«Vreau să ţin tot Postul Paştelui!»

Ultima actualizare:

    Cântăreţul Pitt  Leffer, absolvent  de Teologie, nu este  la prima încercare  de acest fel
Cântăreţul Pitt Leffer, absolvent de Teologie, nu este la prima încercare de acest fel

Nimic nu este fix, previzibil, calculat în viaţa lui Pitt Leffer. Nu are un program clar de culcare, de trezire, de sport sau de alimentaţie. Poate să mănânce ciorbă sau sarmale dimineaţa şi covrigi cu iaurt seara. Un lucru ştie sigur, în această perioadă – că vrea să ţină Postul Paştelui.

Întrebat care este stilul lui alimentar, Pitt Leffer, pe numele său real Petrică Lefter (33 de ani), îşi ia un moment să se gândească. Apoi ne răspunde, cu un zâmbet timid, că nu are unul anume. Mănâncă exact atunci când îi e foame sau când „se nimereşte”, nu are ore fixe de masă, nici un gen alimentar clar definit. „Pot să mănânc şi să mă culc seara la 22.00, sau noaptea la ora 2.00-3.00. Micul dejun e consistent şi pot să-mi pun în farfurie orice, de la ouă, brânză, lapte, până la ciorbe, salate, fripturi şi sarmale. Nu sunt mofturos”, spune artistul.

simeon stalpnicul png

„Dar la prânz ce mai mănânci, dacă începi cu ciorbiţa de dimineaţă?”, îl întrebăm. „La fel”, ne răspunde. „Mâncăruri gătite, salate, supe... Pentru mine, mâncarea nu e diferită de la o oră la alta a zilei. Mănânc ce am poftă. O prefer pe cea naturală, făcută în casă, dar nu refuz categoric nici un hamburger de la fast-food, dacă se nimereşte”, explică el. Totuşi, în această perioadă, şi-a luat adio de la carne şi produse lactate. Este Postul Paştelui, iar el şi-a propus să-l ţină până la capăt. Absolvent de Teologie, Pitt are motivaţia lui. „Eu consider că ce ne «spune» Dumnezeu să facem e spre binele nostru. În afară de beneficiile pentru sănătatea organismului, postul e binevenit şi pentru psihic: ne întăreşte voinţa, avem mai mult control asupra noastră. Eu am mai ţinut posturi până acum, fără probleme. Mănânc ca să trăiesc, nu invers”, mai spune artistul.Îşi doreşte, parcă, mai multă organizare în viaţa lui, să aibă măcar o vagă idee la ce oră ia masa de prânz sau de seară, la ce oră merge la culcare, cum şi unde face sport. Dar, deocamdată, e tânăr, îşi permite.

Reţeta lui de supă de linte

Pentru că e în Post, Pitt a trecut pe legume şi fructe. Proteinele şi le ia din ciuperci, linte, fasole, năut. Acesta este şi motivul pentru care, încă de la masa de dimineaţă, el s-a servit cu o porţie de supă-cremă de linte. Reţeta este simplă şi se face rapid. A avut nevoie de 500 g de linte, o ceapă, un morcov, puţin ulei de măsline, un căţel de usturoi, condimente (sare, piper, paprika). Legumele tocate se sotează puţin în ulei, apoi se adaugă apă şi lintea spălată. Se fierbe până când lintea se înmoaie, apoi se mixează şi se condimentează după gust.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Dallas profimedia 0425392000 (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
animale biserica profimedia (2) jpg
zambet shutterstock  jpg
panouri solare casa depositphotos1 jpeg
premiul nobel pentru medicina 2024 jpg
bani pensie jpg
rovinieta
hanul rosu facebook jpg
test rutier (1) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net