Unde se pot închina românii creștin - ortodocși la moaștele Sfântului Nicolae

Eşti sărac, ai nevoi, eşti în suferinţă? Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou este, de duminică şi până miercuri, 7 decembrie, locul  unde trebuie să cauţi alinare la moaştele Sfântului Nicolae, cel mai iubit dintre martirii credinţei.

Credincioșii s-au închinat la mâna Sfântului Nicolae. Foto: Sever Gheorghe
Credincioșii s-au închinat la mâna Sfântului Nicolae. Foto: Sever Gheorghe

Pelerinajul de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Capitală a început de duminică şi deja sute de oameni au trecut pe la raclele de argint cu moaşte. „I-am obişnuit pe credincioşii noştri cu câte o surpriză duhovnicească. Acum şi Brâul Maicii Domnului poate fi cinstit în perioada 4-7 decembrie. Aşadar, Maica Domnului este invitata de onoare a Sfântului Ierarh Nicolae cu ocazia prăznuirii sale din acest an. Pelerinajul se încheie miercuri noapte la ora 22.00”, a declarat pentru Trinitas TV părintele paroh Emil Cărămizaru.

Cozile s-au întins pe sute de metri  în jurul bisericii. Foto: Sever Gheorghe
Cozile s-au întins pe sute de metri în jurul bisericii. Foto: Sever Gheorghe

Am venit aici pentru că s-au scumpit toate şi poate ne ajută Maica Domnului şi Sfântul Nicolae să răzbim şi iarna asta, că tare greu ne este săraci şi fără speranţă”, sunt cuvintele triste spuse de Maria Rizea, o fostă farmacistă aflată acum la pensie.

Cozile s-au întins pe sute de metri  în jurul bisericii. Foto: Sever Gheorghe
Cozile s-au întins pe sute de metri în jurul bisericii. Foto: Sever Gheorghe

Legenda spune că Sfântul Nicolae, făcătorul de minuni a murit la începutul secolului al IV-lea şi a fost înhumat în Mira Lichiei, de unde era originar şi unde a păstorit ca ierarh. Conform doxologia.ro, prin anul 1087, nişte negustori italieni i-au deschis mormântul, au luat moaştele şi le-au dus la Bari, în Italia. În sec. XVI, mâna dreaptă a sfântului a fost adusă , la bordul unei corăbii. Voievodul Mihai Viteazul a ferecat sfintele moaşte cu aur, argint şi nestemate şi le-a dăruit Mănăstirii Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti. În 1993 au fost furate. Doi hoţi au tăiat caseta de aur, dar au fost prinşi şi condamnaţi pentru fapta lor. Mâna Sfântului Nicolae a fost reaşezată într-o lădiţă de argint în care se află şi acum şi poate fi venerată de pelerini.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!       

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net