Teo Trandafir: «M-am înspăimântat citind comentariile articolelor»
Teo Trandafir îşi pregăteşte revenirea pe sticlă la Kanal D, unde va prezenta o nouă emisiune de divertisment în câteva săptămâni. Prin prisma acestui lucru şi felului în care funcţionează mass-media în România, Teo a scris câteva cuvinte pe blogul personal care au mers la inimile admiratorilor săi.
«Mă gândeam la noi, aşa, la fiecare. Cei pentru care anii vin că valurile şi trec ca ele, spălând ce-avem mai bun. De la culoarea ochilor până la agerimea minţii.
Anii de care toţi ne temem în taină ne iau prieteni, rude, pe noi înşine. Ne lasă din ce în ce mai pustiiţi şi, poate de-asta, mai vrednici de îngăduinţă, a noastră şi a celor din jur. Uitaţi-vă de-a stânga şi de-a dreapta, cum făceam când eram mici, în autocar, când ne punea doamna să ţinem minte pe cine am avut vecin. Mulţi nu mai sunt.
Cei care au rămas ne par schimbaţi, din altă lume, ne par mai trişti şi mai înnoraţi decât noi. De-aia cred că ar trebui să ne arătăm bunătate, între noi. Poate pentru că în spatele fiecărei perechi de ochi cândva intenşi e câte o poveste năucitor de dureroasă, să ne tratăm cu bunătate.
Ne-am înrăit de frică… Judecăm cumplit, fără teamă de-a greşi, pe oricine. Noi ştim mai bine. Ăla e hoţ, nemernic, mizer, celălalt e la fel că primul, dacă nu mai rău, fără echivocuri, fără colţuri rotunjite de trecerea suferinţei proprii peste noi. Trimitem la ghilotină cu plăcerea inconştientului, jignim orbeşte. Cred că putem şi altfel. Mă leg să încerc altfel, cu toată puterea mea.
A fost doar un gând. M-am înspăimântat citind comentariile articolelor din presă de pe net. Cuvinte murdare, tăioase, sentinţe, condamnări… Şi când mă uit pe profilurile de facebook ale celor care scriu atrocităţile astea, sunt oameni cu familii, copii, vacanţe, nepoţi, probleme… Cu gurile astea cu care scuipăm venin ne pupăm copiii seară? Am “furat” întrebarea asta de la unul că mine, care se minuna de intensitatea injuriilor. Cu gurile astea spunem rugăciuni, când suntem disperaţi? Şi după ce trece disperarea noastră, n-ar fi uman şi simplu s-o înţelegem şi pe-a vecinului de autocar? Zic şi eu…», a scris Teo pe blog.
