VIDEO Elev din Arad, bătut crunt în clasă de trei colegi. Scena a fost filmată și publicată pe rețelele sociale

VIDEO Elev din Arad, bătut crunt în clasă de trei colegi. Scena a fost filmată și publicată pe rețelele sociale

Ultima actualizare:

    Foto: Captură Video
Foto: Captură Video

Un elev în vârstă de 14 ani din județul Arad a fost bătut fără milă de trei colegi, în clasă, în timpul unei pauze. Întreaga scenă a fost filmată și a ajuns ulterior și pe rețele sociale.

Elevul bătut învață în clasa a VIII-a la un liceu din orașul Lipova. Băiatul se află în grija bunicilor, pentru că părinții săi sunt plecați la muncă în străinătate. 

Elev agresat de către colegii de clasă

„Când am ajuns acasă și am văzut imaginile, nu mi-a venit să cred. Atunci am încercat să-l sun, el cum o fost bătut, n-o putut ca să-mi spună”, a declarat bunicul elevului agresat, potrivit Digi24.

Cei trei agresori sunt în clasa a VII-a, dar doi dintre ei au 15 ani pentru că au rămas repetenți. Aceștia sunt anchetați acum de poliție.

Politiștii din Lipova s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal, iar inspectoratul Școlar Județean Arad a cerut de asemenea o anchetă. Elevul agresat a fost supus unui examen medico-legal.

„Pun aceste probleme pe seama condițiilor familiale pe care le au acasă. Provin din familii cu părinți despărțiți, familii dezorganizate”, a declarat diriginta victimei.

„Agresiunea se întâlnește... Dacă anii trecuți o întâlneam la elevii care erau apropiați de majorat sau peste majorat, elevii care erau în prag de terminare a studiilor liceale, acum vârsta a scăzut. Vârsta la care se comit foarte multe agresiuni este 13, 14, 15 ani”, a completat și Lucian Donțu - directorul liceului din Lipova unde a avut loc bătaia.

Imagini care vă pot afecta emoțional



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ovaz eatingwell1 jpeg
spanac care trimite e mailuri 1  sursa   Shutterstock jpg
Edward Gillen jpg
pensionari jpg
Concediat
525339454 1179010364271676 7790189172068309268 n jpg
Benzinărie - motorina - combustibil FOTO Mediafax
Înotătoare Canada
image
image