Salamul de Sibiu, produsul de lux după care râvneam în "Epoca de aur"
O altă marcă românească certificată de UE este „Salamul de Sibiu”, vestitul produs care, în comunism, era considerat a fi de lux, mai ales că producţia mergea în majoritate la export. Celebrul nostru salam a fost recunoscut oficial de europeni în februarie 2016, pentru că ei îl ştiau şi îl apreciau de mult timp. Originea salamului de Sibiu este şi astăzi motiv de dispută între producători.
La Sinaia, o firmă care susţine că este urmaşa directă a fabricii de salam Filippo Dozzi, fondată în 1910 în staţiune, a înregistrat eticheta originală (sigla) a salamului de Sibiu, cu denumirea fabricii. Parte a unui grup important în domeniu din România, reprezentanţii firmei susţin că pot atesta documentar faptul că sunt primii producători ai salamului de Sibiu în România, după reţeta italianului Dozzi, fapt care a iscat şi o controversă, în 2009, cu un alt producător important de mezeluri din ţară. În 1910, Filippo Dozzi ar fi început, la Sinaia, fabricarea salamului de Sibiu, staţiunea fiind aleasă datorită condiţiilor climaterice favorabile producerii salamului crud-uscat, cu termen de maturare foarte lung şi cu garanţie de luni de zile.
Despre tradiţia salamului de Sibiu se vorbeşte însă şi în oraşul căruia îi poartă numele, potrivit adevarul.ro. În 1922, Josef Theil, care avea o fabrică de salam la Mediaş, îşi mută afacerea la Sibiu, iar salamul produs aici era distribuit sub marca „Veritabilul salam de Sibiu“. Nicolae Floca, coordonator pe producţia de salam de Sibiu timp de mai bine de 30 de ani în renumita fabrică de conserve şi mezeluri de la Mediaş, spune că adevăratul salam de Sibiu s-ar fi fabricat în oraşul de pe malul Târnavei Mari. „Salamul de Sibiu nu s-a numit niciodată salam de Sibiu, el s-a numit «salam de iarnă», pentru că el se producea în anotimpul rece, începând din 1 octombrie şi până la 1 aprilie. Salamul produs la Mediaş, care este atestat din 1895, s-a făcut de către fabricanţii saşi. Ei au ajuns să producă un salam care să fie de durată, cu termen de valabilitate mai mare.
În perioada comunistă, salamul de Sibiu a fost considerat un produs de lux cu un preţ pe măsură. Costa 120 de lei kilogramul, cât 24 de kilograme de zahăr, de exemplu. În comparaţie, un kilogram de parizer costa 11 lei, iar un salam de vară uscat, cel mai scump dintre produsele de bază, costa 64 de lei kilogramul. Fabrica din Mediaş producea, în perioada „de glorie“, între 700 şi 800 de tone de salam de Sibiu pe an. „Era un produs de durată ca termen de valabilitate, se producea în minimum trei luni, se făcea din carne de cea mai bună calitate. În toate produsele se adaugă apă, aici se elimină apa din carne. Străinii îl cereau pentru că noi avem carnea bună, românească, totul era natural: carnea de porc, procesul tehnologic, uscarea şi ştergerea manuală a salamului de Sibiu (ca să ajungă la culoarea alb-gri), afumarea (care se făcea cu lemn de esenţă tare)”, a explicat, pentru adevarul.ro, Nicolae Floca.
