Top 5 trucuri care vă golesc buzunarele. Cum să le evitaţi
S-a întâmplat să intraţi în magazin ca să cumpăraţi o pâine şi să ieşiţi cu coşul plin? Companiile se folosesc de o serie de şiretlicuri menite să le schimbe comportamentul ca să le scoată banii din buzunare. Top 5 trucuri care vă golesc buzunarele. Uite cum să le evitați!
Nu plecați cu lista la cumpărături? Riscați să plecați pentru o pâine și să umpleți coșul cu tot felul de produse, spun specialiștii, consultați de adevarul.ro.
Jucării şi dulciuri
O nişă aparte a cumpărătorilor o reprezintă copiii. Nici un părinte nu e fericit când copilul începe să strige în magazin că vrea cutare jucărie sau ciocolată, adevarul.ro. De aceea, magazinele poziţionează în raft jucăriile şi dulciurile la o înălţime corespunzătoare cu nivelul ochilor copiilor. Mici de statură, micuţii nu vor observa dulciurile dacă acestea sunt puse pe raftul cel mai înalt. Mai mult, jucăriile şi dulciurile sunt, de obicei, poziţionate lângă rândul care se formează la casa de marcat din apropierea ieşirii. Ca atâta vreme cât părintele aşteaptă să-i vină rândul, copilul să aibă timp să analizeze acadele, ursuleţi din pluş, maşinuţe şi alte obiecte care l-ar putea atrage.
Supermarketuri
De departe cele mai tenace tehnici psihologice sunt în supermarketuri, unde eşti acaparat înainte chiar să intri. E vorba de coşurile de cumpărături, făcute să fie mai mari pentru că atunci când aşezi produsele în ele să rămâi cu impresia că nu ai cumpărat destul, că ar mai fi loc şi pentru altceva. ”O modalitate de a ţine piept acestei practici şi a rezista tentaţiei de a umple coşul de cumpărături până la refuz este de a-ţi face o listă de acasă şi a rămâne strict la ea”, spune psihologul orădean Răzvan Coloja, citat de adevarul.ro. În supermarketuri eşti izolat de lumea exterioară. Nu ai ceasuri care să te zorească, nici geamuri spre exterior, deci vei plimba căruciorul cu produse ca şi cum ai avea tot timpul din lume. Așezarea produselor este cu schepsis. Alimentele mai scumpe sunt la nivelul ochilor, cele mai ieftine pe raftul de jos, produsele uzuale precum laptele şi pâinea sunt de obicei poziţionate cât mai aproape de ieşire din aceleaşi motive: ca să fii nevoit să treci pe lângă alte produse înainte să ajungi la ceea ce majoritatea oamenilor cumpără zilnic. Produsele aflate la reducere se află şi ele în preajma casei de marcat ca să tenteze cumpărătorul care aşteaptă să plătească, în timp ce legumele şi fructele sunt chiar la intrare, iar cafeaua şi mâncarea pentru bebeluşi undeva la mijlocul magazinului.
Magazine online
Deşi nu ai cum să intri, magazinele virtuale ştiu foarte bine cum să te convingă să cheltui bani. Amazon, de pildă, cea mai mare companie americană de comerţ online, a brevetat „comanda cu un clic”, care te face să cumperi fără să te gândeşti la preţ. Adică un singur clic şi totul se termină. Site-ul web şi aplicaţia Amazon folosesc algoritmi puternici care vor recomanda întotdeauna produsele care te-ar putea interesa, scrie adevarul.ro.
Cafenele și fast-food
Cafenelele au o mulţime de trucuri în mânecă pentru a te face să cumperi mai mult decât ţi-ai propus. Eşti întâmpinat, chiar din momentul în care intri pe uşă, de parfumul cafelei, cu autocolante şi afişe cu produsele din meniu, toate la nivelul ochilor, ca să le vezi mai bine. La fel se întâmplă şi în cazul magazinelor de fast-food, plin cu fotografii ale produselor de top însă de multe ori fără preţuri, ca să te gândeşti la mâncare în loc de bani.
Meniuri cu tâlc
V-aţi simţit vreodată copleşit după ce aţi citit meniul unui restaurant? Felicitări, sunteţi o victimă a trucurilor de marketing. Expresii pompoase, denumiri ciudate, în limbi străine sau cu trimitere la mâncărurile bunicii sunt doar câteva dintre metodele în care patronii restaurantelor se joacă cu mintea clienţilor. O ciorbă va fi 9,99 lei şi nu 10, iar o friptură 19,99 lei, în loc de 20 şi va părea chiar ieftin căci lângă el va apărea o specialitate de vreo 49,99 lei.
Sursa: adevarul.ro
Citiți și:
Cum să cumperi jucăriile potrivite copilului tău
Trucuri pentru sufrageria ta. Cum o faci sa para mai spatioasa