Verificările la DNA se încheie astăzi. Ce se va întâmpla cu Kovesi

Ultima actualizare:

    Laura Codruța Kovesi este un puternic militant împotriva corupției și a deranjat multe persoane importante certate cu legea
Laura Codruța Kovesi este un puternic militant împotriva corupției și a deranjat multe persoane importante certate cu legea

Zi importantă pentru Laura Codruța Kovesi. Astăzi urmează să se încheie raportul întocmit de Inspecția Judiciară, care a fost în control la DNA. De lucrurile care au fost constatate acolo depinde funcția procurorului șef.

Controlul Inspecţiei Judiciare la DNA a fost început în 17 iulie, la solicitarea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, şi avea termen de finalizare data de 11 august.

Ulterior, s-a decis prelungirea verificărilor cu încă două săptămâni, până în 25 august, date fiind volumul mare care trebuie verificat şi timpul scurt avut la dispoziţie, declara, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, Alin Alexandru.

El preciza că urmează apoi redactarea raportului şi avizarea acestuia, iar raportul cu concluziile controlului va fi înaintat CSM cel mai târziu în 6 octombrie.

”Lupta anticorupție nu înseamnă numai DNA”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, declara, în 3 iulie, că lupta anticorupţie nu înseamnă numai DNA, numai aplicare de pedepse, ci înseamnă prevenirea actelor de corupţie şi că, în calitate de ministru, nu vede numai partea pozitivă, ci şi pe cea negativă, cu oameni arestaţi, condamnaţi, care se dovedeşte ulterior că sunt nevinovaţi, ceea ce înseamnă o tragedie şi o pată neagră pentru justiţie.

N-au mai fost evaluări de 10 ani

Toader a anunţat atunci că a solicitat Inspecţiei Judiciare o verificare de fond a activităţii manageriale de la DNA şi de la Parchetul ICCJ, insituţii care nu au mai fost evaluate de 10 ani.

"Cred că oarecum a venit vremea clarificărilor la DNA. Prin raportul acela pe care l-am prezentat destul de amplu referitor la anchetarea modului de anchetare a OUG 13 eu am tras un puternic semnal de alarmă vizavi de activitatea DNA şi am subliniat nevoia imperativă ca activitatea DNA să se desfăşoare în limite constituţionale. Susţinem cu toată convingerea continuarea luptei împotriva corupţiei, dar vă rog să reţineţi că lupta împotriva corupţiei nu înseamnă numai DNA, numai aplicare de pedepse şi condamnări deci, înseamnă în primul rând prevenirea săvârşirii faptelor de corupţie, urmând ca norma plenală să fie ultima soluţie", declara ministrul Justiţiei.

Tudorel Toader îşi exprima speranţa că evaluările de management vor arăta "că nu avem o justiţie selectivă" şi că se respectă cronologia soluţionării, în funcţie de cea a înregistrării cauzelor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net