Sorin Cîmpeanu, detalii despre ridicarea stării de alertă în şcoli. De ce nu pot continua cursurile online

#Coronavirus

România iese din starea de alertă, iar asta înseamnă că şi restricţiile din şcoli vor fi ridicate, însă elevii nu vor mai putea beneficia nici de anumite facilităţi pe care le presupuneau măsurile luate până acum. Toate schimbările vor avea loc de miercuri, 9 martie.

Sorin Cîmpeanu
Sorin Cîmpeanu

Din 8 martie, starea de alertă de pe teritoriul României, care a fost institută în 18 mai 2020, nu va mai fi prelungită. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că, pentru şcoli, asta înseamnă că toate restricţiile şi toate facilităţile vor fi ridicate.  Asta înseamnă că masca nu va mai fi obligatorie, printre altele, dar şi că nu se vor mai ţine cursuri online.

"Ridicarea stării de alertă înseamnă, în educație, revenirea totală la starea de dinainte de Legea 55 și întoarcerea strictă la prevederile Legii educației nr 1/2011. Adică se anulează atât toate restricțiile, cât și toate facilitățile, a declarat Sorin Cîmpeanu, pentru hotnews.ro.

Ministrul Sănătăţii a subliniat că acest lucru este valabil atât pentru şcoli, cât şi pentru universităţi.

De ce nu pot fi continuate cursurile online

Motivul pentru care nu mai este permisă predarea online a cursurilor este că nu este o formă de învăţământ acreditată.

“Legea educației definește cele trei forme de organizare a învățământului universitar: cu frecvență (zi) / cu frecvența redusă/ la distanță. Aceste forme sunt acreditate de ARACIS în urma evaluării. Școlarizare fără certificarea calității de către ARACIS poate conduce la nerecunoașterea diplomelor românești. Odată cu ieșirea din starea de alertă, dispare singurul fundament legal (Legea 55) care permitea derogare de la acest lucru", a explicat Sorin Cîmpeanu.

El a adăugat, însă, că se va încerca acreditarea cursurilor online

“Pentru viitor, va trebui să gândim modalitatea în care se realizează acreditarea, pentru a se putea organiza cursuri online. Dar asta va presupune cu siguranță evaluări ale resursei umane, ale infrastructurii fizice și IT, proceduri“, a declarat ministrul Educaţiei, pentru Edupedu.ro.

Sorin Cîmpeanu recomandă purtarea măştii în continuare

Sorin Cîmpeanu a mai declarat că, deşi masca de protecţie nu va mai fi obligatorie, el o recomandă încă în şcoli, la fel ca şi păstrarea celorlalte măsuri de siguranţă.

"În ceea ce privește masca de protecție la școală, purtarea acesteia nu va mai fi obligatorie. Însă, în calitate de ministru al Educaţiei, recomand purtarea măștii de protectie în spatii închise (în școli, grădinițe și universități), chiar dacă nu va exista obligativitatea pentru masca de protecție. Recomand, de asemenea, respectarea riguroasă a regulilor de igienă", a concluzionat Sorin Cîmpeanu. 

Ce măsuri Vor dispărea după 8 martie

Anunţul că starea de alertă nu va fi prelungită din data de 8 martie a fost făcut de Klaus Iohannis, în 4 martie. El a precizat că măsurile exacte vor fi anunţate însă de Ministrul Sănătăţii.

La rândul său, Alexandru Rafila a spus că are o listă cu restricţiile care vor fi înlăturate şi că le-a înaintat guvernului Ciucă.

 „Este vorba despre accesul fără certificat electronic COVID în centrele comerciale, instituţiile publice, hoteluri, pensiuni şi restaurante. De asemenea, creşterea limitei de la 30 la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, fără restricţii de interval orar - ăsta cred că e un lucru aşteptat de multă lume - pentru competiţii sportive, activităţile din cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole, concertele în aer liber, conferinţe, workshopuri, săli de sport şi piscine”, a declarat Alexandru Rafila.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net