Un nou drum din România dezvăluie zone splendide și misterioase. Unde se află locul comparat cu o „călătorie spre centrul pământului”

Se lucrează la drumul care străbate Valea de Pești din Hunedoara, urcând de la poalele barajului Valea de Pești spre Cheile Sohodolului din Gorj. Lucrările au început din luna aprilie și urmează să fie finalizate. Drumul va scoate în evidență zona superbă de munte din Hunedoara. Turiștii vor putea vizita Peșterea de Gheață și vor străbate Valea de Pești, scrie adevărul.ro.

Peștera de Gheață Foto: Daniel Guță
Peștera de Gheață Foto: Daniel Guță

Drumul care scoate în evidență zona de munte din Hunedoara

Drumul montan care unește județele Gorj și Hunedoara, prin Cheile Sohodolului și barajul Valea de Pești, devine o nouă atracție turistică, după ce se va finaliza asfaltarea acestuia. Drumul va scoate din izolare una dintre cele mai spectaculoase zone de munte din Hunedoara.

Drumul trece pe stânga lacului Valea de Pești, iar dupa ce depășește coada lacului, face stânga la intersecția din apropierea I.F. Valea de Pesti și intră în bazinul hidrografic al Sohodolului, lăsând în urma Cabana Vânătorilor Macrișu, Cantonul Dragomanu, pe stânga depăseste Stâncile de la Pătrunsa, pe dreapta Complexul Turistic Bucium – Sohodol, parcurge apoi frumoasele Chei ale Sohodolului și iasă în comuna Runcu.

El trece și prin Rezervația naturală  Cheile Sohodolului, întinsă pe o suprafață de 350 hectare a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 și reprezintă o zonă de chei săpate în calcare cretacice de apele râului Jaleș (Sohodol), cu forme diversificate de relief (doline, canioane, lapiezuri, avene, peșteri, abrupruri stâncoase), cu floră și faună specific Meridionalilor. Aria naturală protejată atrage anual mii de turiști din țară și din străinătate.

Lacul Valea de Peşti 

Zona Valea de Peşti se află imediat după ce treci de oraş şi de Câmpu lui Neag, la numai doi kilometri, de unde se poate admira o privelişte nemaipomenită. În faţă se află Munţii Retezat, locul unde se şopteşte că ar exista unul dintre polii energetici ai pământului. Lacul Valea de Pești al cărui baraj, înalt de 50 de metri și lung de circa 240 de metri, a fost construit în urmă cu cinci decenii.

Peștera de Gheață

Valea de Peşti este punctul de pornire pentru cei care vor să facă excursii montane, un prim traseu fiind cel spre cariera de cuarţ. Drumul începe din spatele platoului, iar de aici, turistul poate vizita lacul septic, care, deşi e închis pentru vizitatori, poate fi admirat de la poalele Munţilor Vâlcan.

După aproape patru ore de mers pe jos se ajunge la cariera de cuarţ, unde încă se pot lua bucăţi de cuarţ în stare pură. Cariera s-a închis, dar încă se mai găsesc pietre de cuarţ pe drum. Cuarţul este cunoscut şi sub denumirea de floare de mină.

Celălalt traseu din zonă duce la Peştera de Gheaţă, aflată la 7-8 kilometri depărtare. Pe lângă excursii, turiştii care ajung la Valea de Peşti se mai pot relaxa făcând schi, alpinism, speoturism, mountain-bike, hipism ori plimbări cu ATV-ul. Singura unitatea de cazare disponibilă este pensiunea turistică din apropiere.

„Peștera este dezvoltată în calcarele cristaline ale seriei de Tulișa aparținând Domeniului Danubian, calcare care se mai întâlnesc în cuprinsul Munților Vâlcan atat în muntele Oslea cât și la Cartianu. Datorită inversiunii termice peștera este deosebit de friguroasă, probabil având 2-3 grade Celsius în interior. Pe o galerie laterală, din zona intrării, imediat dupa povarniș, spre stânga cum se coboară am găsit formațiuni unice în Romania, constituite din diaclazele de calcit din masa calcarelor cristaline, care fiind mai puțin solubile au ramas în relief, dând un aspect straniu galeriei, amintind de galeriile fantastice dintr-o Călătorie spre Centrul Pământului (n.r. romanul SF scris de Jules Verne)”, spune speologul Gigi-Paul Dragomir, pe pagina sa de Facebook.

Citește întreg articolul pe adevărul.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net