Cât somn pierd copiii pentru fiecare oră petrecută la televizor

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Timpul petrecut la televizor îi afectează grav pe copiii cu vârste mici. (Foto: Shutterstock)
Timpul petrecut la televizor îi afectează grav pe copiii cu vârste mici. (Foto: Shutterstock)

Copiii dorm în medie cu şapte minute mai puţin pentru fiecare oră de privit la televizor, cei mai expuşi la acest fenomen fiind băieţii, au constatat cercetătorii americani.

Cercetătorii de la spitalul de pediatrie MassGeneral Hospital for Children şi de la Şcoala de sănătate publică de la Harvard au studiat peste 1.800 de copii cu vârsta cuprinsă între şase luni şi opt ani, descoperind că acei copii care aveau televizor în dormitor dormeau mai puţin decât ceilalţi, informează Mediafax.

Participanţii la studiu - atât copiii, cât şi mamele acestora - au fost integraţi în Project Viva, o cercetare pe termen lung a efectelor asupra sănătăţii cauzate de o serie de factori, în timpul sarcinii şi după naştere.

Studiul a analizat informaţiile raportate de mame ale căror copii aveau şase luni în momentul începerii studiului, o dată pe an, până când aceştia au împlinit vârsta de şapte ani.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
disney disneyland shutterstock1 jpeg
doi oameni cunostinta jpg
scotia png
notre dame du mont marseille jpg
salzburg png
bebelus australia jpg
intalnire pixabay jpg
model statuie klum jpg
image
image