Iradierea totală a corpului înaintea unui transplant de măduvă se poate face şi în România

Ultima actualizare:

    Procedura durează două ore
Procedura durează două ore

Pacienţii cu boli hematologice maligne care au nevoie de iradiere corporală totală înaintea unui transplant de măduvă nu mai sunt nevoiţi să plece la tratament în străinătate. Institutul Clinic Fundeni anunţă că Total Body Irradiation (TBI – iradierea totală a corpului) se poate face, de acum, şi la noi în ţară.

Iradierea totală a corpului este necesară în special în caz de leucemie acută limfoblastică. Terapia pregăteşte organismul pentru a primi transplantul de măduvă osoasă. Presupune scanarea întregului corp din 2 în 2 mm şi reconstituirea fiecărei secţiuni, de la os până la organe, astfel încât să rezulte o reconstrucţie virtuală în volum a pacientului. „Nu este 100% obligatorie această procedură pentru un transplant medular, transplantul se poate face şi doar cu tratament citostatic. Însă în cazul pacienţilor cu leucemie acută limfoblastică, unde se merge pe prindere de sistem nervos central, rezultatele sunt mult mai bune dacă se asociază iradierea. La Fundeni operăm peste 130 de pacienţi pe an, dintre care în jur de 15 au indicaţie de iradiere corporală totală şi sunt trimişi în străinătate”, explică Dr. Alina Tănase , medic primar hematologie, coordonator  Program de Transplant Medular si director medical in cadrul Institutului Clinic Fundeni.

Până în 2011, iradierea totală a corpului s-a mai făcut la noi, însă cu tehnici învechite şi, din cauza efectelor adverse, procedurile au fost sistate. Astfel, pacienţii care aveau nevoie de transplant medular erau nevoiţi să meargă în străinătate pentru iradiere totală şi, practic, tot acolo să-şi facă transplantul. Costurile suportate de stat erau imense, ridicându-se la 200.000 de euro. Acum, TBI cu tehnologia IMRT-VMAT se poate face la o clinică privată din Bucureşti, care e în parteneriat cu Institutul Clinic Fundeni.

Dr. Cristian Barbu, coordonator al programului TBI, medic primar radioterapeut
Dr. Cristian Barbu, coordonator al programului TBI, medic primar radioterapeut

„Iradierea se face timp de 6 zile consecutiv, în buncăre sterile, tot personalul fiind în echipament complet steril, clinica e închisă şi sterilizată înainte de aducerea pacientului de la Fundeni. O şedinţă durează două ore. În străinătate, TBI costă 25.000-30.000 de euro, plus costurile mari ale transplantului. La noi, TBI costă 17.000 de euro, iar transplantul în România alţi 45.000 de euro. Am început demersurile pentru ca şi TBI să fie decontată în România, deoarece costurile totale, la noi, ar fi mult mai mici”, a declarat Dr. Cristian Barbu, coordonator al programului TBI, medic primar radioterapeut din partea clinicii private.

Scopul iradierii totale a corpului este să distrugă toate celulele canceroase, pentru a face loc celulelor stem sănătoase. „Efectul advers al iradierii este că, pe lângă celulele bolnave, sunt distruse şi cele sănătoase. Ca şi citostaticele, de altfel. Dar, fiind fascicol ţintit, toxicităţile pe plămâni, ficat, intestin sunt mici”, adaugă medicul Alina Tănase. „Prin acordul cu Amethyst, putem aplica, în sfârşit, în România protocoalele internaţionale de tratament pentru pacienţii care necesită transplant de măduvă”, a declarat azi Prof. Dr. Daniel Coriu, directorul Centrului de Hematologie şi Transplant Medular de la Fundeni, la evenimentul de lansare a parteneriatului dintre sistemul privat şi cel public de sănătate.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net