Vremea se schimbă radical și iarna vine mai devreme. Ninsorile și ploile pun stăpânire pe România, scădere dramatică a temperaturilor

Deși cu toții putem observa că temperaturile din țară au mai scăzut, având în vedere că deja înaintăm în luna noiembrie, putem spune că încă avem parte de o vreme destul de blândă. Cu toate acestea, specialiștii de la ANM ne spun că lucrurile urmează să se schimbe din acest weekend, iar în unele zone putem să avem chiar și ninsori!

Pot apărea ninsori și lapoviță în zonele montane
Pot apărea ninsori și lapoviță în zonele montane

Din fericire, temperaturile din țara noastră au mai scăzut, pe măsură ce am înaintat tot mai mult în toamnă, dar vremea tot rămâne una destul de caldă, mai ales în mijlocul zilei. Însă, experții de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) ne avertizează că acest lucru se poate schimba din acest weekend, când vom putea avea chiar și ninsori, în zonele montane!

Potrivit meteorologilor, temperaturile de astăzi, dar și de mâine, vor fi deja destul de reci, atunci când vine vorba despre minime. În general, ele vor fi cuprinse între -7 și 3 grade, iar în depresiunile Carpaților Orientali, minimele pot coborî chiar și la -11 grade. În Capitală, minimele din aceste zile vor fi de -1 grad.

Vremea în România se va răci simțitor

În cursul zilelor de joi, dar și vineri, temperatura maximă din Capitală va fi de aproximativ 14 - 15 grade, în timp ce minimele vor continua să fluctueze între 0 și -1 grad. Însă, lucrurile urmează să se schimbe începând de sâmbătă, când temperaturile vor scădea, de-a lungul întregii țări.

În București, maximele din acest weekend vor fi de numai 10 – 12 grade, iar vântul va sufla slab și moderat. În privința temperaturilor de pe timpul nopții, ne putem aștepta la minime de aproximativ 3 grade Celsius.

În zonele montane pot fi ninsori

În acest weekend, putem să ne așteptăm la ninsori și la lapoviță, în Carpații Orientali, cât și în estul Carpaților Meridionali. Însă, chiar dacă temperaturile vor fi mai scăzute decât în zilele precedente, valorile acestora vor fi mai apropiate de normalul perioadei.

Acest episod mai rece urmează să continue și la începutul săptămânii viitoare, iar luni, în București, ne putem aștepta la maxime de 9 – 10 grade. În același timp, minimele vor fi de aproximativ 3 grade și este posibil să ne așteptăm la ploi slabe, cât și la burniță.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Zăpadă la munte - ninsoare - meteo -vremea FOTO Shutterstock
Proces electoral într-o secție de vot în timpul turului I al alegerilor pentru funcția de președinte al României și pentru referendumul legat de Capitală, București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
caine Foto Ilegis jpg
muncitori foto pixabay
masa craciun shutter jpg
amfora pixabay png
ten frumos jpg
turist grec jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net