Călinul, un excelent sedativ natural

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Plantă cunoscută în popor şi ca bulgăre de zăpadă, călinul este de mare ajutor mai ales în situaţiile în care sunteţi stresaţi. Pentru că are un puternic efect sedativ, planta contribuie la destinderea întregului organism în condiţii de emoţie puternică şi calmează crampele musculare.

De la călin se foloseşte doar scoarţa uscată, fructele (mici, roşii şi amare) nu sunt comestibile. Aceasta conţine virbunină, tanini, răşini şi acid valerianic şi e folosită ca sedativ natural, cu efect antispastic. Alină crampele şi spasmele musculare din perioada menstruaţiei şi reduce pierderile de sânge.

simeon stalpnicul png
  • Infarct. Remediile din călin pot fi administrate şi în bolile vasculare, pentru întărirea muşchiului inimii şi pentru prevenirea infarctului. În astfel de probleme, se prepară următorul remediu: peste 2 linguriţe de scoarţă mărunţită se pun 250 ml de apă. Se lasă la fiert 10 minute, apoi se strecoară. Se consumă două căni pe zi.
  • Sângerări gingivale. Dacă te confrunţi cu sângerări gingivale sau ai dureri de gât, tuse sau eşti răcit, prepară-ţi un decoct de fructe de călin şi fă gargară de 2 ori pe zi. Se pun pe foc 200 ml de apă, se adaugă 2 linguri de fructe uscate sau proaspete de călin şi se lasă până dă în clocot. Se lasă la infuzat 5-6 ore, apoi se strecoară.
  • Stres. Preparatele pe bază de călin pot fi utilizate şi ca tonic pentru sistemul nervos. Acestea contribuie la destinderea întregului organism atunci când emoţiile puternice te copleşesc. Întăresc sistemul imunitar şi atenuează durerile de cap, în special hipertensivilor. Pentru acestea, încearcă tinctura, care se prepară dintr-o parte de coajă de călin măcinată şi 5 părţi de alcool alimentar de 70°. Timp de 15 zile se ţine închisă şi se agită zilnic, apoi se strecoară. Se ia o linguriţă de 3 ori pe zi, înainte de masă, diluată cu puţină apă.
  • Astm bronşic. Extractul din muguri de călin, cu acţiune regulatoare neurovegetativă, se poate folosi în afecţiuni precum: bronşită cronică astmatiformă, dispnee astmatiformă, astm bronşic, eczemă atopică şi hipoacuzie. Mod de administrare: adulţi şi copii de peste 7 ani: 50 de picături, în puţină apă, o dată pe zi. La copiii între 2 şi 7 ani, cantitatea trebuie redusă la jumătate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net