România se pregătește de vreme severă! Nu este, însă, vorba despre furtuna Ashley

Ultima actualizare:

În acest weekend, vom avea parte de ploi abundente și vânt puternic, mai ales în estul și sudul țării. Meteorologii explică, însă că nu este vorba despre furtuna Ashley, așa cum s-a vehiculat până acum. „Numele „Ashley” este, într-adevăr, inclus pe o listă de viitoare furtuni severe, întocmită de serviciile meteorologice din vestul Europei, însă acest ciclon nu s-a format încă”, a fost explicația meteorologului ANM.

Ploi abundente, în weekend Foto: Shutterstock
Ploi abundente, în weekend Foto: Shutterstock

UPDATE

Ploile se vor îndrepta cel mai mult spre zona de est. Ministrul Apelor și Pădurilor Mircea Fechet a explicat că încă nu este cert că ploile vor face prăpăd în Capitală. „Nu avem certitudinea că epicentrul va fi în Capitală. Totul s-a mutat înspre est. Mâine o să știm unde va avea cea mai mare intensitate”, a explicat Fechet.

Va ploua în cea mai mare parte a țării 

De sâmbătă noaptea și până luni, va ploua în mare parte a țării, iar cele mai afectate zone ar fi în sud și în Carpații Meridionali și de Curbură. În aceste regiuni, ploile vor aduce cantități mari de apă, care ar putea depăși 70 - 80 l/mp, izolat chiar și mai mult.

Ploile vor fi însoțite de instabilitate atmosferică, adică precipitații torențiale și vânt puternic, mai ales în estul și sudul țării, o consecință a faptului că ploile vor veni după o perioadă cu temperaturi foarte ridicate, au anunțat meteorologii.

"Furtuna Ashley (...) acest ciclon nu s-a format încă”

Zilele ploioase se abat asupra României, la scurt timp după ce furtuna Boris a provocat pagube în mai multe țări europene, inclusiv în România, unde șapte oameni au murit. S-a vehiculat că vine o nouă furtună de intensitate similară, numită Ashley, însă prognoza nu a confirmat temerile.

  „Numele „Ashley” este, într-adevăr, inclus pe o listă de viitoare furtuni severe, întocmită de serviciile meteorologice din vestul Europei, însă acest ciclon nu s-a format încă”, a clarificat Florinela Georgescu, director executiv al ANM pentru Digi24.ro.

Cum s-a vehiculat că era vorba despre furtuna Ashley 

Ea a explicat că serviciile meteorologice din Europa stabilesc în avans o listă de nume pentru furtunile care îndeplinesc criterii stricte, precum intensificări puternice ale vântului, care duc la rafale de peste 150 km/h și cantități masive de precipitații, care pot genera inundații. 

„Deocamdată, niciuna dintre furtunile recente nu a întrunit aceste condiții pentru a fi denumită Ashley", a subliniat Florinela Georgescu, director executiv al ANM pentru Digi24.ro „Deci, când un astfel de ciclon se va dezvolta, el va fi botezat Ashley. Deocamdată, niciunul din ciclonii care au evoluat în zona arhipeleagului Britanic nu s-a încadrat în criteriile de a i se acorda acest nume”, a concretizat Florinela Georgescu.

În prezent, două furtuni sunt active deasupra Atlanticului

De unde vin totuși ploile din weekend și cum afectează viitura de pe Dunăre. Expertul a explicat în cadrul interviului că, în prezent, două furtuni sunt active deasupra Atlanticului, însă ele se îndreaptă spre nordul Europei și nu afectează direct România. 

Cu toate acestea, ploile și intensificările de vânt așteptate în România în weekend sunt cauzate de un front atmosferic rece asociat acestor furtuni. În plus, ploile se suprapun cu perioada în care este așteptată viitura de pe Dunăre, autoritățile avertizând că situația este îngrijorătoare. 

„De unde stăteam liniștiți că vom avea în jur de 8.000 de metri cubi pe secundă la Baziaș, și gestionăm fără probleme, prognoza actualizată în baza acestor noi fenomene meteo indică pe sectorul românesc al Dunării debite care ar putea să ajungă și la 9.500 de metri cubi pe secundă, lucru care ne alertează”, a declarat, la Digi24, ministrul mediului, Mircea Fechet. 

Alegeri prezidențiale 2024
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Prințesa Charlene și Prințul Albert de Monaco Foto Getty Images (3) jpg
city 1283801 1280 jpg
protest in Coreea de Sud jpg
brazi jpeg 7 jpeg
Reteaua de bine 1 jpg
victor ponta id76298 inquam photos octav ganea jpeg
Valentina Aldea 3  jpeg
Mihaela Bilic dieta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net