Băuturile sănătoase care pot fi periculoase pentru fete și femei. Avertismentul medicilor

Medicii avertizează că unele băuturi ”sănătoase” ar putea fi chiar periculoase, mai ales pentru femei și adolescente. Este vorba despre laptele vegetal, cum ar fi cel de migdale, soia sau ovăz.

Laptele vegetal poate avea mai puține minerale decât cel animal foto: Pixabay
Laptele vegetal poate avea mai puține minerale decât cel animal foto: Pixabay

Laptele vegetal este o parte nelipsită din dietele vegane sau vegetariene și este considerat mai sărac în calorii decât cel de vacă sau alt animal. Însă are și mai puține beneficii decât cel de vacă.

Profesorul Ian Givens, medic specialist în nutriție la Universitatea din Reading, avertizează că tinerele care aleg acest timp de lapte, în defavoarea celui de vacă, riscă să elimine și nutrient importanți care se găsesc în laptatele clasice.

Confrom lui, femeile sunt mai predispuse să renunțe la carne și prosude animale. Problema cu acești înlocuitori e că pot duce la un deficit de nutrienție.

”Cea mai mai grijă e că, mai ales în cazurile copiiilor mici care au fost trecuți pe lactate vegetale, apare un deficit de proteină”, a declarat el, conform thesun.co.uk.

Deja sunt probleme pentru fetele în 11 și 18 ani, care au deficit de fier, iar fetele consumă mai puțin iod, calciu și zinc decât băieții.

Ce probleme dau deficitele de fier, iod și calciu

Dacă lipsa fierului duce la anemie, care poate include simptome precum oboseală și lipsa concentrării, deficitul de iod poate duce la probleme în timpul sarcinii. Fierul se regăsește din plin în alimente precum fasolea, năutul, lintea sau nucile, dar e mai ușor de absorbit din carne. La rândul său, iodul e prezent din plin în lactate, mai ales lapte.

Calciul și magneziul, care conform profesorului lipsesc din dietele fetelor, sunt importante pentru dezvoltarea oaselor. ”Anii adolescenței sunt esențiali pentru dezvoltarea osoasă”; a completat Ian Givens, care mai atrage atenția că un sistem osos prost dezvoltat va fi sensibil la menopauză.

Conform specialiștilor, o dietă vegană va cuprinde toți nutrienții necesari dacă este planificată cu grijă și atenție. Însă, în caz contrar, poate duce la deficit de calciu, fier și vitamin B12, printre altele.

Însă e de notat că unele tipuri de lapte vegetal au iod adăugat, la fel ca și alți nutrieți. Profesorul Ian Givens este de acord că ”se încearcă fortofiere acestor produse pentru a le face similare cu laptele animal. Dar mai e mult de făcut”.

Marea Britanie, cu multe peste România la consumul de alimente pe bază de plante

Conform studiilor din Marea Britanie, 32% din populație bea lapte vegetal, fie de soia, orez, ovăz sau migdale. Aproape 44% din femeile cu vârstă între 25 și 44 de ani aplează la lapte vegetal.

Și în România, laptele vegetal a devenit o alternativă din ce în ce mai populară, mai ales că în perioada postului poate înlocui laptele de vacă care se pune în cafea sau se mănâncă cu cereale. Totuși, doar aproximativ 2-3% din populaţie a renunţat să mai mănânce carne, potrivit estimărilor Asociaţiei Vegetarienilor din România.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net