Teroriştii, atac la ziarul Bisericii Ortodoxe?
Teroarea se mută spre estul Europei. După atacul sângeros asupra redacţiei revistei franceze Charlie Hebdo, de la începutul lunii, publicaţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române, ziarul Lumina, a fost blocat de „piraţi” ai Internetului din Tunisia, miercuri noapte.
Prima pagină a site-ului publicaţiei religioase s-a înnegrit, miercuri noapte, iar pe ecran atacatorii au postat mesaje, în limba franceză, care fac trimitere la Allah şi la profetul Mahomed, dar şi la crimele comise de occidentali la adresa musulmanilor. „Nu există alt Dumnezeu în afară de Allah, iar Mahomed este trimisul lui”. Hackerii deplâng ororile la care au fost supuşi musulmanii algerieni şi cei din Mali sub dominaţie franceză. „Azi suntem aici să ne protejăm religia. 1,5 milioane de oameni au fost ucişi de francezi în Algeria. Bunicii noştri au fost ucişi de francezi, fraţii noştri din Mali la fel. Cine este adevăratul terorist?”, se arată în mesajul semnat de „darkshadow” şi xWARRIORtn.
Cei doi hackeri fac parte din Fallaga Team, o organizaţie care duce un război în mediul virtual cu tot Occidentul. „Serviciul pentru Combaterea Criminalităţii Informatice s-a autosesizat în legătură cu acest atac. Aşteptăm rezultatul anchetei, iar până la soluţionarea sa nu ne pronunţăm în legătură cu motivele pentru care cineva a ales să atace Biserica Ortodoxă Română”, ne-a spus părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Atacul cibernetic vine la doar o săptămână de la masacrul de la redacţia franceză Charlie Hebdo. Nu mai puţin de 17 persoane, jurnalişti, poliţişti şi civili, au pierit în timpul crizei de la Paris.
Patru posibile cauze ale atacului
România e ţară creştină. Religia noastră are în comun cu islamismul doar faptul că e monoteistă. De-a lungul secolelor prăpastia dintre cele două civilizaţii s-a adâncit enorm din pricina grupurilor extremiste din ambele tabere.
România este ţară europeană, care participă la efortul comun al UE de combatere a acţiunilor teroriste de sorginte islamică. În plus, ţara noastră a condamnat cu vehemenţă atacul de la redacţia pariziană Charlie Hebdo, considerându-l laş şi inuman.
O delegaţie a Arhiepiscopiei Bucureştilor a întreprins o vizită în Ţara Sfântă cu doar o zi înainte de atacul asupra ziarului Lumina.
Atacatorii nu au un motiv specific, de multe ori atacurile cibernetice nu vizează pe cineva anume. Unele site-uri pot fi victime ale viruşilor din mediul virtual doar pentru că au breşe de securitate.