Ce secrete ascunde cea mai sănătoasă dietă

Ultima actualizare:

    Orez
Orez

Cercetările recente susţin că nu există hrană mai sănătoasă decât cea consumată de călugării budişti. Mai mult, reprezentanţii acestui cult religios nu sunt persoane grase. Concluziile adunate de 25 de participanţi la un studiu, organizat de Departamentul pentru Sănătate al Universităţii din Seul, Coreea de Sud, pe parcursul a cinci zile, petrecute într-un templu budist, sunt modele originale de viaţă sănătoasă.

Iniţiatorii acestui studiu au fost preocupaţi să afle amănunte despre calitatea hranei consumate de reprezentanţii cultului budist şi despre stilul lor de viaţă.

În acelaşi timp, participanţii la studiu au respectat şi ei, cu "sfinţenie",regimul alimentar vegetarian pe care-l urmau călugării.

Precizări la începutul studiului

Foarte interesant este şi faptul că, înainte de a adopta acest regim, subiecţii au fost rugaţi să spună ce alimente au consumat cu 48 de ore înainte de venirea în templu (carne de porc sau de vită, lactate, dar şi medicamente, alcool, nicotină şi altele) şi să prezinte mostre de urină.

Conluziile analizelor

Deşi niciunul dintre subiecţi nu urmase un tratament cu antibiotice sau altfel de medicamente în ultima lună, analizele urinei au arătat că participanţii la studiu prezentau atât urme de chimicale folosite la fabricarea cosmeticelor (inclusiv cele pentru bebeluşi), a detergenţilor, gelurilor, vopselelor, precum şi a unor textile. Toate aceste chimicale sunt foarte periculoase, deoarece perturbă hormonii şi pot duce la dezechilibre grave.

După cinci zile de viaţă în templul budist, în care subiecţii au respectat regimul de viaţă al călugărilor, cercetările au scos la iveală că nivelul chimicalelor din corpul lor scăzuse drastic.

Iniţiatorii dietei au tras concluzia că alimentaţia şi stilul de viaţă au un rol foarte important în reducerea efectelor dăunătoare ale chimicalelor, chiar şi după o "cură" de numai cinci zile petrecute în mijlocul călugărilor budişti.

Secretele dietei budiste

Apă fiartă, după orice masă

Budiştii nu-şi propun să consume doi litri de apă pe zi. Ei consumă apă dimineaţa, după ce se trezesc; este vorba despre apă fiartă. De asemenea, acest ritual este respectat la un interval de 20 de minute după orice masă. În opinia budiştilor, tabietul cu apă fiartă are scopuri precise: ajută la detoxificarea organismului şi la echilibrarea fluidelor din corp.

Doar peşte şi fructe de mare

În timpul studiului, s-a constatat că există puţine temple budiste care acceptă consumul de carne; în acest caz, călugării primesc "dezlegare" la carnea de peşte şi la fructele de mare.

Evită rădăcinoasele

Călugării budişti nu consumă rădăcina plantelor, pentru că, spun ei, nu vor să le ucidă. De aceea, în meniul lor nu se regăsesc rădăcinoase, precum cartoful, morcovul, ceapa sau usturoiul.

Preferă partea superioară a plantelor

În compensaţie, budiştii consumă fără restricţii plantele de la care ei aleg partea superioară -şi la cereale, şi la pomii fructiferi. Anumite ramuri ale budismului interzic şi legumele sau condimentele cu aromă puternică (cum ar fi usturoiul sau coriandrul), pentru că acestea excită în exces simţurile.

Cumpătare- la orice masă

În mod surprinzător, cercetările pe această temă au scos la iveală că silueta călugărilor budişti nu se datorează unei cure de slăbire moderne, ci stilului de viaţă cumpătat, urmat „cu sfinţenie" de budişti. Totodată, s-a constatat că majoritatea călugărilor preferă un tip de hrană vegetariană, mai diferit de tipul clasic al acestei alimentaţii.

Călugării budişti pun accent pe echilibru şi cumpătarea se respectă mai ales la masă. Astfel, cine vrea să urmeze sfaturile lor trebuie să se oprească din mâncat, nu atunci când este sătul, ci atunci când muşchii abdomenului încep să se întindă.

Budiştii susţin că nu putem avea o digestie sănătoasă dacă nu avem şi energia necesară pentru acest proces; energia lipseşte când stomacul este plin şi suprasolicitat.

De asemenea, budiştii respectă şi o anumită proporţie atunci când este vorba despre alimentele pe care le consumă. De aceea, ei susţin că, la o masă trebuie să existe două sferturi de alimente solide, un sfert lichid, dar şi... un spaţiu gol!

Hrana văzută ca medicament

Pentru că hrana este considerată un medicament, în stilul de viaţă al budiştilor, fiecărei personalităţi îi corespunde un anumit gust. Potrivit acestei concepţii, persoanele agitate trebuie să reducă sau sau să evite consumul de alimente amare, iar flegmaticii trebuie să excludă din alimentaţie dulciurile.

Reţeta săptămânii

Dieta Zen, inspirată de stilul de viaţă budist

Această dietă reprezintă un regim inspirat din stilul de viaţă al călugărilor budişti. Trebuie urmată cu voinţă, timp de trei, zece sau 13 zile. Prin respectarea acestei diete, se pierd în timp record 4kg. .

Cerealele trebuie să reprezinte alimentul de bază al fiecărei mese încât, cel puţin 60% din meniuri să conţină orezul (de preferinţă integral), ovăzul, secara sau meiul.

Dieta interzice consumul de grâu, dar şi făina de grâu

Cerealele pot fi combinate cu legume proaspete, exceptând vinetele şi roşiile. Ocazional, Dieta Zen dă "dezlegare" la peşte, fructe şi lactate.

Restricţiile Dietei Zen

Adepţii dietei nu consumă alimentele care au fost procesate, cele care au fost îndulcite sau colorate artificial, dar nici drojdie, praf de copt, condimente, sosuri, sare şi nici alimente importate din alte zone climatice.

Mâncarea nu trebuie preparată niciodată la microunde sau pe aparate electrice. Ca băuturi, sunt acceptate numai ceaiurile din plante şi apa plată. Dieta este interzisă persoanelor care au deficit de sodiu sau tensiune scăzută.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pietrele vii din Romania  jpg
Starship shutterstock jpg
centrala jpeg
churches lalibela  jpg
manastirea Ghighiu  jpeg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
stat bloc romania jpg
centrala termica de apartament instalator shutterstock 2373202799 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net