Parola nu mai e un secret

Ultima actualizare:

Tehnica de phishing este pe larg utilizată de piraţi pe Net şi constă în a minţi utilizatorii pentru a le stoarce informaţii sau a descărca software rău intenţionat, însoţit de ataşamente ce promit fotografii de celebrităţi dezbrăcate sau de legături convingătoare pentru acces la pagini de site-uri legale.

Microsoft a luat măsuri pentru a bloca accesul la toate conturile care au fost expuse şi a instalat resurse pentru a-i ajuta pe utilizatori să îşi recupereze conturile.

Firma a indicat că a aflat despre această problemă în timpul weekendului după ce informaţii asupra conturilor de Hotmail ale mai multor mii de utilizatori, în particular din Europa, au fost expuse pe un site de internet.

Această operaţiune de piraterie "nu a permis să se pătrundă în datele interne ale Microsoft", a indicat întreprinderea americană, care reaminteşte că phishing-ul este o problemă la scară de sector al internetului în ansamblul său.

Microsoft sfătuieşte utilizatorii de internet să fie foarte atenţi înainte de a deschide ataşamente nesolicitate şi legături provenind din surse cunoscute sau necunoscute, să instaleze programe antivirus puse la zi regulat, precum şi să îşi schimbe parola la fiecare circa 90 de zile.

Potrivit site-ului Neowin.net, informaţiile despre conturile popularului serviciu de poştă electronică Hotmail au fost publicate pe pastebin.com, un forum folosit de programatori de software.

Pagina de intrare la acest forum, care a fost acum ştearsă, conţinea parolele a 10.000 de conturi Hotmail având domeniile @hotmail.com, @live.com şi @msn.com. Conturile corespundeau utilizatorilor ale căror nume încep cu literele "a" şi "b" şi majoritatea erau din Europa, adaugă Neowin.net.

Potrivit Agerpres, cu aproape 300 de milioane de utilizatori, Windows Live Hotmail este unul dintre principalii furnizori de poştă electronică gratuită şi a fost cumpărat de Microsoft în 1997, la un an după crearea sa, cu în jur de 400 de milioane de dolari.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
641423328 17935460523174840 6725275364538285152 n jpg
image
image