Monica Tatoiu, acuzată de instigare la genocid: «Zicea că ne va da foc în case»

Monica Tatoiu, acuzată de instigare la genocid: «Zicea că ne va da foc în case»

Ultima actualizare:

Totul a pornit de la o discuţie în contradictoriu dintre cei doi, purtată la România TV, în timpul căreia Monica Tatoiu a avut mai multe remarci rasiste. Preşedintele Centrului Creştin al Romilor susţine că, de atunci, romii se tem pentru viaţa lor.

"Zicea că deja ea şi cu cei pe care îi reprezintă nu mai suportă şi că vor lua măsuri ca în Ungaria, să dea foc la ţigani în case, să ne omoare. Oamenilor din comunităţi, mai ales din Timişoara, deja le e frică să-şi trimită copiii la şcoală, am primit mesaje că se simt ameninţaţi", a declarat Daniel Cioabă pentru ziarulring.ro.

El a mai menţionat că va depune plângere penală la Primăria Municipiului Sibiu pe numele Monicăi Tatoiu pentru că "îndeamnă populaţia majoritară la comiterea de crime în masă împotriva membrilor comunităţii rome".

Monica Tatoiu a respins însă acuzaţiile, spunând că ea luptă pentru drepturile romilor şi că Daniel Cioabă a înţeles greşit totul: "Era vorba despre politici administrative în context, dar domnia sa nu vorbeşte corect româneşte şi a interpretat greşit. Eu lupt pentru înlăturarea prin educaţie a sclaviei romilor în faţa şefilor lor care au mâncat toţi banii alocaţi de Comunitatea Europeană, Fundaţia Soros şi România ONG-urilor conduse de aceşti lideri. Ce s-a întâmplat cu aproape 200 de milioane de euro?! Au dispărut în neant, iar romii o duc mai rău decât acum 23 de ani! N-am nimic cu romii, dimpotrivă, voi creştina o fetiţă de etnie chiar la Sibiu".



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
asian criminal hood hacking server stealing data while committing online crime young hacker running illegal malicious software code computer screen cracking password jpg
0302a51b dcc1 4c71 9148 aea63c0918d8 jpg
somn1 jpeg
Prințul William, Prințesa Kate Middleton  foto   profimedia 1086227036 jpg
Adina Buzatu, foto Facebook jpg
cuptor_curatare_curatenie_shutterstock 2166945839 jpg
kristina stipic facebook jpg
pavle dordevic blic jpg
image
image