Românii au dat năvală la "Maratonul vaccinării". Ce restricții intră în vigoare din 25 octombrie

Ultima actualizare:

    Bucureștenii au așteptat sâmbătă,  cu răbdare, în fața centrului  deschis la Biblioteca NaționalăFotografii: Inquam Photos/Mediafax
Bucureștenii au așteptat sâmbătă, cu răbdare, în fața centrului deschis la Biblioteca NaționalăFotografii: Inquam Photos/Mediafax

Oamenii s-au bulucit, în ultimele trei zile, la Bucureşti, în cadrul celui mai important eveniment de vaccinare organizat în România, de la demararea campaniei până în prezent. Mânaţi de frica de a face forme grave de COVID-19, dar şi de obligativitatea certificatului verde pentru majoritatea activităţilor, tineri şi, deopotrivă, bătrâni au stat la cozi uriaşe.

Cel de-al treilea maraton al vaccinării din Capitală se încheie luni dimineaţă, 25 octombrie, la ora 8.00. A fost cel mai bine organizat de până acum, cu fluxuri pentru vaccinurile Pfizer, Moderna, Johnson&Johnson şi Astra Zeneca. Evenimentul a fost destinat atât celor care au vrut să primească prima doză sau doza unică a serului Johnson&Johnson, dar şi celor care doreau să facă rapelul sau doza booster. 


    Oamenii au stat pe scaune,  până le-a venit rândul la cabinet
Oamenii au stat pe scaune, până le-a venit rândul la cabinet

Imunizare pe bandă rulantă

La apelul autorităţilor, oamenii au reacţionat şi au venit în număr mare la centrele organizate la Romexpo, Circul Metropolitan, Clubul Seniorilor, Liberty center/Sf. Andrei, Palatul Copiilor şi Biblioteca Naţională.În prima zi a maratonului, vineri, până la ora 22.00, se vaccinaseră peste 8.000 de oameni. Iar până duminică dimineaţă, la ora 8.00, deja peste 22.000 de oameni primiseră o doză a unuia dintre serurile anti-COVID-19. Cele mai multe imunizări au fost făcute la centrul de la Palatul Copiilor. Acolo, Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a fost să dea o mână de ajutor. 


    Mulți au ales serul  de la Pfizer/BioNTech
Mulți au ales serul de la Pfizer/BioNTech

Cei mai tineri au spus că au venit să se vaccineze pentru a scăpa de restricţii. Tot ei consideră că, în acelaşi timp, este o dovadă de respect pentru semenii lor, dar şi pentru medicii care depun eforturi ca să salveze vieţi în această perioadă. Au fost însă şi multe persoane care au venit să se imunizeze după ce au pierdut pe cineva drag din familie, din cauza virusului nemilos.

Primul maraton al vaccinării a fost organizat între 7 şi 9 mai 2021, la Sala Palatului şi Biblioteca Naţională, când s-au vaccinat 20.360 de persoane, dublu faţă de estimarea autorităţilor. Media zilnică a vaccinărilor în acea perioadă era de circa 100.000 persoane pe zi.


    Și vaccinul Johnson&Johnson  a fost solicitat
Și vaccinul Johnson&Johnson a fost solicitat

Al doilea maraton din Capitală a avut loc la trei săptămâni de la primul, în perioada 28-31 mai.  Astfel, cei care participaseră la primul maraton puteau să vină pentru rapel. Au fost însă şi mulţi oameni care au solicitat prima doză. Atunci, peste 18.700 de persoane au făcut rapelul, peste 2.000 au cerut prima doză cu Pfizer, iar alte 2.300 au solicitat imunizarea cu doza unică a serului de la Johnson&Johnson. În acea perioadă, media zilnică a vaccinărilor scăzuse până spre aproximativ 70.000 pe zi. 

Vaccinări în serie de Ziua Armatei

Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 25 - 26 octombrie, un maraton de vaccinare sub deviza “Împreună pentru viaţă, Împreună pentru viitor!”. Prilejuit de Ziua Armatei Române, sărbătorită azi, 25 octombrie, evenimentul se va desfăşura non-stop, în perioada amintită, la şase spitale militare din Iaşi, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Braşov şi Timişoara. 


    O doamnă cochetă primește  serul la Palatul Copiilor
O doamnă cochetă primește serul la Palatul Copiilor

Restricţiile care intră în vigoare din 25 octombrue 

Şcolile şi grădiniţele de stat sunt, începând din 25 octombrie, în vacanţă pentru două săptămâni. Certificatul verde a devenit obligatoriu, timp de 30 de zile, pentru majoritatea activităţilor. Documentul va fi solicitat la intrarea în mall-uri, restaurante, hoteluri şi pentru a ieşi din casă după ora 22.00. Vor fi luate în considerare doar certificatele care dovedesc vaccinarea sau trecerea prin boală (între ziua 15 şi ziua 180). De asemenea, accesul în orice instituţie publică şi privată (cu excepţia angajaţilor) se va face pe baza certificatului verde, însă în acest caz va fi luat în considerare şi testul COVID-19. Sunt exceptate activităţile religioase, precum şi cele din unităţile de alimentaţie publică, în care doar se comercializează produsele alimentare şi băuturile alcoolice sau nealcoolice dispuse în afara centrelor comerciale, târgurile, bâlciurile şi talciocurile, dar şi farmaciile. 

Click! spune

Nu mai puţin de 127.305 persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care 91.665 cu prima doză, 9.907 cu doza a doua şi 25.773 cu doza a treia. În total, România are 6.333.965 de persoane vaccinate, din care 5.876.418 cu schema completă şi 687.040 cu a treia doză.

Flash news

CLASAMENT. Capitala rămâne pe primul loc în privinţa noilor infectări cu virusul SARS – CoV – 2 în 24 de ore. De sâmbătă până ieri, în Bucureşti au fost înregistrate 2.970 de noi cazuri (în total, de la începutul pandemiei, 272.319 îmbolnăviri). Pe poziţia a doua se situează judeţul Prahova, cu 783 de noi infectări (în total, 53.764 de cazuri). Poziţia a treia este ocupată de judeţul Braşov, cu 748 de noi îmbolnăviri (în total, 56.638 de infectări).

UMOR NEGRU. Un panou pe care e postat un puternic mesaj pro-vaccinare a fost amplasat în centrul oraşului Slobozia. Oamenii au fost luaţi prin surprindere, mai ales că li se spune “Nu te vaccina! Au ei grijă de tine!”, făcând-se referire, evident, la o maşină mortuară. În imagine apare o maşină de la pompe funebre în care se află un sicriu. De pe afiş zâmbeşte sinistru Moartea. Mesajul este, se pare, ideea unui fermier din Bărăgan, de origine franceză, stabilit în Ialomiţa de mai mulţi ani. 

PERICOL. Epidemiologul Octavian Jurma consideră că impunerea măsurilor anti-COVID-19 abia de astăzi, deşi acestea ar fi trebuit aplicate încă din septembrie, ne va costa multe vieţi. Specialistul consideră că excepţia de la restricţii a weekend-ului care tocmai s-a încheiat a semănat cu un îndemn la distracţie. „Acest weekend a avut probabil cel mai ridicat risc de infectare din ultimele săptămâni (...) E posibil să fie motivul pentru care vom mai sta în acest infern încă o săptămână”, a scris Jurma pe Facebook. 

DECIZIE. Autorităţile chineze au amânat maratonul de la Wuhan, programat în 24 octombrie, după ce au fost înregistrate 26 de noi infectări cu virsul SARS-CoV-2, anunţă Agenţia France Presse. La maraton ar fi urmat să participe 26.000 de concurenţi, în oraşul unde, la sfârşitul anului 2019, au fost identificate primele cazuri COVID-19. China a vaccinat cu schemă completă, până sâmbătă, aproximativ 75,6% din populaţie, a anunţat Mi Feng, de la Comisia Naţională pentru Sănătate. Astfel, au fost imunizate 1,068 miliarde de persoane, din totalul de 1,412 miliarde de chinezi. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net