Trei eleve, internate după ce au consumat droguri într-o școală de elită din București

Ultima actualizare:

Trei eleve, de clasa a VIII-a, au fost luate cu ambulanța de la Școala Centrală, din București, după ce ar fi consumat substanțe interzise, chiar în incinta unității de învățământ.

Elevele minore ar fi împărțit o țigară în care ar fi fost droguri. Încă nu se știe sub ce formă și ce tip de drog era pus în respectiva țigaretă. De asemenea, nu se știe dacă fetele au consumat voluntar sau inconștient substanța care le-a determinat starea de rău.

Elevele au fost internate la „Grigore Alexandrescu”

Cert este că la fața locului a fost chemată o ambulanță, care le-a transportat pe acestea la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, din Capitală. Conform Antena 3, starea elevelor ar fi ușor alterată, dar stabilă, cele trei primind ajutorul necesar în timp util.

Cele trei eleve sunt internate pe secția de toxicologie a unității sanitare. Momentan, a fost demarată o anchetă, coordonată de Biroul de Combatere a Crimei Organizate București.

Vezi și: Canabis, cultivat sub nasul turiștilor, într-o insulă celebră din Grecia

Întâmplarea are loc la nici o săptămână după ce pe rețelele de socializare a ajuns un clip cu doi tineri aflați sub influența drogurilor, filmat în Brăila, la punctul de trecere al feribotului.

Mai mulți trecători au intervenit, întrucât unul dintre cei doi era inert, aparent căzut, și cel de-al doilea halucina într-o zonă abruptă, existând riscul ca și respectivul să se rănească.

Scene șocante, la Brăila

După câteva mișcări haotice și celălalt băiat a căzut și a început să zbiere. 

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au identificat persoanele prezentate în imagini, fiind vorba de doi tineri în vârstă de 23 şi 24 de ani, din oraşul Măcin, judeţul Tulcea.

Aceştia au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Verificările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt”, a informat Inspectoratul Județean de Poliție Brăila.

Citește și: Ce mai trimite omenirea în spațiu? O seră pentru cannabis!

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
Iosif Stalin citind ziarul (© Wikimedia Commons)
Întâlnire între Ion Antonescu și Adolf Hitler la Munchen, 1941 FOTO Profimedia jpg
Carlo Acutis 1, foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net