Ce mai trimite omenirea în spațiu? O seră pentru cannabis!

Explorarea spațiului cosmic chiar nu cunoaște limite. Așa cu spunea căpitanul Picard, din Star Trek, spațiul chiar este ultima frontieră.

Stația Spațială Internațională va găzdui prima seră privată. Foto generic.
Stația Spațială Internațională va găzdui prima seră privată. Foto generic.

Asta cred și cultivatorii de cannabis, chit că au activitate ilicită sau că reprezintă mediul corporatist. Compania Redwire Corporation a inițiat un proiect care presupune instalarea unei sere cu prima cultură de cannabis-spațial, în Stația Spațială Internațională - SSI, transmite Futurism.com

Cultura ar trebui să aungă în spațiu, până în primăvara anului 2023

Compania a semnat un contract cu Centrul pentru Științe spațiale avansate, responsabil cu operațiunile specifice de laborator ale Statelor Unite ale Americii, la bordul SSI.

Evident că sera nu va găzdui doar cultura „veselă” de cannabis. Pentru acest soi, Redwire a fost contractată de altă companie specializată, din Washington, Dewey Scientific.

Această companie a anunțat că va studia, la bordul SSI adaptarea și creșterea cânepei industriale, pentru un studiu genetic al plantei, până în primăvara anului 2023.

Citește și: Câți oameni ar muri în cazul unui conflict nuclear între Rusia și SUA?

Altfel, sera va găzdui diverse specii, pentru a testa modul în care plantele vor furniza viitorilor exploratori spațiali alimente, oxigen sau apă.

Redwire și-a luat angajamentul că va deveni prima companie privată, responsabilă de operarea serei private. reprezentanții companiei au declarat, conform unui comunicat, că dețin tehnologia și cunoștințele necesare pentru a dezvolta, în spațiu, plante sănătoase, de la sămânță până la maturitate.

Pe baza istoricului nostru îndelungat de parteneriat cu organizații comerciale precum Tupperware, Eli Lilly și acum Dewey Scientific, Redwire Greenhouse este un alt pas revoluționar în leadership-ul demonstrat de companie, în stabilirea unei economii comerciale viabile pe orbita joasă a Pământului.

De ce se dorește, de fapt, agricultură spațială?

Prin parteneriatele încheiate cu Redwire, spațiul este deschis pentru afaceri”, a declarat John Vellinger, vicepreședinte executiv Redwire pentru producție și operațiuni în spațiu.

Nu este prima inițiativă de acest tip, în 2021, compania Nanorackssemnând un acord cu un grup de investitori, din Emiratele Arabe Unite, pentru a instala o seră experimentaă în orbita inferioară a planetei.

La acea vreme, inițiativa era motivată de impactul pandemiei de Sars-Cov 2 asupra vulnerabilității resursei umane și, implicit, a lanțurilor de aprovizionare.

În prezent, fragilitatea culturilor agricole, de care depinde întreaga omenire, a fost adusă în discuție, în eventualitatea unui conflict nuclear major.

Citește și: Poţi călători în spaţiu pentru 125.000 $. Cum arată capsula creată de o companie americană

Dispariția culturilor ar afecta fermierii, așadar, omenirea ar rămâne fără alimente.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!         

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net