Un domeniu ar putea crea 1 milion de locuri de muncă până în 2030. Salariile sunt pe măsură
Unul dintre cele mai promițătoare domenii tehnologice ale deceniului — blockchain — ar putea genera peste 1 milion de locuri de muncă la nivel global până în 2030, cu salarii care rivalizează cu cele oferite astăzi de giganți precum OpenAI în industria inteligenței artificiale.

Este o perspectivă care transformă blockchain-ul dintr-o tehnologie emergentă într-o viitoare forță economică globală, arată un nou raport publicat de Bitget.
Conform raportului „Blockchain vs. AI: Potențial neexploatat în atragerea și dezvoltarea talentelor”, cererea pentru specialiști blockchain ar putea ajunge la nivelurile actuale din AI. În prezent, salariile pentru profesioniștii de top în acest domeniu variază între 115.000 și 191.000 de dolari pe an, dar ar putea depăși 250.000 USD, dacă tehnologia va fi adoptată pe scară largă în sectoare precum finanțele, sănătatea și logistica.
„Dacă cererea crește la niveluri similare cu cele din AI, salariile ar putea rivaliza cu cele de la OpenAI sau Google DeepMind”, susține Gracy Chen, CEO Bitget, potrivit Adevarul.
De la nișă la necesitate economică: ce mai lipsește
În prezent, sectorul blockchain susține în jur de 15.000–20.000 de locuri de muncă active, majoritatea în America de Nord (40%), Asia-Pacific (35%) și Europa (20%). Însă piața rămâne în urma AI, care are deja peste 1 milion de joburi disponibile datorită investițiilor masive și sprijinului politic susținut de ani buni.
Pentru a atinge potențialul de 1 milion de locuri de muncă până în 2030, raportul indică trei condiții esențiale:
- Claritate legislativă, prin reglementări precum MiCA în UE;
- Integrare instituțională, exemplificată de proiectele JPMorgan sau Visa;
- Educație specializată, cu universități precum MIT și Stanford care deja introduc cursuri dedicate blockchain-ului.
O cursă globală pentru talente și inovație
Dacă blockchain va urma traiectoria AI, țările cu politici proactive – precum Singapore – pot deveni hub-uri globale pentru joburi bine plătite. La fel cum Silicon Valley a fost motorul dezvoltării AI, centrele care încurajează educația, inovația și investițiile în blockchain pot atrage o mare parte din această forță de muncă emergentă.
Deși startup-urile blockchain au atras „doar” 25 de miliarde USD în 2023, comparativ cu cele 100 de miliarde USD investite în AI, decalajul s-ar putea reduce rapid dacă cererea crește. Deja companii ca Microsoft și IBM construiesc soluții bazate pe blockchain în domenii precum sănătatea și lanțul de aprovizionare.