a susţine plantele.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net