Soţia şi copiii lui Gheorghe Dincă, audiaţi la DIICOT. Fiii acestuia au fost violenți cu jurnaliștii
Soţia lui Gheorghe Dincă, Elena Dincă, şi copiii acestora, doi bărbaţi şi o femeie, au ajuns joi la sediul central DIICOT pentru audieri, la intrarea în instituţie aceştia îmbrâncindu-se cu jurnaliştii.
UPDATE: După 9 ore, audierea familiei lui Dincă s-a încheiat. Elena Dincă a venit împreună cu copiii pe care îi are alături de Gheorghe Dincă la audieri, joi, 22 august, la sediul central DIICOT, însă la intrarea în instituție băieții celor doi soți s-au îmbrâncit cu jurnaliștii aflați la fața locului.
Familia lui Gheorghe Dincă nu a vrut să facă nicio declaraţie la intrare în sediul DIICOT.
Soţia bărbatului a venit însoţită de fiica sa, iar la sediul DIICOT o aşteptau şi cei doi fii, scrie news.ro.
Nu au lipsit, însă, nici incidentele violente. La intrarea în clădire, membrii familiei lui Gheorghe Dincă au devenit extrem de agresivi cu jurnaliștii sosiți la fața locului.
La sediul DIICOT s-a prezentat şi Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, care s-a declarat nemulţumit că nu a fost anunţat de procurori să vină la audierea familiei lui Gheorghe Dincă. "În acest moment s-a evitat să fiu de față la audierea acestor persoane, cât că eu am făcut plângere. Între timp eu s-au grăbit să audieze. Avocatul părților are dreptul să pună întrebări persoanelor care sunt audiate. Acest lucru disperă pe anchetatori. Pentru că nu se pun întrebările care trebuie, nu se pun de procurori, ci de polițiști și numai de unii anchetatori", a declarat Tonel Pop.
Scannerul a rămas fără baterie
În acelaşi timp s-au făcut noi cercetări la curtea lui Gheorghe Dincă. Anchetatorii s-au lovit însă de o problemă natură tehnică. Scannerul folosit pentru a căuta probe în curtea bărbatului a fost atât de solicitat încât a rămas fără baterie.
Citeşte şi: Mărturii din casa groazei din Caracal: «Locul e plin cu fiare şi cu haine de femeie»
Ancheta la INML
Însă mai sunt şi alte probleme. Ministerul Sănătăţii a trimis corpul de control la INML, după ce, Alexandu Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, una dintre cele două victime ale lui Dincă a cerut verificări la această instituţie cu privire la gestionarea informaţiilor despre expertizele efectuate în cazul Caracal.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat joi, că raportul Corpului de control referitor la INML a fost terminat în cursul nopţii de miercuri şi că, cel târziu vineri, va fi transmis persoanei care l-a cerut.
Eu am primit azi-noapte raportul (miercuri - n.r.), este gata. Trebuie să parcurgă nişte paşi legali, inclusiv să fie analizat astfel încât să nu existe date din anchetă care să fie publicate. După această analiză, vom transmite raportul celui care l-a cerut şi care va decide dacă va publica parte din el sau nu - mâine cel târziu, pentru că azi-noapte raportul a fost gata”, a spus ministrul.
Sorina Pintea a mai declarat că problema medicinei legale nu este legată de o lipsă de personal, ci de tarifele percepute pentru prestarea serviciilor, dar a dat asigurări că Ministerul Sănătăţii alocă fonduri pentru ca nicio anchetă penală să nu fie periclitată din acest motiv.
Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, a reacționat la vestea că INML a finalizat analizele rămășițelor din casa de la Caracal, iar raportul va fi trimis familiei Alexandrei.
"Am aflat că a fost finalizat raportul. Îl voi primi și eu de la doamna Pintea. Deocamdată nu știu despre ce este vorba, dar am cerut aceste verificări. Eu nu știu ce conține raportul, dar mi se pare normal să nu mai fie minciuni. Doamna ministru nu mi-a spus să fie clasificat, cu siguranță îl voi face public. Nu au reușit nimic? E ok. Dar trebuie să fie public, ca de asta tot alerg pe la instituții să aflați și dumneavoastră", a declarat Cumpănașu, potrivit stiripesurse.ro.
Plângere la Interpol
Alexandru Cumpănaşi a cerut Europol şi Interpol să le caute pe cele două fete, Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu.
"Voi depune la Biroul INTERPOL și EUROPOL România din Palatul Parlamentului o sesizare prin care voi solicita căutarea Alexandrei, Luizei și a tuturor încrengăturilor mafiote din județul Olt în întreagă Europa și nu numai. PÂNĂ LA CAPĂT!. Dragi prieteni, unii speră să obosesc, să mă epuizez, să obosiți dvs cu aceasta lupta pt adevăr și găsirea Alexandrei și arestarea clanurilor mafiote. LUPTA MEA CONTINUA PÂNĂ CÂND VOI CĂDEA DIN PICIOARE. Lupta pentru Alexandra este lupta pentru fiecare familie, fiecare copil, fiecare român care vrea să trăiască fară frică în această țară. Fară frica de clanuri interlope, de clanuri politice sau clanuri din instituții!", a anunţat Alexandru Cumpănaşu pe pagina sa de Facebook.
Magistraţii Tribunalului Olt au prelungit, în 14 august, mandatul de arestare iniţial emis pe numele lui Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal care a recunoscut că ar fi răpit, sechestrat, ucis şi apoi ininerat trupurile Alexandrei Măceşanu şi al Luizei Melencu.
În 3 august, DIICOT anunţa oficial că probele preluate din curtea lui Gheorghe Dincă conţin ADN-ul Alexandrei Măceşanu, precizând că a rezultat profilul genetic al unei singure persoane, respectiv al fetei de 15 ani, ”concluzie fundamentată ştiinţific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinţilor Alexandrei”.DIICOT anunţa că Dincă este cercetat şi pentru omor calificat şi că sunt continuate cerecetările la domiciliul acestuia.
Citeşte şi: Crimele de la Caracal. Motivul pentru care Gheorghe Dincă a plâns în faţa anchetatorilorDIICOT preciza, în 6 august, că în cenuşa găsită la liziera de pe traseul Călăraşi-Bucureşti, loc indicat de inculpatul Gheorghe Dincă, au fost identificate fragmente osoase şi dinţi care, potrivit medicilor legişti, ar fi de natură umană.
Citeşte şi: Crimele din Caracal. Scannerul folosit în curtea lui Gheorghe Dincă a rămas fără baterieDIICOT a anunţat, sâmbătă, că a primit de la Institutul Naţional de Medicină Legală constatările preliminare ale expertizei genetice judiciare în urma expertizării unei părţi dintre probele ridicate de la liziera de pădure, respectiv fragmente osoase de natură umană. "Având în vedere starea de calcinare excesivă a acestora, ca urmare a acţiunii factorilor fizico - chimici la care a fost supus materialul biologic osos, nu s-a putut evidenţia niciun profil ADN", arată DIICOT.
Ştire în curs de actualizare.
Te invităm pe Facebook, ca să comentăm subiectele împreună
Avem și Instagram, pentru imagini și texte cum nu au alții