Ceaşca de sănătate Tincturile, remedii cu efect pe termen lung

Ultima actualizare:

Oboseala, depresia, infecţiile virale, cancerul şi multe alte afecţiuni grave pot fi combătute cu ajutorul tincturilor extrase din plante. Administrate potrivit indicaţiilor fitoterapeutului, aceste tincturi aduc numai beneficii organismului.

Tincturile sunt extracte din plante, obţinute prin macerare naturală (în alcool de cel puţin 50 de grade, în rachiu de fructe sau de secară), dintr-o singură plantă sau din combinaţii de plante medicinale, în funcţie de natura bolii căreia i se adresează. „Principiile active din tincturi sunt în concentraţie mai mare decât în infuzii şi îşi păstrează calitatea terapeutică timp îndelungat”, precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie. Tincturile pot fi administrate pe o bucăţică de pâine sau pe un biscuite.

Tinctura de propolis grăbeşte vindecarea

Datorită proprietăţilor sale antivirale, antitoxice şi antiinflamatorii, tinctura de propolis are un spectru foarte larg de acţiune.

Intern, tinctura este recomandată în tratarea bolilor infecţioase, precum şi în combaterea inflamaţiilor prostatei, ficatului şi rinichilor.

Rezultate foarte bune s-au obţinut şi în tratarea enteritelor, ulcerului gastro-duodenal, în boli ale cavităţii bucale (gingivite, stomatite, abcese şi parodontoză). În toate aceste cazuri se administrează câte 30 de picături pe zi, dizolvate într-un pahar cu apă. Pentru normalizarea nivelului tensiunii arteriale, se recomandă câte 20 de picături pe zi, dizolvate în apă, administrate cu o oră înaintea meselor principale.

Tinctura de rostopască are efecte antitumorale

Tinctura de rostopască are o acţiune antibiotică asupra unui mare număr de agenţi patogeni. S-a constatat că tratamentul cu această tinctură distruge celulele canceroase în faza de multiplicare. Se recomandă câte 20 de picături pe zi, dizolvate în ceai.

 Această tinctura are şi o acţiune sedativă asupra centrilor nervoşi superiori. În acelaşi timp, acest leac, câte 10 picături dizolvate în ceai pe zi, stimulează respiraţia, scade tensiunea arterială şi are efecte pozitive în terapia anginei pectorale.

 Tinctura de cimbrişor, un bun antiseptic

Administrată pe cale internă, tinctura de cimbrişor intervine, în mod spectaculos, în afecţiuni respiratorii: tuse convulsivă, răguşală sau astm. Totodată, tratamentul cu această tinctură acţionează ca un antiseptic puternic asupra intestinului şi rinichilor, contribuind la buna lor funcţionare. La fel de eficientă este tinctura de cimbrişor şi pentru eliminarea viermilor intestinali: copiilor li se recomandă câte 20 de picături, vreme de cinci zile, iar adulţilor câte 30 de picături, timp de o săptămână.

Reţeta săptămânii

Tinctura de propolis

Ingrediente: 10 g propolis solid şi 100 ml de alcool rafinat sau ţuică de secară.

Preparare: Propolisul se rade pe răzătoarea fină. Apoi, se introduce în alcool şi se lasă la macerat timp de opt zile. În acest interval, se agită sticla de mai multe ori pe zi. După opt zile, tinctura poate fi folosită. De asemenea, cine doreşte, păstrează proposlisul în sticlă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net